Lăcomie sfidătoare

Nevoia de natură, de grădini, s-a manifestat întotdeauna la Bucureşti, constituind chiar o trăsătură caracteristică a fizionomiei oraşului. Pentru situaţia din secolul al XIX-lea, avem chiar o carte pe care calităţile ei de erudiţie şi sensibilitate, remarcabile, n-au făcut-o, totuşi, destul de cunoscută: studiul doamnei Dolores Toma, Despre grădini şi modurile lor de folosire (Polirom, 2001). Secolul următor ar fi oferit pentru acelaşi subiect destulă materie de evaluări pozitive, mai ales cu privire la anii domniei lui Carol al II-lea, perioadă activă în toate direcţiile modernizării edilitare, înainte ca Herăstrăul, opera lui N. Caranfil, să devină „Parcul de Cultură şi Odihnă I.V. Stalin“.

Oricum, oricine ştie că în nordul Capitalei se întîlnesc armonios cele două tipuri de creaţie horticolă, parcuri publice şi grădini particulare.

În ultima vreme, ofensiva de exploatare a terenurilor neconstruite (şi neconstruibile) se desfăşoară şi în această zonă. Scandalul în legătură cu grădina Bordei a fost numai primul exemplu. Zilele astea, „România curată“ a semnalat că RA-APPS pune în vînzare – pentru a treia oară! – o parte din grădina casei Brâncoveanu de pe bd. Aviatorilor. Adresa oficială este Aleea Modrogan 1 şi 1 A, cunoscută ca sediu al fostului Partid Democrat (în prezent Democrat-Liberal). Aşadar, atacul este îndreptat contra unui parc privat. Partidul este o instituţie publică, dar nu e obligat să lase poarta deschisă pentru toată lumea. Există însă o oprelişte definitivă, cred: casa Brâncoveanu este monument istoric, chiar dacă nu a fost construită de Constantin-Vodă, cum credea primul preşedinte al Partidului Democrat cînd se grăbise să înhaţe această splendidă clădire. Ea este una din cele mai frumoase cu care se pot lăuda Parcul Filipescu şi şoseaua Jianu, fiind ca atare inclusă într-o zonă protejată. PDL nu a întreţinut-o prea bine, i-a pus ferestre de termopan, ba parcă şi aer condiţionat, dar nu este proprietar acolo, ci chiriaş al RA-APPS, care se consideră stăpînul necondiţionat al întregii parcele, cîtă este înconjurată de un zid (căruia i-ar trebui lucrări de consolidare, fiindcă este aşa de aplecat că nu-ţi vine să treci pe lîngă el). Deci, dezmembrarea parcelei a fost anunţată acum o lună, cînd s-au pus la licitaţie „sere de flori cu terenul aferent“, adică suprafaţa construită pe care o reprezintă corpul de clădire A, 228,97 mp, şi un teren de 4200 mp. Primul preţ fusese 5.232.000 euro + TVA, după care, din lipsă de investitori, a scăzut pînă la 4.185.900 euro.

Cine s-ar încumeta să plătească această sumă cînd este dovedit că tranzacţia este abuzivă şi ilegală? Într-adevăr, legea ia în consideraţie ca monument istoric „o construcţie sau o parte de construcţie cu terenul aferent“. Construirea chiar pe această suprafaţă pe care şi-a pus ochii RA-APPS este interzisă din 2009 printr-o hotărîre a CGM. Îmbucătăţirea terenului şi, cu atît mai mult, o clădire nouă acolo ar mutila grădina şi ar compromite iremediabil peisajul caracteristic pentru o epocă în care arhitectul Roger Bolomey a izbutit cu abilitate să îmbine tradiţia istorică, aşa cum îl obliga nobleţea comanditarului, cu stilul neo-românesc şi cu evocarea unui castel de Renaştere franceză.

Cine comandase această casă şi grădina ei? Prinţul Constantin Brâncoveanu (1875-1967) pe care mi-amintesc că l-am văzut o dată coborînd treptele unei case de pe strada Frumoasă, desigur ultima sa locuinţă după ce i se luaseră palatul de la şosea şi vila de la Breaza. În tinereţe, atunci cînd nu era la Paris, unde se implica în mişcarea literară şi jurnalistică franceză, locuise în strada Scaune, 22. În şoseaua Jianu, el a trăit alături de a doua lui soţie, Colette Cesianu, mama celor doi fii căzuţi cu avionul pe front şi îngropaţi în parcul de la Mogoşoaia. Fratele lor, cel din care se trag toţi urmaşii în viaţă azi, în străinătate, era la Mogoşoaia la 23 august 1944 şi, auzind proclamaţia regelui, a adunat toţi ţăranii pentru a-i lua prizonieri pe soldaţii germani din localitate. Culmea e că acest episod l-am aflat dintr-un act prin care „sublocotenentul Brâncoveanu“ era decorat şi care a intrat într-un volum de documente în onoarea „luptei antifasciste a Partidului Comunist Român“.

Oricui i-ar reveni acum proprietatea de care a fost aici vorba, ea trebuie să rămînă intactă.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.