O amintire frumoasă
„Mergînd spre inima comunei Şirineasa, treci prin satul Slăviteşti, localitate cu puternice conotaţii spirituale şi istorice din viaţa judeţului nostru. De cum depăşeşti indicativul rutier al comunei... există vestigiile unei reşedinţe boiereşti construită în anul 1750 de boierul Ion Slăvitescu. În zona ansamblului monumental de aici a existat o biserică. Acum, în locul unde se ridica frumoasa bisericuţă, tronează o formă geometrică din tablă ruginită care ascunde ceea ce a mai rămas din monumentul istoric, deteriorat pînă aproape de distrugerea totală.“ Romeo Popescu, miercuri, 6 iulie 2011, www.voceavalcii.ro.
Acest fragment din semnalul de alarmă – tras, după opinia mea, mult prea tîrziu – se referă la o biserică destul de cunoscută în secolele XIX-XX. Cît despre starea ei actuală de ruină, ea este consemnată şi în Lista Monumentelor Istorice din 2010, unde sînt menţionate, la poziţia 638, „Ruinele bisericii «Sf. Voievozi». 1740-1750“, înregistrate cu codul VL-II-m-B-09916.
Construită, conform pisaniei, la 30 septembrie 1751, biserica din Slăviteşti făcea parte dintr-un ansamblu de construcţii care alcătuiau o curte boierească specifică Olteniei secolului al XVIII-lea. Ea era capela, biserica de curte care se alătura unei reşedinţe boiereşti de ţară, compusă din casă, anexe gospodăreşti şi o culă, un turn de refugiu şi apărare al locuitorilor curţii. În 1859, curtea este vizitată de Teodore Margot, care o prezintă în cartea sa, O viatorie în cele şaptesprezece districte ale României, antiquităţi, curiozităţi naturale, statui, oraşe, monumente, date istorici, usuri şi moravuri. El menţionează cula ce fusese clădită „de o tărie nespusă“ şi avea „uşa de intrare făcută din lespezi de piatră“. În culă „se închise Drăghici Slăvitescu şi susţinu oarecare timp o luptă înverşunată în contra unei cete de turci“. Cula trebuie să se fi aflat în imediata apropiere a bisericii, căci în aceeaşi relatare se vorbeşte de zidul de vest ale acesteia ca „fiind ciuruit de gloanţe“ în timpul atacului sus-menţionat asupra culei.
În afară de culă, aflată în ruină la 1859, restul construcţiilor curţii îşi păstrează integritatea şi funcţiunile, moşia rămînînd vreme îndelungată în posesia familiei Slăvitescu. Pare că în perioada în care proprietarul curţii este pitarul Dincă Slăvitescu – cca 1840-cca 1859 – curtea a cunoscut o oarecare înflorire. Ultima menţiune a locuirii curţii de către membri ai acestei familii datează din 1891.
În perioada 1919-1926, au loc intervenţii asupra construcţiilor curţii, intervenţii care au adus cel puţin casa şi biserica într-o stare foarte bună. În această perioadă, moşia şi curtea trecuseră, prin căsătoria Elizei Slăvitescu cu Mihail Oromolu – personaj politic important, guvernator al Băncii Naţionale între 1922 şi 1927 –, în posesia acestei din urmă familii. Conform unor relatări, în perioada exproprierilor de după Al Doilea Război Mondial, curtea aparţinea aceleiaşi familii. Cum colectivizarea în zonele viticole s-a făcut în general în etape şi s-a încheiat într-o perioadă mai tîrzie, este plauzibilă informaţia conform căreia „boierul Oromolu“ ar fi locuit casa pînă prin 1956-1960. În 1964, pe terenul curţii mai existau casa, biserica şi un grajd. Locuitorii satului îşi amintesc că, în anii ’60, casa a fost dărîmată de autorităţile locale şi tot terenul din jurul bisericii – adică terenul fostei curţi – a fost arat.
În 1998, biserica – aşa cum apare în imagine – mai putea fi încă restaurată. Din păcate, proiectul întocmit atunci nu a fost niciodată pus în practică. Ne-a rămas studiul istoric făcut cu această ocazie, din care am extras datele de mai sus. Dar şi „o formă geometrică din tablă ruginită care ascunde ceea ce a mai rămas din monumentul istoric“.
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Foto: A.I. Botez, 1998