Fîntîna lui Ştefan

30 septembrie 2010   BORDEIE ȘI OBICEIE

Într-un îndepărtat sat nemţean, Pietrosu din comuna Oniceni, viaţa se desfăşoară liniştită, poate prea liniştită. Localnicii au auzit de turismul rural, dar nu pot crede că cineva le va putea vizita satul şi va dori să locuiască în casele lor curate, dar sărăcăcioase. Cei care caută să-şi petreacă vacanţele la ţară vor o schimbare a ambientului, o apropiere de natură, de viaţa tradiţională şi un contact cu lumea locală. Comuna Oniceni poate deveni o destinaţie care să ofere toate aceste lucruri. Printre resursele locale cu care se poate lăuda este şi Fîntîna lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din satul Pietrosu. 

În urma bătăliei de la Racova, cunoscută şi sub denumirea de Bătălia de la Podul Înalt, din anul 1476, domnitorul Ştefan cel Mare se retrage cu oştirea, pentru refacere şi popas, pe locul numit Şes Pietrosu, astăzi zona comunei Oniceni. În acest loc se taie pădurea, se amenajează un fort de apărare şi se sapă un izvor pentru a asigura apa necesară oamenilor şi cailor. Oştirea rămîne aici vreme de două săptămîni. Locul şi izvorul au rămas cunoscute în tradiţia populară sub numele de Fîntîna lui Ştefan cel Mare. 

Cu timpul, izvorul nu a mai fost îngrijit şi amenajat, locul transformîndu-se într-o mlaştină periculoasă pentru oameni şi animale; tradiţia populară afirmă chiar că o turmă numeroasă de bivoli ar fi intrat în ea şi nu a mai putut fi scoasă. 

Înainte de Primul Război Mondial, mlaştina a fost asanată, iar izvorul – amenajat şi protejat cu o construcţie placată cu marmură – a primit oficial numele de Fîntîna lui Ştefan cel Mare. 

În 1944, la trecerea armatei sovietice, construcţia a fost prădată şi distrusă. 

Fîntîna a fost reamenajată în 1970, prin grija parohiei Oniceni, realizîndu-se un bazin pentru captarea apei şi un foişor din lemn acoperit cu tablă pentru protejarea bazinului. În interiorul foişorului s-a montat o cruce din beton. 

Vechimea locului este atestată doar de crucea de pe lespedea de piatră din apropiere şi de amintirile bătrînilor: legende şi poveşti, e drept uneori cu înflorituri, ca să placă nepoţilor. 

Prima atestare documentară a Oniceniului datează din 10 ianuarie 1467, cînd este amintit ca hotar al satului Mărmureni. Ulterior, Oniceni este menţionat într-un document din 17 februarie 1483, prin care Ştefan cel Mare a dat verilor Giurgea Oniceanul şi Ion Oniceanul jumătate din satul Oniceni. 

Viaţa comunei şi a satelor componente nu s-a schimbat mult faţă de odinioară, dar ele se pregătesc pentru vremuri mai bune – şi aici am putea aminti cîteva iniţiative locale. 

În Valea Enei funcţionează, de pildă, o mică fabrică de asamblat avioane de agrement pentru străini şi români, aparţinînd unui fiu al satului, Vasile Pricopie, care, după o experienţă în Dresda, a convins doi investitori germani să facă această investiţie. Viorel Sărdariu, un alt localnic, cunoscut întreprinzător particular în zonă, a făcut aici o fermă de struţi. După ce a muncit mulţi ani prin „străini“ – în construcţii – şi a reuşit să adune nişte bani, a cumpărat un grajd dezafectat al fostului CAP din Valea Enei, amenajînd această fermă. Edilii comunei folosesc legendele locului ca să atragă finanţări nerambursabile. Dacă fîntîna din satul Pietrosu va fi recunoscută drept arie naturală protejată, cresc şansele să fie asfaltate drumurile pietruite din comună. Ei vor acum să valorifice mitul şi să obţină o finanţare europeană de 2,5 milioane de euro, pentru reabilitarea a 9,5 kilometri de drum şi construirea unui centru social. Localnicii promit că vom mai auzi de aceste locuri retrase şi că se vor strădui să transforme zona lor în destinaţie turistică. 

Mişu Chiruc este preşedintele filialei ANTREC din judeţul Neamţ.

Mai multe