Iaşiul a rămas fără doi dintre cei mai reputaţi filologi
Doi dintre cei mai importanţi filologi ieşeni din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-au stins în luna februarie 2014.
Născut în 1914, la Nepos-Bistriţa, Gavril Istrate (foto) a absolvit, 24 de ani mai tîrziu, Facultatea de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Din comisia sa de licenţă făceau parte Iorgu Iordan, Octav Botez şi G. Călinescu, alături de aceştia, printre profesorii pe care i-a avut în facultate, fiind şi Garabet Ibrăileanu. A fost bibliotecar la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide“ şi, începînd cu 1945, cadru didactic în cadrul facultăţii pe care a urmat-o. În 1949 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Limba poeziei lui Coşbuc“, conducător ştiinţific fiind Iorgu Iordan. I-a cunoscut sau a fost prieten cu Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga, Tudor Vianu, Ion Petrovici. În plan administrativ a îndeplinit funcţiile de decan al Facultăţii de Filologie (1949-1958), şef al Catedrei de Limba Română (1950-1978), responsabil al colectivului de lingvistică de la Filiala Iaşi a Academiei Române. A scris peste 700 de articole ştiinţifice, în reviste de specialitate din toată ţara. Conform specialiştilor, meritul principal al lui Istrate la dezvoltarea filologiei româneşti îl reprezintă cercetările legate de istoria limbii române literare, două dintre cărţile sale fiind de referinţă: Limba română literară. Studii şi articole, Editura Minerva, Bucureşti, 1970 şi Originea limbii române literare, Editura Junimea, Iaşi, 1981.
Într-un interviu acordat cotidianului Bună Ziua Iaşi cu cîteva luni înainte de dispariţie, Istrate spunea: „Eu am ales să studiez la Universitatea din Iaşi pentru a mă întîlni cu profesorii Ibrăileanu sau Sadoveanu... Îmi amintesc că la venirea mea în capitala Moldovei, în toamna anului 1933, am avut, nu o dată, impresia că urma paşilor mei se suprapune peste paşii unor oameni neobişnuiţi, care au creat drumul pe care mergeam. Ecourile realizărilor lor s-au multiplicat pe măsura trecerii timpului şi s-au transformat în istorie. Generaţia mea a avut parte de profesori extraordinari, alături de care ne-am format într-o manieră complet diferită faţă de ceea ce avem parte în zilele noastre. Eram înconjuraţi de creatorii literaturii române interbelice, care a fost una cu totul aparte. Îmi vin în minte discursurile şi cursurile susţinute de Călinescu sau Ibrăileanu... Se vorbea de marea literatură, citeam din ediţiile originale ale lui Mihai Eminescu şi aveam un spirit cu totul deosebit.“
La puţin timp după Istrate a murit un alt filolog renumit al Iaşiului: Alexandru Andriescu. Născut în 1926, la Gîşteşti-Iaşi, s-a consacrat drept unul dintre cei mai reputaţi istorici şi critici literari autohtoni. A fost decan al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ între 1985 şi 1990 şi director al Centrului de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor. Unul dintre volumele sale, Disocieri, apărut în anul 1973 la Editura Junimea, a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. A publicat volume de studii ce se refereau la probleme de filologie, stilistică, stil şi istorie literară. Printre cărţile sale cele mai apreciate se numără Stil şi limbaj, Editura Junimea, Iaşi, 1977; Limba presei româneşti în secolul al XIX-lea, Editura Junimea, Iaşi, 1979 şi Limba română literară în texte fundamentale din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi, 1987. Alături de Vasile Arvinte şi Ioan Caproşu este coeditor al lucrării Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Cîteva dintre articolele sale pe teme stilistice au fost incluse în bibliografia franceză Essai de bibliographie critique de stylistique française et romane (1955-1960), alcătuită, în 1961, de Helmut Anthony Hatzfeld şi Yves le Hir, la Editura Presses Universitaires De France din Paris.
Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
Foto: dailymotion.ro