Castelul Lonyai de la Medieșu Aurit
La 21 km est de Satu Mare, pe şoseaua ce duce la Baia Mare, se găseşte comuna Medieşu Aurit. Cei care au curiozitatea de a se abate din drumul principal pentru a ajunge în satul cu acelaşi nume, au şansa de a descoperi ruinele unui spectaculos castel renascentist.
Clădirea ce se vede astăzi a fost construită de Sigismund Lonyai – după cum mărturiseşte inscripţia încă vizibilă pe frontonul de la intrare: ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSIS A FVNDAMENTIS EXTRVXIT (ridicat din temelii în anul Domnului 1630 de Sigismund de Lonya, comitele comitatului Crasnei). Istoria zbuciumată a castelului începe însă mai devreme, în secolul al XIII-lea, cînd apar primele menţiuni despre o fortificaţie în aceste locuri. În 1493 cetatea în cauză e cucerită de puternica familie Báthory (din care provine un număr important de guvernatori ai Transilvaniei), pentru a intra apoi, prin moştenire, în posesia lui Sigismund Lonyai.
Construcţia pe care Sigismund Lonyai o ridică în locul vechii fortificaţii are atît rol de apărare, cît şi de satisfacere a funcţiunii de locuinţă luxoasă pe care o impunea statutul de familie nobiliară. În conformitate cu regulile renascentiste, clădirea urmăreşte o formă pătrată în plan, cu turnuri de apărare la colţuri. Un alt turn, octogonal, înalt de trei etaje se înălţa deasupra porţii de intrare. O curte interioară, şi ea pătrată, constituia spaţiul de onoare şi de distribuţie a circulaţiilor.
E nevoie de efort pentru a putea reconstitui astăzi, fie şi numai în închipuire, bogăţia şi strălucirea trecută a reşedinţei Lonyai, care a făcut ca satul să primească pitorescul adjectiv de „aurit“. Viaţa la castel era organizată în jurul curţii interioare. Aripa de nord era destinată soldaţilor, aripa de sud era rezervată locuirii, iar aripile de est şi de vest adăposteau grajdul, bucătăria, alte anexe. Deşi interiorul este în cea mare parte distrus, sînt încă elemente care mai pot ajuta la descifrarea imaginii sale iniţiale: în curtea interioară, pe laturile de est şi vest, portice susţinute de coloane, cursive şi scări din lemn asigurau circulaţia între etaje; o scară din piatră ascunsă în grosimea zidului făcea posibil accesul privat – şi poate tainic – către încăperile de locuit ale familiei. Camerele din această zonă erau spaţioase şi bogat decorate cu fresce şi foiţă de aur, aşa cum atestă mărturii din secolul al XVII-lea. Din toată această imagine mai supravieţuiesc astăzi doar ancadramentele de piatră ale uşilor şi ferestrelor, decorate în manieră renascentistă cu coloane şi frontoane inspirate din Antichitatea clasică.
La moartea lui Sigismund Lonyai, castelul revine fiicei sale Anna, căsătorită cu Ioan Kemény. În 1660 Ioan Kemény este ales guvernator al Transilvaniei, aflată atunci sub suzeranitate otomană. Politica sa pro-habsburgică îl pune în conflict cu Imperiul Otoman, care îl numeşte în funcţia de guvernator pe Mihai Apafi I. Începe astfel un conflict între cei doi, castelul rezistă asediului din 1661, dar Ioan Kemény moare în 1662, în bătălie. Anna nu-i supravieţuieşte cu mult, nici castelul nu are parte de o soartă mai fericită. În 1670, Anna Lonyai, împreună cu alţi nobili locali, pun la cale o ambuscadă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădau satele aflate pe domeniile lor. Expediţia are succes, dar cei ce au pus-o la cale sînt pedepsiţi de guvernatorul Mihai Apafy I prin condamnare la moarte şi confiscare de bunuri.
În 1707 castelul este incendiat în timpul revoltei lui Ferenc Rákóczy II – revoltă eşuată, al cărei scop era ieşirea Ungariei de sub dominaţia austriacă –, după care trece prin proprietatea mai multor familii. În 1940 castelul este cumpărat de regele Carol II, restaurat şi apoi transformat în spital militar, iar în 1945 este incendiat. De atunci, castelul de la Medieşu Aurit este lăsat în paragină, cu toate că este clasat ca monument istoric.
Cristina Chira este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“.