Cine se sacrifică pentru Cetatea Devei...?

20 octombrie 2011   BORDEIE ȘI OBICEIE

Deva este oraşul despre care non-devenii ştiu în general două lucruri: că are o cetate şi o şcoală de gimnastică. Modest, deşi potenţialul ar fi mai generos. Cetatea are poveşti spectaculoase cvasinecunoscute pentru români, iar la poalele ei se găseşte o clădire princiară, ale cărei alte două denumiri – Palatul Magna Curia sau Palatul Bethlen – ar fi mult mai potrivite pentru promovare decît pretenţiosul, dar relativ banalul nume de Muzeu al Civilizaţiei Dacice şi Romane. În fine, Centrul vechi (sau ceea ce a rămas din el) este tipic pentru stilul Secession, ruda austriaco-germană a mai-celebrului Art Nouveau. Ungurii promovează Deva în ghiduri turistice ale traseului Art Nouveau, ce includ Seghed, Arad şi Oradea. 

Cît despre Cetate, misterul ce planează asupra ei de trei ani încoace este mult mai mare decît cel al începuturilor, plasate acum mai bine de 700 de ani, mai precis în 1269, cînd Cetatea Devei, sau Castrum Deva, este pomenită într-o scrisoare a regelui Bela al IV-lea. Dealul pe care este construită este un vechi con vulcanic, ce se ridică cu 380 de metri deasupra nivelului mării şi cu 180 deasupra oraşului. Cetatea Devei are o fortificaţie-soră, cetatea Şoimoş de lîngă Lipova, care datează din 1278. Cele două cetăţi aveau menirea de a apăra defileul Mureşului. Între proprietarii săi, fără îndoială că cel mai cunoscut este Iancu de Hunedoara. 

Primul dintre miturile fondatoare ale Cetăţii vorbeşte despre trei zîne, dintre care una sălăşluia în Cetatea Devei. Al doilea este foarte cunoscut şi foarte valorizat în Ungaria (unde apare în cărţile de istorie), fiind un echivalent al „Legendei Meşterului Manole“. Astfel, constructorul Cetăţii, meşterul Kelemen, şeful altor doisprezece zidari, nu are altă soluţie pentru a continua ridicarea fortificaţiei (care se surpa peste noapte) decît sacrificarea prin ardere a primei soţii care va veni să le aducă mîncare. Bineînţeles, această primă soţie – istoria nu i-a păstrat numele – a fost chiar a sa. Cenuşa acesteia, amestecată cu var şi nisip, a dat mortarul ce a permis consolidarea zidurilor. Kelemen este un nume ce provine din Clement, iar clemenţii erau constructori din spaţiul actualei Albanii, mai precis zidari care-şi ţineau secrete cunoştinţele – adică masons –, iar cenuşa bietei femei, ingredientul secret ce transforma construcţia marilor monumente în ocupaţie ezoterică. În 1784, nobilii refugiaţi în Cetatea Deva sînt asediaţi de ţăranii răsculaţi, conduşi de Crişan. În 1849, Cetatea, ajunsă depozit de muniţie, sare în aer, ajungînd aproximativ la aspectul de astăzi. După 1849, nu a fost pus în practică nici un proiect de renovare sau măcar de conservare a monumentului, deşi prin poziţia sa este un unicat naţional. În 2003 s-a construit un teleferic înclinat, pe şine, iniţiativă utilă şi care a mărit considerabil numărul de turişti. În 2007 a apărut destul de brusc un proiect de restaurare majoră a Cetăţii, iar lucrările au început aproape imediat. Zidurile (care aveau nevoie de consolidare) au fost înconjurate de schele, în incintă s-a excavat mult, se vorbea despre un fel de pasarele care ar fi trebuit să permită vizitarea fără ca turiştii să se mai poată căţăra pe ziduri. Nu s-a prea ştiut (şi nu se ştie nici acum) dacă proiectul a respectat normele referitoare la intervenţiile asupra monumentelor istorice, pentru că nu s-a făcut nici o prezentare publică. O parte din deveni s-au temut că modificările vor altera vechea construcţie. 

Apoi, în 2008, la fel de brusc cum au început, lucrările au fost oprite. Informaţiile au lipsit din nou, dar zvonistica le-a completat. S-a vorbit despre aranjamente, comisioane, bugete depăşite. Cert este că în următorii doi ani, adică pînă în primăvara lui 2011, vizitarea a fost imposibilă, accesul în incintă fiind oprit din cauza pericolului de accidente. Din primăvară, printre schele şi gropi, Cetatea poate fi din nou vizitată, dar fără ca lucrările să se fi reluat. Devenii simt că ceva este în neregulă cu Cetatea lor, iar vremurile şi egalitatea de şanse nu mai permit sacrificiile vreunei soţii...

Alexandru Gruian este doctorand al Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia.

Mai multe