Cronica unei crime anunțate

Împrejurările nu ne ajută ca, atunci cînd se semnalează aici situaţia unui monument istoric ameninţat, chestiunea să se încheie rapid, cu întoarcerea la ce ar fi fost normal. De aceea, de mai multe ori a fost nevoie să revin asupra degradării unor case istorice, intenţionat părăsite. Una dintre ele, despre care am scris acum patru ani şi, încă o dată, acum două luni, este nr. 7 din str. General Gheorghe Manu. Că acolo a locuit Spiru Haret justifică înscrierea casei ca monument istoric. Cu împrejurimi cu tot, ea face parte dintr-o zonă protejată. Cu toate acestea, ea nu e încă afară din pericol şi, de aceea, e timpul să cer din nou lămuriri despre soarta care-i este hărăzită. 

Construită în 1885, casa are numai parter şi etaj, cu o terasă care, sprijinită pe două coloane, acoperă peronul de la intrare, spre care suie cîteva trepte. Cîndva, ea fusese înconjurată de o mare grădină, din care n-a mai rămas nimic. În 1941, cînd au fost evacuaţi de acolo legionarii din Institutul Naţional al Cooperaţiei, s-a înfiinţat Muzeul „Spiru Haret“, al cărui nume a mai rămas, pe jumătate şters, pe o placă de pe faţadă. N-a trecut multă vreme şi comuniştii au instalat acolo clubul unei echipe de fotbal. Marele ministru care a organizat învăţămîntul românesc modern ar fi fost dat uitării dacă n-ar fi avut statuia din faţa Universităţii. Deocamdată a plecat şi ea de la locul ei, fiind plantată într-un parc, în aşteptarea zilei cînd va fi gata parking-ul subteran, acolo unde se face acum arheologie cu excavatorul pe ruinele mănăstirii Sfîntul Sava. Statui, muzee, urme istorice se succed ca secvenţele unui film accelerat: nimic nu se păstrează. Românii n-au învăţat să respecte vechimea, sau măcar să aleagă din trecutul lor ceea ce merită recunoştinţă. Nu pot să cred că ei nu ştiu cine a fost Haret, fiindcă atunci ar fi de o ignoranţă abisală. 

Totuşi, nu s-a gîndit nimeni să refacă muzeul de altădată. În schimb, SC Invest Lux Construct SRL, care a ajuns cine ştie cum proprietarul casei, a obţinut în martie 2006 un aviz de urbanism care modifică Planul Urbanistic Zonal pentru suprafaţa de 921 metri pătraţi, adică parcela acoperită de casă. Aceasta ar urma să fie demolată, reclădită şi supraetajată. Pentru a nu pierde teren, parterul şi primul etaj, deci atîta cît casa veche, urmează să fie alipite la calcan de clădirea vecină de la nr. 5, un P+5 de beton şi sticlă, blocul recent construit în care sînt birourile Aeroflot. Nr. 7 va avea opt etaje, 27 de metri înălţime! O afacere de care, se zice, ar fi interesată fiica unui baron local, politician foarte vizibil în partidul de guvernămînt. Proiectul de arhitectură a fost oferit de firma Urban Office. Unde am auzit noi de firma asta? Păi, site-ul Internet pe care îşi face reclamă înşiră vreo treizeci de comenzi pe cale de a fi realizate; terminate au fost şase blocuri în cinci ani. Ba chiar, coincidenţă sau nu, acelaşi birou de arhitectură se va ocupa de casa de lîngă Hotelul Minerva (Bd. Lascăr Catargiu 33), la cîteva zeci de metri de casa Haret. În cele mai multe cazuri, e vorba de poziţii din centrul Capitalei, a căror exploatare de specula imobiliară a devenit posibilă prin demolarea construcţiilor care ocupă terenul. 

Avizul de urbanism, valabil cinci ani, expiră peste două săptămîni. Oricum, pentru a duce mai departe formalităţile, este necesar un aviz al Ministerului Culturii. Modificarea de PUZ a primit aprobarea Consiliului General al Municipiului printr-un aviz al Direcţiei de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului. Cu alte cuvinte, s-au acceptat condiţiile în care s-ar putea înlocui vechea clădire cu una nouă, dar nici acest document „nu dă dreptul la construire“. Aşadar, singurul lucru care mai apără casa lui Spiru Haret este faptul că figurează pe lista oficială a monumentelor, atîta timp cît Comisia Naţională nu i-a admis declasarea.     Cine nu ia seama la numele de pe placa de la intrare n-are de ce să dea atenţie clădirii în starea de paragină în care se află. Nu mai are nici uşă, înlocuită cu un carton, lipsesc şi geamuri de la ferestre, în curte s-au adunat gunoaie. Aşa e mai uşor de stîrnit dispreţul trecătorului, care n-o să regrete dacă va vedea înălţîndu-se în locul casei de 125 de ani un turn de beton şi sticlă. Va dispărea astfel legătura concretă cu o personalitate care şi-a influenţat veacul, un om care este o mîndrie a acestei ţări. Dar oamenii ăştia parcă ar fi din altă ţară!  

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.