Casa lui Licheardopol

La fel ca şi multe alte surate de-ale ei (poate mai puţin cele din Ardeal), Tulcea a fost vitregită de sistematizarea comunistă şi a păstrat prea puţin din clădirile vechi ale oraşului. Pe dealuri, mai poţi regăsi ceva din farmecul fostelor mahalale (cîndva 14 la număr). În centrul oraşului însă, cît vezi cu ochii, blocuri şi artere noi. Vrei rămăşite din centrul vechi? Trebuie să treci de pavăza de blocuri. Pitite în spatele lor, mai poţi întîlni „insuliţe“ din vechea Tulce. Din păcate nu multe.

Una, destul de importantă, e cea de pe str. Progresului – altădată frumoasa stradă Sf. Nicolae, pe unde a defilat Armata Română la anexarea Dobrogei în 1878. Aici găseşti poate cea mai mare densitate de clădiri monument istoric din Tulcea. Casa Avramide – un mic palat pentru dimensiunile Tulcei, Catedrala Sf. Nicolae – singura din Imperiul Otoman care a primit „iradea“ să-şi înalţe turle, casa Motomancea, Licheardopol – le afli pe toate aici. Pentru o Tulce care nu prea are cu ce să-şi încînte vizitatorii, insuliţa asta de istorie ar trebui pusă la mare preţ. Restaurată şi valorificată.

Vă surprinde că nu e aşa?

La nr. 28 pe sus-numita stradă se (mai) află casa Licheardopol, construită între 1860-1870 de către un comerciant grec înstărit, Ilia Licheardopolos. Este o clădire monument istoric şi pentru stilul arhitectonic („Empire“, dacă nu greşesc), dar şi pentru importanţa istorică ce i se acordă. În salonul cu pictură murală de la etaj se presupune că au fost semnate actele de preluare a provinciei Dobrogea de către administraţia românească, în noiembrie 1878. Tot aici se zice că a fost găzduită familia regală, regele Carol I şi regina Elisabeta, în timpul vizitei lor la Tulcea, iar că efigiile de pe faţada clădirii ar înfăţişa chiar cuplul regal.

Pînă acum cîţiva ani o parcare o despărţea de pavăza de blocuri, dar cum lipsa locurilor de parcare nu e o problemă pentru noi, între timp aici s-a înălţat o măreaţă clădire de şapte etaje. Cum a obţinut autorizaţie de construcţie, pentru cîte etaje a primit autorizaţie, cărui personaj de pe scena politică îi aparţine această clădire – ar fi interesant de aflat, dar nu în acest articol…

Dincolo de aspectele de urbanism, patrimoniu şi estetică, noua clădire de birouri pune în pericol chiar existenţa fizică a vecinei mai în vîrstă. Pe „faţa“ ei a apărut o ditamai crăpătură de sus pînă jos şi asta încă din faza de fundaţie. Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a sistat lucrările, la fel şi Inspecţia în Construcţii. Tot direcţia a întocmit şi o plîngere penală pentru distrugere de monument, dar rezultatul nu a fost cel scontat.

Clădirea de birouri s-a înălţat, pe cînd casa bătrînului grec zace cu un picior în groapă. Constructorul şi-a mai spălat niţel din păcate şi a implantat nişte piloni de susţinere a clădirii pe partea afectată. Acum pisica cică s-ar afla în curtea proprietarului de monument istoric care este somat să-şi reabiliteze proprietatea. Un banner pus pe faţada clădirii ne avertizează: „Atenţie! Pericol de prăbuşire. Vă rugăm ocoliţi!“

Ce ne doare pe noi în toată povestea asta? Că dintre toate locurile virane ale oraşului, s-a preferat tocmai această minirezervaţie a Tulcei vechi pentru construirea clădirii noi. Că în loc să scoatem la lumină clădirile cele mai valoroase şi mai reprezentative pentru istoria oraşului, le umbrim cu mastodonţi de beton, care se încadrează în peisaj ca nuca în perete Şi nu numai că le umbrim, dar le şi grăbim pieirea.

Lidia Vişan este coordonatoarea proiectului „Redescoperă-ţi Oraşul!“, implementat la Tulcea de Asociaţia Centrul EU divers prin Programul „Tineret în Acţiune“, finanţat de Comisia Europeană. www.redescoperatiorasul.eudivers.ro