Bombe şi concluzii
Comunismul ne-a indus tuturor celor care am trecut prin el un fel de viruşi mentali. Unii au devenit purtători (de idei contaminate), iar alţii s-au îmbolnăvit de-a dreptul. Pe acest fond deja virusat, a venit Revoluţia, cu cohorta ei de legende, zvonuri şi scenarii. Ce ni s-a indus atunci ne-a rămas multora înrădăcinat în creier. S-au format o mulţime de prejudecăţi care împiedică viziuni rezonabile şi mai detaşate. S-a format o specie larg răspîndită a jurnalistului (sau a realizatorului de emisiuni) cu idei fixe.
După 20 de ani de la Revoluţie există încă mulţi asemenea oameni publici care vor să descopere marele adevăr ascuns în spatele ei. Un adevăr care, după judecata lor, ar fi un fel de scenariu de film american cu grupări oculte şi Servicii Secrete, cu băieţi răi care au manevrat din umbră întreaga desfăşurare a evenimentelor.
În fine, probabil că, şi dacă s-ar deschide toate arhivele şi s-ar afla tot ce e de aflat, ar exista încă destui care să nu creadă. Întreaga realitate nu le-ar fi de ajuns. Am urmărit mai multe emisiuni de la B1 TV în care se clamează adevărul despre Revoluţie. E, desigur, o temă care face audienţă. Au fost o mulţime de reportaje interesante despre cele întîmplate atunci, interviuri cu oameni implicaţi. Discuţiile de după însă, din studio, erau lipsite de orice rigoare jurnalistică. Unii dintre invitaţi erau crezuţi indiferent ce spuneau, alţii dimpotrivă, erau bănuiţi că ar minţi, orice ar fi afirmat. Se pornea evident de la prezumţii. Concluzia era deja trasă.
Pe scurt, concluzia urmărită în tot acest demers pare a fi aceea că Iliescu a luat puterea de la Ceauşescu cu ajutorul Serviciilor Secrete ale Uniunii Sovietice. Faptul că, rezultat al acelui moment, România este astăzi în NATO şi în Uniunea Europeană nu pare să-i încurce în vreun fel pe realizatorii emisiunii.
După aiureala cu teroriştii lansată la TVR în timpul revoluţiei, e acum rîndul unor jurnalişti să lanseze, tot la o televiziune, o altă ipoteză fără acoperire: teroriştii erau, de fapt, agenţi KGB care ar fi intrat atunci pe teritoriul României în număr de zeci de mii. Nu spun că ar fi un scenariu complet imposibil, dar e de-a dreptul hazardat să spui aşa ceva după ce ai făcut trei reportaje şi ai ascultat cîteva opinii ale unor persoane mai mult sau mai puţin credibile. Nu e decît un fel de scurtătură ieftină în căutarea adevărului. De fapt, jurnaliştii nu par decît că vor să-şi creeze justificarea pentru a-şi exprima un gen de opinii, cu mare priză la românul scenarist şi semidoct.
Radu Moraru a avut ocazia să-i pună lui Mihail Gorbaciov o serie de întrebări. Şi s-a gîndit să-l întrebe dacă-l cunoaşte pe Silviu Brucan. Uşor nedumerit, Gorbaciov a întrebat la rîndul său cine-i Silviu Brucan şi apoi, cu oarecare umor, a spus că în ultimii 20 de ani s-a întîlnit cu circa un milion de persoane. Radu Moraru voia însă să-şi verifice mica lui ipoteză potrivit căreia Brucan ar fi complotat cu Gorbaciov în 1989 să-l schimbe pe Ceauşescu cu Iliescu. O altă întrebare adresată lui Gorbaciov a fost de ce el nu i-a chemat pe minerii din Rusia cînd era pe cale să piardă puterea. Nu ştiu ce-o fi crezut fostul lider sovietic despre asemenea întrebări, dar sînt sigur că Radu Moraru a crezut că Gorbaciov îi ascunde adevărul. Acel mare adevăr al Revoluţiei române, căutat precum Graal-ul. Neîndoielnic că Gorbaciov o fi ştiind mai multe despre acel moment decît ştie omul de rînd. Cu siguranţă, însă, ceea ce ştie Gorbaciov nu e ceea ce crede Radu Moraru.
În documentarele făcute de televiziuni serioase nu auzim aproape niciodată concluziile jurnaliştilor. Aceştia nu fac decît să prezinte lucrurile şi să pună faţă în faţă mărturii şi opinii diferite. Publicul descoperă astfel o realitate complexă, cu nuanţe şi adevăruri diferite. Nu-i vezi vreodată pe realizatori indignîndu-se, arătîndu-şi emoţiile şi partizanatele sau expunîndu-şi propriile judecăţi. Jurnalistul corect (şi nevirusat) ştie că menirea lui e de a afla şi de a transmite informaţii, şi nu aceea de a judeca lumea şi istoria după mintea lui. Rezultatul a ceea ce fac jurnaliştii noştri nu este în cele din urmă decît lansarea unor dezvăluiri „senzaţionale“, după aceeaşi reţetă începută odată cu Revoluţia cînd, ba apa era otrăvită, ba spre televiziune se îndreptau mii de agenţi în civil ai Securităţii.