Casa de piatră de la Herăști, Giurgiu (II)
Dacă, ajunşi la Herăşti, sîntem uimiţi în faţa imaginii neaşteptate a casei pe care Udrişte Năsturel o construieşte în 1641-1643, trebuie să ştim că forma actuală este dată de una dintre cele mai remarcabile restaurări făcute în anii ’50.
De la data construirii şi pînă la restaurare, întregul ansamblu al curţii suferă numeroase transformări. Fiindcă, aşa cum firesc se întîmplă atunci cînd e vorba de construcţii de sute de ani, curtea lui Udrişte trece din generaţie în generaţie, îşi schimbă proprietarii, este îngrijită sau uitată, transformată pentru nevoile de moment sau mai de durată, folosită sau părăsită.
Zidită de cei doi fraţi, Udrişte şi Cazan Năsturel, curtea de la Herăşti trece în posesia urmaşilor lui Udrişte, care o stăpînesc cca 100 de ani. La sfîrşitul anului 1831 – cum afirmă istoricul Radu Greceanu, autorul celui mai complet istoric al moşiei şi curţii de la Herăşti – casa trece în proprietatea lui Miloş Obrenovici, domnitor al Serbiei. În 1836, cînd abdică de la tronul sîrbesc, Miloş se stabileşte în Ţara Românească şi, în 1839, locuieşte pentru cîteva luni la reşedinţa sa de la Herăşti. Aceasta este perioada în care au loc cele mai multe modificări aduse întregului ansamblu al curţii. Casa este reparată şi extinsă, corpului principal i se adaugă un turn cu două niveluri, care îi schimbă înfăţişarea în mod semnificativ. Cît priveşte biserica, ea este îmbrăcată încă din 1833, tot la iniţiativa lui Miloş, într-o nouă haină de factură neoclasică, specifică epocii. Tot de atunci datează şi iconostasul şi cîteva strane cu armele familiei Obrenovici. Anexe administrative şi gospodăreşti, grajduri sînt adăugate în jur de 1880 de către urmaşii lui Miloş Obrenovici.
În 1881, moşia este cumpărată de Anastase Stolojan. Clădirile curţii îşi continuă existenţa în formele de secol XIX şi sînt locuite şi folosite pînă în 1931, cînd un incendiu distruge acoperişul şi aproape întreaga lemnărie a casei. În 1949, moşia este expropriată. Rămasă în ruină, casa s-a degradat treptat pînă în 1954, cînd se întocmeşte un proiect de consolidare şi restaurare a clădirii.
Proiectul remarcabil, întocmit de doamna arhitect Eugenia Greceanu, este cel căruia îi datorăm cea mai mare parte a imaginii de astăzi a ansamblului curţii lui Udrişte Năsturel. Sînt păstrate cele două corpuri de clădire de la intrarea în curte, cele construite în secolul al XIX-lea, se păstrează şi „haina“ neoclasică a bisericii, datorată intervenţiilor lui Miloş Obrenovici din 1839. Deşi ruinată, casa păstrează destule detalii pentru a se putea încerca o restaurare a formelor epocii lui Udrişte Năsturel. Ceea ce autoarea şi face, cu o remarcabilă grijă pentru detalii şi pentru păstrarea a cît mai multor elemente – chiar deteriorate – provenind din construcţia originară. Mai puţin fericită a fost intervenţia din anii ’90 asupra bisericii. Autorii restaurării au eliberat faţada de detaliile secolului al XIX-lea, încercînd şi ei – cu numeroase stîngăcii şi mult mai puţin succes – o revenire la formele specifice epocii lui Matei Basarab.
Din fericire pentru ansamblul curţii şi pentru noi, vizitatorii, restaurarea făcută de doamna Greceanu lasă în umbră inabilitatea celor care au intervenit asupra bisericii. Curtea de la Herăşti rămîne un reper al secolului al XVII-lea şi al arhitecturii rezidenţiale din Ţara Românească. În plus, întreţinerea în stare relativ bună a întregului ansamblu face din curtea de la Herăşti un loc ce trebuie vizitat. P.S. Să nu uităm nici expoziţiile şi manifestările organizate acolo de Muzeul Ţăranului Român. Chiar merită să mergem!
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.