Colibiţa

Aproape de Bistriţa, înspre Bistriţa Bîrgăului, există o aşezare renumită încă de la sfîrşitul secolului al XIX- lea pentru aerul său bogat în ozon şi iod, dar şi pentru frumuseţea naturală a locurilor: Colibiţa. În perioada interbelică, aici s-a derulat o intensă activitate de construcţie, care a transformat zona într-o staţiune climaterică „la modă“, unde îşi petreceau vacanţa persoanele cu afecţiuni pulmonare. Ideea valorificării potenţialului turistic şi balnear al Colibiţei a venit în special dinspre societatea feminină „Caritatea“ din Cluj. Înfiinţată în 1921 şi condusă de doamna Olivia Deleu, pianistă talentată, absolventă a Conservatorului de Muzică din München şi soţia unuia dintre fruntaşii locali ai Clujului interbelic, societatea „Caritatea“ s-a preocupat în mod special de îmbunătăţirea stării de sănătate a tinerilor ardeleni (studenţi, elevi, funcţionari, artişti), printre care tuberculoza făcea ravagii în acea perioadă. 

Drept urmare, între 1923 şi 1935, Asociaţia „Caritatea“ a cumpărat treptat mai multe parcele de pămînt şi case, de la localnicii din Colibiţa, şi a început totodată construcţia mai multor pavilioane destinate unui sanatoriu care să asigure cure de recuperare pentru cei cu probleme pulmonare. Finanţarea pentru ridicarea pavilioanelor sanatoriului era asigurată din mai multe surse: donaţii private, sume provenite de la Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională Antituberculoasă, colecte la balurile mascate şi spectacolele de binefacere organizate de societatea „Caritatea“ etc. De obicei, „sezonul“ din staţiunea Colibiţa începea la 1 mai şi se încheia la 1 septembrie, fiind destul de aglomerat. 

În 1931, la Colibiţa a început construirea unui pavilion destinat cu prioritate ocrotirii şi îngrijirii studenţilor universitari de la Cluj. Alături de Olivia Deleu, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai construirii pavilionului studenţesc a fost doctorul şi profesorul universitar Iuliu Haţieganu, care a dat din partea rectoratului universităţii circa 200.000 de lei pentru acesta şi a obţinut din partea Ministerului Instrucţiunii alţi 250.000 de lei. Deşi pavilionul studenţesc a fost inaugurat cu mare fast în vara anului 1932, iar prima serie de studenţi cu leziuni tuberculoase a şi beneficiat de un sejur de şase săptămîni, universitatea plătindu-le integral şederea, criza economică a anilor ’30 a întrerupt pentru un timp finalizarea clădirii. 

În vara lui 1933, inundaţii violente au izolat pentru trei săptămîni pavilioanele sanatoriului de restul lumii, distrugînd calea ferată şi podul de acces spre localitate; dar chiar şi în aceste condiţii, în perioada august-septembrie aici au fost cazaţi 85 de tineri. Aceste sincope sporadice au fost repede depăşite, iar pavilionul studenţesc a funcţionat cu succes şi în anii următori. În urma colectelor publice şi a unor noi donaţii din partea persoanelor private şi a autorităţilor locale transilvănene, aici s-au amenajat trei camere noi, destinate special studenţilor bănăţeni, celor bihoreni şi celor sălăjeni. Atmosfera unui sejur studenţesc la Colibiţa era animată, fiindcă se organizau tombole, spectacole de divertisment, excursii prin împrejurimi şi turnee sportive. Războiul a întrerupt brutal activitatea pavilioanelor de la Colibiţa, iar perioada comunistă a adus cu sine organizarea unor tabere de pionieri în fostele clădiri ridicate de societatea „Caritatea“, dar şi în alte case din zonă. După 1976, la Colibiţa s-a început construirea unui lac de acumulare, localitatea fiind mutată în amonte, iar vatra sa veche inundată şi construcţiile demolate. 

Azi, la Colibiţa vin amatorii de pescuit şi drumeţii montane, existînd semnale serioase din partea autorităţilor locale că vor să resusciteze potenţialul turistic al zonei. 

Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.