Del prencipe della Valacchia Maggiore (II)
Trebuie remarcat, înainte de toate, că iniţiativa lui Petru Cercel nu constă doar – aşa cum se afirmă, de regulă, în literatura care îi este consacrată – în zidirea unor obiecte de arhitectură. Ca şi mutarea capitalei de la Bucureşti la Tîrgovişte – parte a unei strategii teritoriale, căci această îndepărtare de graniţa Imperiului Otoman face mai dificilă intervenţia directă a turcilor –, acţiunile pe care le iniţiază în domeniul edificării par a se înscrie într-un plan mai vast, bine chibzuit, care ţinteşte spre revitalizarea întregii localităţi. În fapt, ceea ce el întreprinde la Tîrgovişte trebuie citit ca ţinînd de o politică urbană, parte a programului de reforme pe care voievodul îl pregăteşte încă din timpul şederii sale la Constantinopol.
Fără îndoială, reorganizarea arhitecturală a curţii se află în centrul preocupărilor sale. Amplasamentul vechii reşedinţe îi convine, atît ca perenitate a simbolului, cît şi ca poziţie în ţesutul urban al oraşului şi în raport cu drumurile comerciale ce îl traversează. Nu e de neglijat nici avantajul pe care îl oferă relieful, curtea veche fiind aşezată pe o înălţime ce domină valea rîului Ialomiţa.
Pe de altă parte, ceea ce găseşte Petru Cercel la Tîrgovişte este un castel neîncăpător, o structură medievală alcătuită dintr-o reşedinţă şi capela adiacentă, ambele înconjurate, la mică distanţă, de un zid cu turnuri de apărare, izolate faţă de oraş printr-un şanţ defensiv. Dimensiunile reduse ale ansamblului şi mai ales caracterul său „închis“, supus cerinţelor defensive, nu răspund exigenţelor voievodului şi explică intervenţiile de substanţă care sînt iniţiate în primăvara anului 1584.
Şanţul de apărare este umplut. Pe terenul astfel obţinut sînt amplasate noul palat şi biserica domnească; împreună cu reşedinţa existentă, noile construcţii conturează un spaţiu urban deschis, o „piaţă a palatului“, loc de întîlnire în care se desfăşoară evenimente legate de viaţa curţii şi a oraşului. Tot aici se construieşte şi o fîntînă. Piaţa cu fîntîna trimit limpede către modele urbane occidentale, în funcţiune şi în vogă mai ales în spaţiul italian, chiar în perioada în care Petru frecventează acea parte a Europei. Se poate afirma că sîntem în faţa primei încercări de ierarhizare a spaţiului orăşenesc, de organizare coerentă a spaţiului construit în raport cu o finalitate urbană; căci – aşa cum pare a fi fost conturată – piaţa Palatului din Tîrgovişte este destinată punerii în valoare a arhitecturii edificiilor aulice, gîndită ca „anticameră urbană“ a acestora din urmă.
Pentru această „nouă“ Tîrgovişte de care se îngrijeşte principele, buna întreţinere a edificiilor de factură publică constituie un obiectiv important: el pune să se încheie neterminata zidire a Bisericii Metropolitane, cel mai important lăcaş de cult al oraşului şi al ţării.
Această renaştere a oraşului este susţinută de alte două întreprinderi. Prima este aducţiunea de apă făcută pentru a alimenta fîntîna pieţei. În oraşele Valahiei vremii, apa era scoasă din puţuri. Ceea ce face principele presupune cunoştinţe legate de modul cum trebuia aleasă sursa, de tehnica de construcţie a canalului care trebuia să străbată cele „două leghe“ dintre izvor şi oraş. Cea de-a doua iniţiativă – şi aceasta de amploare şi de evident interes pentru dezvoltarea urbei – este construirea Iazului morilor – în fapt, dirijarea unei părţi a apelor rîului Ialomiţa pe un canal săpat în paralel cu rîul, pe o lungime de aproape 5 km. La scurtă vreme, pe acest braţ artificial încep să fie amplasate şi să funcţioneze din ce în ce mai multe mori. Lucrarea principelui dă roade, căci morăritul devine o adevărată „industrie locală“.
Petru Cercel nu se bucură multă vreme de succesele politicii sale urbane: în februarie 1585, el trebuie să părăsească tronul. Şi o face, lăsîndu-ne să completăm cu imaginaţia noastră ceea ce mai există dintre lucrurile plănuite şi construite în timpul scurt al domniei lui.
(Textul foloseşte extrase din articolul cu acelaşi titlu publicat în Romania culturale oggi, Roma, 2008.)
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Foto: A. Brătuleanu