Covoare „de Transilvania“

Învăţasem de la profesorul nostru, Gheorghe Sebestyén, că Renaşterea s-a manifestat în oraşele transilvane, şi datorită unor tehnici, tehnologii noi, care au permis utilarea locuinţelor cu obiecte pentru obţinerea unui trai mai comod, mai confortabil, am spune azi. Nu trebuie – spunea el – să căutăm forme asemănătoare Renaşterii italiene, ci să ne uităm la acele lucruri care fac traiul mai agreabil în secolele XV-XVI, în casele patriciatului urban. Şi ne vorbea despre introducerea sobelor cu cahle care înlocuiau nu tocmai eficientele şeminee, ca şi despre „tragerea sticlei în foi“, tehnologia ce avea să faciliteze o iluminare – din nou – mai confortabilă a aceloraşi case. Ne-a vorbit şi despre covoare, dar – nu ştiu de ce – nu am dat atenţie prezenţei lor. Fiindcă în lista îmbunătăţirilor aduse vieţii urbane intră şi covoarele, care îmbogăţeau şi încălzeau atît podeaua, cît şi pereţii caselor aceluiaşi patriciat. Şi nu numai.

O prezentare făcută la Muzeul Ţăranului Român de către colegul nostru, inginerul şi profesorul Dan Ionescu, m-a făcut mai atentă la subiect. Am aflat atunci că multe dintre covoarele prezente în licitaţii sub numele de „covoare de Transilvania“ au ca loc de provenienţă regiunea Anatoliei. „De Transilvania“ a rămas denumirea lor, fiindcă pe aici trecea drumul comercial pe care erau transportate de negustori din Anatolia către Europa centrală. Aşa cum numele de „Memling“, „Lotto“, „Holbein“, „Bellini“ sau „Ghirlandaio“, date altor covoare, clasifică în licitaţii acele tipuri de motive decorative ale covoarelor orientale din tablourile pictorilor purtînd aceste nume. Un advertising de mare succes al secolelor XV-XVI!

În Transilvania, multe dintre covoare provin din vama plătită de negustorii în trecere prin Braşov, care era de 20% din cantitatea transportată. Deci, din zece covoare, două rămîneau vămii. Asta la început. Fiindcă drumul comercial care trece prin Braşov devine unul intens frecventat de către negustori în prima jumătate a secolului al XVI-lea şi că perioada coincide cu cea în care, pe de o parte, covoarele devin interesante pentru patriciatul urban şi, pe de altă parte, majoritatea saşilor trec la confesiunea protestantă. Bisericile se golesc de podoabe, dispar picturile de pe pereţi, icoanele şi altarele multicolore. Lumea protestantă nu pare tocmai fericită cu lipsa decorului şi simte nevoia să încălzească interioarele bisericilor. Cum? Cu ajutorul covoarelor turceşti, marfă la îndemînă.

Un astfel de exemplu este Biserica Neagră din Braşov. Construirea bisericii catolice Sf. Maria (Marienkirche) – fiindcă aşa se numea ea – începe în 1384 şi se încheie în 1477. Este o biserică în stil gotic, cea mai mare din Transilvania. Spaţiul interior este structurat de cele trei nave de înălţime egală, alcătuind o biserică de tip hală. O sculptură bogată decorează atît portalurile, cît şi partea superioară a contraforturilor. Biserica arde în 1689 şi rămîne o vreme cu zidurile înnegrite de fum – de unde şi numele de Biserica Neagră sub care o cunoaştem astăzi.

În 1542, saşii din Braşov aderă la luteranism, iar Biserica Neagră devine evanghelică. Aceasta este perioada în care ea începe să fie împodobită cu covoare orientale. Practica se extinde şi, prin donaţii sau achiziţii, Biserica Neagră ajunge să deţină o colecţie impresionantă. Multe covoare sînt expuse în biserică, iar imaginea goticului, alăturată coloritului cald şi – de ce nu – exotic este una remarcabilă.

Trebuie să menţionez aici cartea lui Emil Schmutzler: Altorientalische Teppiche in Siebenburgen (Covoare ale vechiului Orient în Transilvania), publicată la Leipzig în 1933 – după părerea specialiştilor, cea mai completă şi temeinică prezentare a covoarelor Bisericii Negre, http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259.

Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Foto: P. Simon