Între noroc şi miracol - Biserica Sf. Vineri
Unele clădiri sînt menite să dispară de-a lungul vremii, rămînînd numai amprente în vederile de epocă. Altele se încăpăţînează să existe pînă azi, trecînd de toate dificultăţile. Afectată de cutremure, bombardată, neglijată de autorităţile de ocupaţie şi slăbită de intemperiile vremii, Biserica Sf. Vineri din Ploieşti reprezintă un exemplu de rezistenţă în faţa tuturor piedicilor timpului.
Prima menţiune a unui lăcaş de cult în amplasament poate fi găsită în 1802, cînd a fost construită o biserică numai parţial de zid. Degradarea sa rapidă a necesitat înlocuirea cu o alta, în 1828, iar ctitorii au fost negustorii de origine braşoveană care constituiau un nucleu comercial bine închegat în Ploieştii de început de secol XIX, fapt pentru care clădirea era supranumită „Biserica Braşovenilor“. Totuşi, structura nu era una durabilă, iar cutremurul din noiembrie 1868 avea să probeze acest lucru, afectînd grav imobilul, crăpăturile apărute în ziduri făcînd foarte probabilă prăbuşirea acestuia.
La presiunile Primăriei, se alege soluţia demolării complete şi ridicarea unei biserici noi, de zid. Proiectul a fost încredinţat lui Toma N. Socolescu, cel care a conceput o clădire masivă, în stil clasicist cu elemente gotice, care urma să domine cartierul de vile din împrejurimi. Piatra fundamentală a fost pusă în 1875, iar lucrările au durat cinci ani. Ajutorul la construcţie dat de soldaţii ruşi aflaţi în 1877 în Ploieşti, cu prilejul Războiului de Independenţă, este considerat a fi motivul pentru care turlele lăcaşului de cult au fost ridicate într-un mod atipic pentru spaţiul românesc. Atît turla mare de pe naos, cît şi cele două mici de pe pronaos amintesc de arhitectura religioasă a slavilor din răsărit. În acelaşi timp cu biserica a fost construită şi clopotniţa de la intrare, de pe care a căzut arhitectul Socolescu, dar care – minune sau nu – a supravieţuit acestui moment. Însă elementul cel mai important l-a constituit pictura interioară realizată de Gheorghe Tăttărescu.
Problemele aveau să apară odată cu ocuparea Ploieştilor de către trupele germane în 1916. Pentru o scurtă perioadă, biserica Sf. Vineri a fost transformată în lagăr de prizonieri şi depozit, dar şi-a recăpătat curînd rolul iniţial. Pînă la finalul războiului, lăcaşul de cult a fost locul în care slujbele religioase au avut adeseori o conotaţie clar patriotică, ceea ce a provocat unele presiuni din partea autorităţilor germane. Primele lucrări de restaurare au avut loc în 1932, cînd s-a refăcut turla mare, prilej cu care o parte din pictura lui Tăttărescu a fost înlocuită. Dar cele mai grele încercări abia aveau să vină. Cutremurul din 1940 a afectat grav structura bisericii, iar lucrările de restaurare au fost zădărnicite de bombardamentele aliate din 5 şi 18 mai 1944, care au lovit în plin clădirea. Cu toate acestea, imobilul a rezistat şi, printr-un efort colectiv, a fost restaurat între 1945-1946.
Cutremurul din 4 martie 1977 avea să lase o gravă amprentă asupra bisericii. Turlele de pe pronaos şi absida de sud s-au prăbuşit complet, pierzîndu-se astfel o altă parte a picturii originale. Lucrările de reparaţie efectuate ulterior au avut ca rol menţinerea în picioare a lăcaşului, şi nu restaurarea sa efectivă. Detaliile exterioare au fost refăcute numai parţial, iar în interior au fost adăugate ancadramente de beton care să susţină structura slăbită. Din fericire, în 1994 a fost demarat un proces amplu de renovare şi consolidare, prin aducerea bisericii la forma iniţială gîndită de Toma N. Socolescu. Din nefericire, lucrările au fost finalizate numai în exterior. Pictura interioară este grav afectată de infiltraţii, existînd riscul ca şi ultimele fresce ale lui Tăttărescu să se piardă. Proiectele de restaurare sînt întocmite, singurul element lipsă din ecuaţie fiind – oare de cîte ori am mai auzit acest lucru? – cel financiar.
Lucian Vasile e iniţiator al Proiectului „RepublicaPloiesti.net“.
Foto: L. Muntean