Distrugerea conacului Principesei Ileana - la Poieni
Un caz clasic de barbarism împotriva unui monument istoric are loc în satul Poieni, comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi. O istorie tristă, în care vinovaţi sînt sătenii, proprietarii şi autorităţile. Dacă doar unul dintre aceştia îşi făcea, într-un fel sau altul, datoria, un monument istoric atestat ca fiind de la sfîrşitul secolului al XIX-lea avea o şansă să se păstreze pentru o bună perioadă de acum înainte. Astăzi, este o ruină.
La Poieni, pe o suprafaţă de 4,4 hectare, se aflau patru corpuri de clădire care au aparţinut Principesei Ileana a României, fiica Regelui Ferdinand. Confiscate de comunişti după 1947, clădirile – amplasate într-un cadru natural spectaculos – au ajuns în proprietatea Spitalului de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi, care a amenajat aici o secţie exterioară a instituţiei. În 2008, imobilele au fost retrocedate urmaşilor Ilenei – arhiducele de Austria, Dominic von Habsburg-Lothringen, arhiducesa Maria Magdalena von Holzhausen şi arhiducesa Elisabeth Sandhofer. Locuind în străinătate, aceştia au devenit cunoscuţi după ce, în urmă cu cîţiva ani, li s-a retrocedat mult mai celebrul Castel Bran.
În cei aproape cinci ani de la momentul în care li s-a restituit proprietatea din Poieni, cei trei nu au investit vreun leu pentru conservarea acesteia deşi, cînd li s-au înmînat cheile, reprezentanţii actualei Direcţii pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional le-au adus la cunoştinţă, în scris, obligaţiile legale pe care le aveau, în calitate de deţinători ai unui monument istoric. Unul dintre punctele din acel document spunea că proprietarii trebuie „să asigure o întreţinere curentă corespunzătoare, prin folosirea unor materiale adecvate, compatibile cu cele din structura monumentului istoric.“ Singurul semn că cineva ştia, totuşi, de soarta acestui domeniu, a fost un anunţ prin care a fost scos la vînzare, un amator – chiar fost director al Spitalului de Copii – susţinînd însă că preţul solicitat – 220.000 de euro, i s-a părut prea mare (Ziarul de Iaşi, 19 ianuarie 2013).
Ce a urmat reprezintă o ruşine: cîmp deschis pentru furtul clădirilor, bucată cu bucată. Au dispărut acoperişurile, s-au spart pereţii, s-a demontat gardul, s-au furat cercevelele, au fost tăiaţi pinii din curte înalţi de 20 de metri. S-a devalizat în stil mare, luni la rînd, cu căruţa şi maşina. Un material pe această temă, publicat de Bună Ziua Iaşi în luna august 2012, n-a avut nici un efect. Un altul, de la începutul acestui an, în Ziarul de Iaşi, a părut că dezmorţeşte întrucîtva autorităţile. Şeful Direcţiei de Cultură a declarat că s-a autosesizat din acest al doilea ziar (de ce nu din primul, cu cinci luni mai devreme?) şi a depus o plîngere penală împotriva celor trei proprietari, al căror principal argument în apărare ar fi că au delegat responsabilitatea întreţinerii clădirii către o casă de avocatură din Bucureşti. Primarul din Schitu Duca, care a văzut ce se întîmplă în jurul său, ridică din umeri şi afirmă că nici n-a ştiut că are în curte un monument istoric şi că, oricum, nici el, nici Poliţia n-ar fi putut face nimic, toată vina fiind a proprietarilor. Cei de la Direcţie îl contrazic şi spun că au informat de multă vreme toate primăriile despre monumentele istorice din aria lor şi că acestea au datoria să anunţe dacă văd că ceva nu este în ordine. Fără răspuns rămîne şi activitatea Direcţiei, care, pe lîngă faptul că nici măcar nu catadicseşte să se autosesizeze, pare că a uitat de instituţia mersului pe teren – cel puţin pînă în prezent, Ministerul Culturii nu dispune de fonduri necesare achiziţiei de drone pentru supraveghere şi nici de sateliţi care să fotografieze la milimetru, din spaţiu.
Cît priveşte gradul de civilizaţie al sătenilor din Poieni, care ar fi trebuit să nu fure ce nu este al lor, despre asta s-ar putea scrie o carte, şi nu doar despre ei, ci despre România, şi nu de acum, ci de prea mult timp.
Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Foto: D. Luca