În apărarea lui Marcel Iancu
Strada Dr. Grigore Mora este – sau va trebui să spunem: a fost? – o stradă frumoasă din cartierul care se întinde între Parcul Filipescu şi Televiziune. Acest cartier rezidenţial din epoca interbelică a început să fie invadat de noii bogătaşi, după ce numeroase case fuseseră ocupate după naţionalizare de „tovarăşii“ cu repartiţie de la Partid. Provenienţa socială ori politică a locuitorilor acestor case nu ne interesează. Ce ne alarmează însă este că, spre deosebire de elita comunistă care nu s-a atins de înfăţişarea vilelor care-i fuseseră împărţite, parveniţii din vremea noastră îşi permit să intervină, după gusturile şi interesele lor, în aspectul acestei rezervaţii arhitecturale care este o mîndrie pentru Bucureşti. Cazul Zambaccian de care a fost acuzat Adrian Năstase nu este singurul. Cel puţin acolo s-a construit pe un teren viran. Pe strada Mora au apărut mai multe birouri de avocaţi, care vor toate să semene unele cu altele, conform unei estetici discutabile, cu intenţia de a arăta opulenţă. Pentru astfel de imobile se dărîmă case al căror stil a devenit istoric la 7-8 decenii de la data construcţiei. De pildă, la nr. 15 se înfige acum temelia în locul unei vile în stil neo-românesc: viitoarea casă promite să o imite pe cea veche, dar cu un subsol – parking, un mezanin şi două etaje în plus.
Cea mai gravă situaţie este la nr. 36, unde supraetajarea la care se lucrează va strica o operă a lui Marcel Iancu. Pentru cei care nu cunosc acest nume – şi ei se vede că sînt mulţi – să spunem că e vorba de cel dintîi reprezentant în ţara noastră al arhitecturii moderniste. Născut în Bucureşti, unde şi-a desfăşurat toată activitatea de arhitect, Marcel Iancu (1895-1984) a fost silit să emigreze în 1941 în Israel, unde a trăit a doua jumătate a vieţii sale. A fost şi un pictor proteic, grafician, scenograf şi designer de interior şi de mobilă. Studiase la Politehnica din Zürich, acolo a luat parte la înfiinţarea grupului literar Dada, iar legăturile sale cu Tristan Tzara, Hans Arp şi Alberto Giacometti îl situează în fruntea avangardei artistice europene. Dintre lucrările sale, două se găsesc pe strada Dr. Grigore Mora: la nr. 39, casa pe care a construit-o pentru Florica Reich, splendidă, este încă intactă, dar la nr. 36, vila Paul Wexler, care datează din 1931, îşi va pierde caracterul original din cauza supraînălţării cu un etaj, poate şi a altor modificări de volume. Clădirea cu parter, două etaje şi o terasă-grădină avea faţada de o simplitate austeră. De cînd o serie de proteste au atras atenţia autorităţilor asupra acestui şantier lipsit de autorizaţie de construcţie, imobilul este îmbrăcat în prelate „de protecţie“ care-l ascund de priviri indiscrete. Cu toate că pickhammerele îl macină de peste un an, n-a apărut niciodată un panou cu indicaţiile obişnuite (beneficiar, executant, termene şi scop al lucrării), ceea ce ar fi fost o obligaţie legală. La 2 septembrie 2009, Direcţia de Urbanism din Direcţia Generală a Dezvoltării Urbane a răspuns întrebării adresate Primăriei Generale că nu exista nici o autorizaţie de construcţie. Nu avem cunoştinţă ca această situaţie să se fi schimbat între timp.
Vila Wexler este un monument clasic al arhitecturii moderniste din România. Ca reper al unui curent cultural care se afirma atunci în Europa, această lucrare a lui Marcel Iancu îşi are fotografia în cartea lui Alberto Sartoris, Gli elementi dell’architettura razionale, Milano, 1932. Propunem ca, în ziua cînd se va dezveli clădirea, să se pună pe zidul ei o placă pe care să fie scrise numele personalităţilor care au locuit acolo: „Paul Wexler, industriaş“, „Eugen Jebeleanu, poet“, „Victor Opaschi, consilier prezidenţial“, şi... şi... mi-e ruşine să scriu numele deocheat care mi s-a suflat la ureche.
Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.