În ce măsură mesajul (poate) bate valoarea estetică?
În cimitirul de pe Calea Lipovei din Timişoara se află o Coloană neogotică din 1852, cadou al împăratului Franz Iosif pentru că oraşul a rezistat asediului revoluţionarilor maghiari în aprilie – august 1849. Deoarece monumentul se află pe lista de patrimoniu la categoria A, de valoare naţională, cîteva ONG-uri din oraş au cerut reamplasarea sa într-una din pieţele oraşului. Actualul primar Nicolae Robu a preluat ideea salvării Coloanei şi a propus aducerea acesteia în oraş într-un scuar din Piaţa Bălcescu, peste drum de biserica romano-catolică ridicată la sfîrşitul secolului XIX, tot în stil neogotic.
Iniţiativa s-a lovit de opoziţia UDMR Timiş, care susţine că mesajul monumentului ar fi necorespunzător pentru un oraş care a adus democraţia şi care se vrea capitală culturală europeană. Primăria ne-a solicitat să negociem principial cu UDMR, pentru degajarea unei soluţii de salvare a Coloanei. Am avut o primă rundă de discuţii împreună cu Florian Mihalcea (Societatea „Timişoara“) şi subsemnatul (Asociaţia culturală „Ariergarda“), la sediul Institutului Intercultural, reprezentat de Călin Rus şi Eugen Gherga, cu Bodo Barna, profesor universitar în ştiinţe politice şi istoricul Francisc Halasz, preşedintele UDMR Timiş. Discuţia este de interes public şi pune o problemă de actualitate imediată. Simplificînd, am rezuma dificultatea ei prin întrebarea: în ce măsură mesajul (poate) bate valoarea estetică? Prin urmare, dacă avem un monument de for public de valoare patrimonială, estetică şi implicit turistic-economică consistentă, merită distrus, marginalizat sau cenzurat deoarece mesajul său este incorect politic?
În discuţiile purtate am căzut de acord asupra unor compromisuri de parcurs, pe care le vom prezenta primarului, Consiliului municipal, opiniei publice. Am convenit de comun acord că monumentul merită restaurat. Am căzut de acord şi asupra faptului că, fiind pe lista A de patrimoniu naţional, merită să fie inclus în circuitul turistic şi (implicit) economic care derivă de aici. În legătură cu mesajul necorespunzător, am oferit UDMR şi comunităţii maghiare sugestia unui mesaj în română, maghiară, germană, engleză, care să ateste atît faptul că este un monument al absolutismului habsburgic, cît şi o creaţie monumentală de valoare artistică, şi am cerut să fie menţionaţi autorii lui. Am obţinut promisiunea unei discuţii pe această temă în conducerea partidului.
Punctele neagreate au fost cele legate de faptul că UDMR nu acceptă (deocamdată, sperăm noi) reamplasarea monumentului din cimitir într-una dintre pieţele oraşului. Ni s-a spus că poate fi şi acolo restaurat şi inclus în circuitul turistic. Le-am reproşat faptul că cimitirul nu este atractiv turistic şi nu are valoarea patrimonială a unor cimitire istorice, precum Bellu din capitală sau, de aiurea – Père Lachaise.
Un alt argument al UDMR: mormintele soldaţilor căzuţi în asediu nu mai sînt vizibile în cimitir şi monumentul ar servi o asemenea misie. Nici acest argument nu ni se pare valid, atîta vreme cît monumentul nu a avut o asemenea destinaţie. Sperăm să găsim compromisuri cu decidenţii, mai ales că, în situaţia în care acestea vor fi posibile, şi comunitatea maghiară din oraş, dar şi cea germană, sîrbă sau evreiască, susţinute de ONG-urile interesate de patrimoniu, vor putea cere continuarea punerii în valoare şi a altor monumente de patrimoniu uitate. Spre exemplu: Obeliscul „Sfînta Ecaterina“, mai vechi încă decît monumentul Fidelităţii (obeliscul datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea) care se află tot în cimitirul de pe Calea Lipovei.
Această acţiune de salvare prin reamplasare poate fi începutul unor noi acţiuni de acest fel, care ar putea reda Timişoarei vechea ei identitate cultural-istorică.
Daniel Vighi este scriitor.