Despre frica de a călători singur - interviu cu Rupert Wolfe MURRAY

L-am cunoscut pe Rupert Wolfe Murray în studenţie. Rupert a fost jurnalist, a lucrat în Balcani în domeniul umanitar, a scris două cărţi despre operaţiunile NATO din Bosnia, a fost consultant pentru proiecte europene şi, de cîţiva ani, lucrăm împreună pentru Castle Craig, o clinică din Scoţia care tratează dependenţa. De curînd, Rupert a lansat un nou site numit „Independent Travel Blog“ (www.wolfemurray.com) pentru persoanele care vor să călătorească singure prin lume. Anul acesta îşi va lansa cartea Nouă luni în Tibet, un memoriu despre cum a călătorit singur cînd avea 23 de ani, traversînd Europa şi Asia. L-am rugat să-mi povestească despre cartea lui şi despre ce înseamnă călătoria pentru el.

De ce aţi scris o carte?

După o călătorie intensă, am simţit nevoia să procesez această experienţă prin scris. Iniţial, am scris cartea în 1989, chiar după ce m-am întors din Tibet, dar nu era suficient de bună pentru publicare. Îmi spuneam în fiecare an că trebuie să o rescriu, dar n-am făcut asta pînă în 2014. În toată perioada asta m-am simţit ca şi cum aş fi fost blocat. Vreau să scriu multe cărţi, dar trebuie să o public pe asta mai întîi.

Am început un website nou pentru a ajuta oamenii să descopere bucuriile călătoriei independente şi să-şi depăşească frica, aşa cum am făcut eu. Vreau ca şi alţii să aibă această oportunitate şi e foarte motivant pentru mine să-i ajut pe oameni să depăşească starea de automulţumire, pentru că asta ar putea să le schimbe viaţa.

Într-un fel, e ca un covor zburător care te poate purta într-o cu totul altă lume relativ uşor, dacă economiseşti şi renunţi la ceea ce te ţine prins. Renunţi la rutină, la toate lucrurile care te frustrează şi îţi dai şansa să o iei de la capăt.

Asta nu înseamnă escapism?

Nu, pentru că e vorba de învingerea fricilor proprii. Asta îţi îmbunătăţeşte mult viaţa. Frica distruge viaţa oamenilor tot timpul şi îi opreşte din a-şi dezvolta potenţialul.

De ce am scris-o după atîta vreme? Confortul, lenea şi rutina. Am renunţat la scris ca să pot cîştiga mai bine, şi asta m-a îndreptat către muncă umanitară şi consultanţă.

Care au fost momentele cruciale prin care v-aţi depăşit frica?

Mi-am depăşit frica de a călători singur înainte de a pleca în Tibet. Un eveniment important a fost atunci cînd un prieten din Liverpool m-a convins că aveam virusul HIV şi că o să mor în curînd pentru că îi folosisem balsamul de buze şi el spunea că are virusul HIV. Înainte să îmi dau seama că era o farsă, a trebuit să mă împac cu ideea că voi muri. Am trecut printr-un moment de teroare în care mi s-a făcut rău şi nu puteam să mă mişc de pe podea.

O altă experienţă am avut-o într-un autobuz în munţii Himalaya, cînd eram convins că acesta va aluneca în neant. Serpentina era foarte îngustă şi, de fiecare dată cînd un camion venea din sensul opus, nu vedeam cum ar putea să fie loc pentru amîndouă vehiculele şi credeam că unul dintre ele avea să cadă în prăpastie. Dar şoferul n-avea nici o intenţie să încetinească. Credeam că sigur o să murim şi trebuia să accept asta. Şi atunci m-am gîndit că măcar aş putea să mă bucur de ultimele clipe ale vieţii. Savuram fiecare moment care trecea ca şi cum ar fi fost ultimul.

Îmi doream să călătoresc singur, dar mi-era frică şi aceste experienţe m-au ajutat să trec peste asta. Cînd realizezi că ai fost atît de aproape de moarte, începi să apreciezi viaţa altfel. Un călugăr budist din Tibet mi-a spus, odată, că ei se gîndesc la moarte în fiecare zi pentru că asta îi face să aprecieze tot ce ţine de momentul prezent.

Pe lîngă asta, îţi dai seama că vrei să faci ceva important cu viaţa ta. Eu am vrut să călătoresc în cealaltă parte a lumii.

De ce oamenii ar trebui să călătorească singuri?

A călători în grup are anumite avantaje, dar eu cred că cele mai interesante experienţe se întîmplă atunci cînd călătoreşti singur. Atunci cînd eşti pe cont propriu eşti mult mai uşor de abordat şi întîlneşti mai mulţi oameni. Ai mai mult timp să fii creativ şi poţi să-ţi schimbi planurile cum vrei. Şi e uşor să te integrezi în alte grupuri şi să cunoşti cultura locală. Te împinge să comunici cu cei din jurul tău.

a consemnat Manuela BOGHIAN