O lentă ieşire din istorie
În vremea campaniei electorale de dinaintea mandatului Emil Constantinescu, adică pe la mijlocul deceniului trecut, am ajuns cu membrii de atunci ai Partidului Alianţei Civice, în frunte cu însuşi Nicolae Manolescu, în localitatea Nădrag din judeţul Timiş. Despre orăşelul-comună se ştie cîte ceva din exprimarea şugubeaţă cu vădite trimiteri licenţioase în formularea „Ciocanul din Nădrag“, ştiut fiind că aici fiinţa pe vremuri fabrica Ciocanul, ale cărei începuturi le găsim în anul 1845 „cînd au fost construite ateliere de prelucrare a fierului (Zsidóvári vasgyár) de o societate vieneză“. De atunci, Ciocanului din Nădrag i-a mers atît de bine încît între „1880-1923 – întreprinderea Ciocanul din Nădrag avea furnale, oţelărie, turnătorie, laminor, uzină de valţuri, uzină de maşini, fabrică de maşini şi unelte agricole“ (datele obţinute de la www.cjt.ro).
În Banatul interbelic, şi multă vreme după, prin casele regiunii, mai ales prin bucătăriile de vară, mai puteai întîlni maşina de gătit Vesta, ştiută de toate babele de prin sate, producţie a fabricii din Nădrag. Şi cum spun, în anul electoral pomenit ajunsesem, sub ferma diriguire politică a cunoscutului critic literar, cu maşini, pancarte, steaguri, abţibilduri şi alte cele într-un loc cufundat într-o expresivă tristeţe a părăsirii, şi asta în ciuda pădurilor viguroase, a apelor, într-un cuvînt a naturii superbe care sfîrşeşte undeva pe vîrful Padeş, la o altitudine de peste 1300 m. Senzaţia de criză social-economică pe care am simţit-o atunci s-a accentuat prin ani. Pe website-ul Primăriei aflăm că „în anul 2000 în evidenţă erau 3653 de locuitori ai comunei Nădrag (aici intră şi locuitorii satului Crivina – care aparţine comunei Nădrag), ceea ce arată o scădere alarmantă a populaţiei în zonă (în 1990 populaţia localităţii apropiindu-se de 5000 de locuitori), în urma închiderii uzinei. Această migraţie a continuat, ajungîndu-se, în ultimii ani, la o populaţie de 2935 de locuitori, la recensămîntul din 2002“. (www.nadrag.ro)
Astăzi, din nefericire, sînt puţine lucruri de făcut pentru relansarea comunităţii. A mai rămas doar lamentarea fără sorţi de izbîndă. În publicaţia Consilului Local intitulată Foaia nădrăgeană, poetul local Peţa Petru scrie un poem cu titlul „Globalizarea“, care începe cu strofa pilduitoare „În lume nu-i vorbă mare / Cu dzîsa globalizare! / Ş-agevăru-i că ne schimbă, / Pînă şî frumoasa limbă!?!“. În lipsa unor strategii valabile, multe orăşele se refugiază în iluzii, organizează costisitoare sărbători ale localităţii, rugi prin Banat, plătesc de la bugetele sărace festivaluri, unele stranii, doboară recorduri prin Guinness Book.
În cele din urmă, cazuri de lentă ieşire din istorie cu tresăriri de orgoliu, cu încercări de soluţii care par greu de găsit, şi amurgul pare inevitabil. În Nădrag, conform unor date de la autorităţile locale, numărul deceselor este dublu faţă de cel al naşterilor; s-ar putea ca, după aproape şapte veacuri de la atestare, localitatea să se stingă cu totul. Nu este singura în această situaţie, multe aşezări din Banat şi Transilvania se află în aceeaşi situaţie fără perspective. Fără aflux de populaţie, fără tineri, totul este tern, bate pasul pe loc, aşezările parcă trăiesc în alte timpuri, o tristeţe bleagă învăluie bodegile puţine. De altfel, şi la nivelul marilor oraşe, cu excepţia Capitalei şi a Timişoarei, populaţia este în scădere. Viitorul naţiunii pare şi el sumbru, în următoarele veacuri sîntem trecuţi printre primele popoare care vor dispărea din istorie, împreună cu vecinii unguri.
Nu cred totuşi că vom dispărea, pot interveni o serie de factori care ar putea asigura supravieţuirea noastră: de la politici de natalitate mai generoase pînă la naturalizarea străinilor, fie ei asiatici sau din continentul african. În fond, limba ne va asigura identitatea etnică iar amestecul cu alogeni nu este nicidecum o noutate în lunga istorie a valahilor, ca să vorbesc istoric.
Daniel Vighi este scriitor.
Foto: C. Mihălescu