Mateiaş - un peisaj cultural protejat (hic!)
Odată cu trecerea timpului, peisajul se modifică, în bine sau în rău… depinde pentru cine.
Între Cîmpulung Muscel şi Rucăr există un sit particular, renumit: Mateiaş, cu celebrul Mausoleu. Drumul naţional care urcă prin curbe periculoase ne oferă privelişti remarcabile pentru caracterul lor natural, rural, cu fîneţe abrupte, păduri întinse şi sate mici pierdute în vale (Valea Dîmboviţei); şi pentru cel industrial, cu celebrul combinat de ciment recent modernizat, curăţat, adaptat normelor europene.
La baza Mausoleului există o platformă/parcare neamenajată unde se înmulţesc încet, dar sigur, tarabele cu produse pseudotradiţionale: construcţii din OSB şi tablă cu forme şi culori diverse… Rambleurile sînt aruncate, iar bidonville-urile se înmulţesc într-un haos general.
Mausoleul (dedicat eroilor din Primul Război Mondial şi realizat între 1928-1935, după planurile arhitectului Berechet) ne pune la dispoziţie şi azi impresionanta sa expoziţie: documente de arhivă, panorama (pictură comemorativă în stil sovietic), osuarul (aici au murit peste 2300 de militari...) şi peisajul zonei.
În munţii aceştia, „între pietre“, pe „muchii“, a ţinut armata română frontul cu lupte aprige. Şi astăzi se mai desluşesc şanţurile unde erau aşezate tranşeele. Relieful abrupt, elementele de stîncărie, pădurile întinse… acest peisaj pitoresc (demn de a fi pictat) a fost odată un cîmp de luptă, un loc unde se murea… Însă peisajul evoluează… fîneţele se împăduresc, munţii dispar „mîncaţi“ de carierele de calcar.
Teritoriul este unic în ţară. La nivel geologic poate fi caracterizat drept o zonă calcaroasă remarcabilă, similară zonei Prislop din Dragoslavele şi masivului Piatra Craiului. Pe lîngă faleza de peste 80 de metri înălţime se dezvoltă o vegetaţie casmofită pe roci calcaroase. Se pot observa numeroase habitate cu Sempervirum marmoreum şi S. Heuffelii, extraordinare prin întinderea şi bogăţia lor. Nu lipsesc nici grohotişurile calcaroase, nici pajiştile montane pe substrat calcaros, nici pădurile dacice de fag (Symphyto-Fagion). Cei interesaţi pot fi iniţiaţi în speleologie, în peşteri de tip carstic deosebite (mai lungi de 20m cu săli de peste 5m înălţime), care adăpostesc numeroase familii de lilieci. Fauna sălbatică este foarte bine reprezentată de mistreţi, căprioare, vulpi, urşi, lupi. Capra neagră şi cerbul s-au retras...
Dacă aceste vîrfuri/pietre se găseau într-o altă ţară, cu siguranţă erau protejate ca monumente istorice şi zone de conservare a biodiversităţii (Natura 2000). Mai mult, ar fi fost valorizate din punct de vedere pedagogic şi turistic cu amenajări de tip via ferata, puncte de observare a naturii, parcursuri de descoperire a faunei şi florei…
În România, preferăm sondarea muntelui, exploatarea lui brutală. Monumentul istoric? Oficial zona este protejată… dar în realitate, pe vîrf au ajuns deja teodolitele, iar pădurea este lăsată pradă rudarilor din zonă.
Populaţia – locală, dar şi de la nivelul întregii ţări – este total neinformată şi mulţi consideră că „dacă Dumnezeu ne-a dat piatră şi pădure… ni le-a dat ca să le exploatăm!“. Aşa este, dar prea puţini oameni se întreabă cum să le exploatăm? Cu ce impact pe termen lung? Unde şi cînd să ne oprim?
Aşa că vă dăm un sfat, grăbiţi-vă să vă mai bucuraţi de faleza majestuoasă de la Mateiaş, de peşterile, pădurile din zonă… pentru că probabil mîine nu vor mai exista.
P.S. Mausoleul este înscris la poziţia nr. 1010, cu codul AG-IV-m-A-14017, în „Lista monumentelor istorice“, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004. Cam degeaba…
Nicolas Triboi este peisagist;
Roxana Triboi este urbanist.