Cum a fost dărîmat turnul de apă al Fabricii Nicolina

8 mai 2013   BORDEIE ȘI OBICEIE

Iritare în rîndul opiniei publice, al municipalităţii şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural din Iaşi: o neaşteptată explozie a doborît turnul de apă al Fabricii Nicolina. Cu o vechime de peste 100 de ani, turnul nu era monument istoric, dar un gentleman agreement între proprietar şi autorităţi părea să îl salveze de la demolare. N-a fost deloc aşa. În cîteva secunde, a fost pus la pămînt. Era unul dintre simbolurile vieţii industriale ieşene, de la începuturile sale.

Nicolina a fost una dintre cele mai cunoscute fabrici din Iaşi, cu produse destinate, în special, sistemelor de căi ferate, nu numai din România, ci şi din străinătate, unul dintre beneficiari fiind îndepărtatul Iran. Înfiinţată în anul 1892 – sub denumirea de Ateliere CFR –, în vremurile de glorie avea peste 8000 de angajaţi, pentru ca, după 1989, numărul să scadă constant, la 3000, în 2005, şi la doar o duzină, în anii 2007-2008. S-a ajuns aici din cauza managementului defectuos şi al devalizării din partea unor persoane infiltrate în societate, care au avut mînă liberă la furat din bani publici, cu concursul celor care trebuiau să aibă grijă de activele societăţii – reprezentanţi ai statului român. Istoria scurtă a acestei perioade tragice porneşte de la vînzarea pachetului majoritar către salariaţi, subcontractarea controlului acestui pachet către un om de afaceri controversat, care s-a rezumat să cumpere şi apoi să vîndă o parte din terenul Nicolina – unui hipermarket, cu un profit de milioane de dolari, cu rezilierea contractului de privatizare, intrarea în faliment, vînzarea, la preţuri mici, a celorlalte terenuri şi hale pentru plata unei părţi din datoriile uriaşe înregistrate în timp. Cumpărător final a fost o firmă înfiinţată cu puţin timp înainte de achiziţie, cu sediul oficial în Slovacia, dar cu acţionariat misterios, ascuns într-un offshore din Cipru. Destin des întîlnit pentru asemenea afaceri în România ultimilor ani: intenţia acestui ultim proprietar de a demola halele şi de a construi un complex rezidenţial, mall şi alte cuceriri ale consumerismului.

În tot acest iureş, autorităţile au dorit să păstreze intacte două imobile din interiorul fostei fabrici: turnul de apă şi sala de compresoare, ambele construite la începutul secolului trecut. Direcţia de Cultură a înaintat, încă din 2009, la Ministerul răspunzător, un dosar pentru includerea lor pe lista monumentelor istorice, fără însă ca acest lucru să se finalizeze. Primăria Iaşi, care a avut la îndemînă o constrîngere mai puternică – atribuirea autorizaţiilor de demolare şi de construcţie pentru investitor –, n-a avut mai mult succes. O mare surpriză a constituit-o „ştirea“ din ziarele locale potrivit căreia turnul ar fi fost demolat printr-o explozie controlată. Oficialii din Primărie şi de la Direcţia de Cultură au luat foc, s-au întîlnit de urgenţă, iar primii au anunţat că nu vor mai acorda vreo autorizaţie firmei slovaco-cipriote. În plus, au aruncat vina, pentru ceea ce s-a întîmplat, pe cei de la Cultură. Cei de la Cultură au dat, la rîndul lor, vina pe instituţia care a vîndut activele. Reprezentanţii demolatorului au dat înapoi, au declarat, în mod incredibil, că obiectivul a fost dărîmat dintr-o neînţelegere cu societatea care efectua demolări pe platforma fostei fabrici şi au promis că vor reconstrui turnul, pe cheltuiala lor, mai ales că, în planurile noului ansamblu, turnul era integrat în viitorul complex. Acest lucru, însă, n-a mai avut loc, deşi au trecut luni bune de la acest scandal.

Ridicat din cărămidă roşie, modelată în cuptoarele fabricii de la Ciurea, turnul era dotat cu două rezervoare de apă, unul de 25 m3 şi altul de 100 m3. Specialiştii aveau numai cuvinte de laudă în privinţa arhitecturii răposatului turn.

Sorin Cristian Semeniuc este dr. al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Foto: panoramio.ro

Mai multe