Decapitări, excluderi, demolări
În Cimitirul Militar din Calea Lipovei din Timişoara, în dosul crucilor din Al Doilea Război, al stelelor de la căpătîiul ofiţerilor sovietici şi, mai nou, al mormintelor de la Revoluţie, se află o coloană din piatră pe o fundaţie din cărămizi măcinate de vreme, care s-ar putea cît de curînd să se prăbuşească printre pet-urile, buruienile şi gunoaiele din jur. Istoria Monumentului Victoria (numele oficial al coloanei din cimitir) are legătură cu asediul trupelor revoluţionare maghiare, conduse de generalul polonez Iosif Bem, împotriva cetăţii şi garnizoanei Timişoarei din anul 1849, aflată sub comanda generalului austriac Rukavina. Daravera cu asediul a durat peste o sută de zile. Oraşul nu a putut fi cucerit şi revoluţia s-a prăbuşit la Şiria.
La trei ani de la asediu, junele împărat Franz Joseph soseşte în oraş şi pune piatra de temelie a Monumentului dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în asediu. În iarna anului viitor are loc inaugurarea sa în fosta Piaţă de Paradă, acum Piaţă a Libertăţii, chiar în faţa actualei Garnizoane militare (cf. http://www.timisoara.uvt.ro). Aflăm din documentul citat că Monumentul Victoria a fost opera unui cunoscut arhitect – Josef Kranner, cel care a renovat, printre altele, Catedrala Sfîntul Vitus din Palatul Hradˇcany din Praga (http: //www.praha.eu). Monumentul are o înălţime de aproape 20 de metri, este realizat în stil neogotic, iar piedestalul reprezintă o cetate cu monştri (de tip gargouilles) ai catedralelor gotice. Aceştia îi reprezentau pe „revoluţionarii maghiari învinşi în timpul asediului“ (cf. http://www.timisoara.uvt.ro ş.u.). Un baldachin de piatră „adăpostea statuia Fidelităţii ce ţine în mînă cheile cetăţii“. Statuile Monumentului au fost realizate de sculptorul Josef Max, cel care a sculptat (în 1854) statuia Sfîntului Josif, patronul dulgherilor, în şirul celebru al statuilor ce împodobesc Podul Carol din Praga (http://www.free-prague-guide.com). Aşadar, două nume prestigioase alungate printre pet-uri şi gunoaie!
În istoria Monumentului avem un şir de demolări politice: în plin dualism, „în 1885, primarul Török János cere demontarea statuetelor ce îi reprezentau pe maghiari“. Mai tîrziu, în Revoluţia lui Bela Kun din 1918, „revoluţionarii decapitează şi demontează statuia Fidelităţii din centrul baldachinului şi distrug celelalte statui“. Statuia decapitată se află astăzi în curtea interioară a Muzeului Banatului. Capul a dispărut. Decapitările, distrugerile şi excluderile sfîrşesc în 1936 cînd „ceea ce a mai rămas din Monumentul Victoriei este mutat în cimitirul militar din Calea Lipovei“.
Astăzi, monumentul aşteaptă să se prăbuşească – cum spuneam – printre pet-uri, coroane uscate şi ghioace de lumînări. În concluzie, ar trebui urgent readus în oraş: arhitectul Şerban Sturza are în vedere acest lucru, la fel şi cîteva organizaţii civice, sperăm să realizăm în toamnă o dezbatere publică în prezenţa autorităţilor locale, a istoricilor şi a celor interesaţi de salvarea şi reamplasarea Monumentului în spaţiul urban al Timişoarei.
Daniel Vighi este scriitor.