"De Pontoise à Stamboul", trecînd pe la "Castelul Peleş"

30 mai 2012   BORDEIE ȘI OBICEIE

Subiectul acestui articol mi-a fost sugerat de două cărţi.

Prima este cea a lui Edmond About, De Pontoise à Stamboul, apărută la Hachette, Paris, în 1884. Scriitorul francez face parte din grupul de personalităţi invitate să inaugureze Orient Expres-ul în octombrie 1883. Trenul care leagă Parisul de capitala Turciei – noutate şi pentru occidentali – trece şi prin „acea Franţă orientală care se numeşte România“, cum spune Edmond About. Cu care ocazie, călătorii sînt invitaţi la o altă inaugurare, cea a Castelului Peleş, reşedinţa de vară a regelui Carol I. Vagoanele Orient Expres-ului sînt legate la trenul care urmează să ducă oficialităţile din Bucureşti la această manifestare. Şi astfel Edmond About ajunge şi el la Sinaia, unde „ia ceaiul cu un rege şi o regină“ şi notează toate informaţiile privitoare la construcţia castelului. Cum cartea lui este un fel de jurnal, cele mai edificatoare sînt propriile sale impresii despre castelul regal. „Descoperim deasupra capetelor noastre silueta elegantă şi bizară a unei construcţii cum n-am mai văzut decît în vis sau în cărţile de poveşti ilustrate. Este un «palais-chalet» unde arheologia cea mai savantă şi fantezia cea mai modernă par a fi jonglat cu lemnul, marmura, sticla şi metalul.“ Parcurge împreună cu ceilalţi invitaţi „apartamentele acestui palat, probabil unic în lume, nu numai prin amplasament şi prin stilul său, ci pentru că este opera unui arhitect încoronat“.

Nu întîmplător mă opresc aici cu lectura cărţii lui About. Cea de a doua carte este una recentă, cea a Ruxandei Beldiman, Castelul Peleş, apărută la Editura Simetria în 2011. Dacă About ne vorbeşte despre inaugurarea din 1883, Ruxanda Beldiman ne explică cum s-a ajuns la acest moment. Şi ca şi About, ne pune în faţa unui fapt care scapă adeseori judecăţii atunci cînd privim arhitectura: aportul comanditarului în relaţia lui cu viitoarea construcţie, în raport cu arhitectul care transpune în forme şi spaţii dorinţele sale. În cazul de faţă, „beneficiarul“ este un comanditar avizat şi cultivat, un „connaisseur“ în ale artei şi arhitecturii. Sînt prezente în cartea Ruxandei dorinţele şi simbolurile urmărite de Carol I, discuţiile şi corespondenţa sa cu arhitecţii şi artiştii, în fapt evoluţia şi formarea sa întru ale arhitecturii pe timpul şantierului.

Şi dacă România este pentru About o „Franţă orientală“, Ruxanda Beldiman ne pune în faţa unei realităţi de sorginte germană care a marcat prin Castelul Peleş, pentru o lungă perioadă de timp, peisajul arhitectural românesc. Sinaia post-Peleş a cultivat un stil aparte, care nu este nici german, nici francez, este al localităţii Sinaia sub influenţa Peleşului. Nu numai arhitecţii, cu nume celebre sau nu, se inspirau de la Peleş, ci şi comanditarii. Castelul Peleş a făcut şcoală! La Sinaia, siluetele zvelte ale caselor erau obţinute cel mai adesea prin asimetria pitorească şi echilibrată a volumelor şi faţadelor, prin materialele folosite şi modul lor de utilizare, prin interioarele bine gîndite.
Mergînd pînă la mobilierul inspirat de cel de la Peleşul lui Carol I, sau cel alb, care urma modelul mobilei Pelişorului Reginei Maria. Toate făceau parte din repertoriul de bază ale caselor din Sinaia, fie ele şi construite prin anii ’60 ai secolului trecut. Arhitecţi şi comanditari învăţaseră „lecţia Peleşului“ prin ceea ce însemna ea în chip de modernitate, dar şi de înscriere fericită în peisaj.

Astăzi, casele tipice pentru Sinaia se mai găsesc cu greu printre betoanele urîte şi greoaie, bolovănoase, ale construcţiilor ultimilor douăzeci de ani. Ideea de casă în peisaj montan, dragă regelui Carol I şi „sinaioţilor“, a lăsat locul „casei la Sinaia“. Iar Sinaia nu mai are decît statutul de loc de prestigiu. Şi Castelul Peleş!

Mai mult decît oricînd, putem spune acum ca şi Edmond About, dar din alte motive: „C’est véritablement un monde à part que cette Roumanie!“.

Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: A. Margulescu, R. Beldiman

Mai multe