Ilegalități ale Primăriei

6 iulie 2011   BORDEIE ȘI OBICEIE

Demolările de pe strada Berzei continuă. În zilele de 24 şi 25 iunie au fost nimicite casele aflate la nr. 81 şi 89. Deschid lista oficială a monumentelor istorice din Bucureşti, unde le găsesc pe amîndouă că figurează ca datînd de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Autorizaţia de desfiinţare a fost emisă de Primărie la 2 iunie, deci recent şi după suspendarea PUZ-ului pe baza căruia fuseseră dărîmate pînă atunci, la 26 aprilie, zeci de clădiri. Prin urmare, aveam dreptul să credem că acest masacru, a cărui victimă este un întreg cartier, a încetat, măcar pentru o vreme. Adică pînă alte decizii vor fi luate la 11 iulie, cu ocazia proiectatei întîlniri între domnul Oprescu şi doamna Udrea, ministrul Dezvoltării. Asupra soluţiei ce ar trebui căutate nu se poate anticipa, dar e clar că planurile întocmite pentru a croi noul bulevard au întîmpinat, îndată ce au început să fie cunoscute, rezistenţa populaţiei. Aceasta se exprimă prin acţiunea energică a societăţii civile, care, la rîndul ei, a găsit înţelegere în justiţie. Primăria a pierdut pînă acum cinci procese în care se confrunta cu protestatarii, dar e, în acelaşi timp, ameninţată de constructori, care cer, pentru întîrziere, despăgubiri uriaşe. Aşadar, nici una dintre părţi nu va fi mulţumită, în orice caz. 

Deocamdată, Primăria merge înainte pas cu pas, punîndu-i în faţa faptului împlinit pe apărătorii patrimoniului cultural, care au devenit şi apărători ai legii. Aşa se face că demolările au avut loc, iarăşi, la sfîrşit de săptămînă şi noaptea, hoţeşte. În prezenţa unor ONG-uri, în frunte, ca de obicei, cu „Salvaţi Bucureştiul“, şi a unor reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, sfărîmarea casei cu nr. 81 din Berzei s-a oprit cînd s-a lăsat întunericul. După ce „vigilenţii“ au plecat, distrugerea a fost dusă pînă la capăt, fără martori. Nr. 81 rămăsese în picioare, în mijlocul ruinelor, şi se putea crede că va fi cruţată. Acum ni se spune că operaţia prin care a dispărut se cheamă „dezasamblare“ şi că, într-o etapă viitoare, clădirea va fi – unde? cînd? – reconstituită „din materiale tradiţionale“. Nu e prima oară cînd autorităţile mint cinic. Ne pare rău că şi-a pierdut astfel credibilitatea colegul nostru din Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, domnul Gh. Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei. 

Problema judiciară nu poate fi ocolită. La 16 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărîrea Consiliului general al Municipiului prin care tot ansamblul de lucrări întreprinse în zona Buzeşti-Berzei era declarat de utilitate publică. Suspendat pînă cînd? Pînă în aprilie 2012, dată la care începe procesul declanşat de „Salvaţi Bucureştiul“. Tactica adoptată de ONG-uri este, deci, de tergiversare, ceea ce ar ridica o piedică legală în calea demolatorilor. Se vede însă că aceştia nu ţin cont de lege: în graba lor, au suprimat cele două clădiri care mai fuseseră pînă acum păstrate. Se taie în carne vie. Au fost expropriate 83 de imobile, au fost evacuate 1000 de persoane. După ultima socoteală, rămăseseră două case în Piaţa Botescu, alte două în str. Baldovin Pîrcălabul, iar în str. Cameliei numai una din două, cealaltă fiind deja ruptă în bucăţi: e vorba doar de cele care erau protejate de statutul lor de monument istoric.

Înverşunarea cu care se urmăreşte evacuarea terenului pentru a face loc blocurilor de 7 etaje ne aduce aminte de alt asalt pe care l-a suferit strada Berzei, cu ani în urmă. În iarna 1987-1988, superbe vile (nr. 35, nr. 47 etc.) au fost dărîmate. Într-o carte consacrată samavolniciilor Sistematizării (Dinu C. Giurescu – Distrugerea trecutului României, Bucureşti 1994) apare o informaţie care arată cît s-a pierdut şi atunci din patrimoniul arhitectural al Capitalei: „Din aproximativ 150 de clădiri existente între străzile Ştirbei Vodă, Berzei, Virgiliu şi Calea Plevnei, numai patru clădiri şi o şcoală au supravieţuit campaniei de demolări din august-octombrie 1987“. O singură diferenţă între ce a săvîrşit Ceauşescu şi ce se întîmplă acum: nimeni nu cuteza să se împotrivească făţiş bunului plac al dictatorului, pe cînd astăzi brutalitatea acestei agresiuni a provocat proteste în presă, manifestaţii în stradă şi recursul la justiţie. 

Din păcate, atitudinea profesioniştilor (pasivitate sau complicitate) favorizează desfigurarea oraşului. Să o spunem pe şleau: un arhitect nu e neapărat un intelectual. Respectul trecutului, la care românii n-au fost niciodată sensibili, nu se învaţă la şcoală. Cine cunoaşte istoria colţului de lume în care ne-a semănat Dumnezeu ştie că nici una dintre capitalele de peste Dunăre, nici Sofia sau Belgrad, nici chiar Atena, cu excepţia unor vestigii neoclasice, nu a avut zestrea de arhitectură (sfîrşit de secol XIX şi prima jumătate a secolului al XX-lea) pe care încă o mai preţuiesc aici vizitatorii străini. Dar ei, dacă văd batjocura construcţiilor de beton şi sticlă, total străină de tradiţia locală, suspină şi trec. Răspunderea rămîne asupra noastră. 

La întrebarea de ce sîntem aşa de neputincioşi, deşi avem, de zece ani, o lege pentru protecţia monumentelor istorice, nu există scuză, dar merită remarcat că însăşi Primăria, imitînd exemplul întreprinzătorilor privaţi, nesocoteşte legea.  

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Mai multe