Arhive "de provincie"
S-ar putea crede că îmi fac reclamă. Şi nu ar fi cu totul fals. Fiindcă sînt mulţumită de rezultatele efortului depus începînd de acum patru ani. Îndemnaţi de din ce în ce mai multele arhive scoase la iveală pe Internet, de modestia informaţiilor similare din România şi de posibilitatea ca toate astea să fie de folos studenţilor şi nu numai lor, am început – cu ajutorul studenţilor – o campanie de publicare pe site-ul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ a arhivelor care sînt în custodia Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului.
Şi, dintre ele, am ales să scriu despre arhiva de relevee ale unor clădiri, adeseori monumente de arhitectură, făcute de-a lungul timpului de studenţii Şcolii de Arhitectură din Bucureşti (astăzi UAUIM). Releveul este o reprezentare în desen, în două dimensiuni, a planurilor, faţadelor, secţiunilor unei construcţii existente – cu alte cuvinte, acele piese de desen care pot face înţeles şi reconstituibil un obiect de arhitectură. Se adaugă aici şi desenul mai puţin tehnic, reprezentarea în perspectivă a clădirii. Începînd din 1903, fiecare serie de studenţi arhitecţi trebuie să facă, într-un anume moment al studenţiei, releveul unei construcţii. Releveul era şi este un mod de a învăţa arhitectură, una dintre materiile cuprinse în programa analitică a şcolilor de profil. Nu numai că ele redau imaginea unor edificii mai tîrziu modificate sau chiar dispărute, unele folosind ca bază pentru studii istorice sau pentru proiecte de restaurare. Ele mai au o calitate majoră, încă neutilizată: pot genera şi completa noi direcţii de cercetare. Două dintre ele au rezultat din această primă etapă a inventarierii, în mijlocul căreia ne aflăm.
Prima este posibilitatea de a observa – prin intermediul temelor alese de profesori în fiecare an – spre ce se îndrepta interesul învăţămîntului de arhitectură într-o perioadă sau alta a secolului al XX-lea. Alegerea zonelor şi a obiectelor de arhitectură ce urmau să fie relevate, corelate cu alte fapte de cultură contemporane, reflectă în bună măsură interesul societăţii româneşti. Astfel, se poate constata că, într-o anume perioadă, studenţii erau trimişi cîţiva ani la rînd să facă releveele unor ansambluri şi construcţii din mediul rural, cu precădere locuinţe sau grupuri de locuinţe săteşti; uneori, o anumită zonă – de pildă Maramureşul – era destinaţia spre care se îndreptau studenţii arhitecţi; alteori, tema era relevarea acelor edificii care figurau pe lista monumentelor istorice.
Cea de a doua direcţie de cercetare este legată de felul în care sînt realizate releveele, cu alte cuvinte – modul de reprezentare. Oricît de tehnic şi obiectiv trebuie să fie desenul unui releveu, este imposibil ca „maniera“ studentului să nu participe şi ea la reprezentarea construcţiei. De la caracterele scrierii alese de studenţi, pînă la perspectivele şi reproducerea unor detalii, toate sînt elocvente pentru modul de a desena arhitectura într-o epocă sau alta. Fără îndoială, contau aici – şi contează şi acum – diferenţele pe care le produceau, inevitabil, instrumentele de desen pe care le foloseau autorii.
Acestea sînt doar cîteva dintre motivele pentru care o asemenea arhivă este demnă de interes. Şi dacă le-am numit „de provincie“ este pentru că majoritatea acestor relevee ilustrează arhitectura de pe întreg teritoriul ţării. Arhiva digitală care cuprinde un prim pachet de relevee, dintre cele mai vechi, este în curs de completare. Pentru cei interesaţi, folosiţi link-ul http://www.uauim.ro/ departamente/itcp/arhive/. Şi veţi avea şi alte surprize, referitoare la lucrări actuale ale studenţilor noştri, legate de clădiri din ţară şi zone urbane semnificative pentru patrimoniul construit românesc şi – credem noi – european.
Anca Brătuleanu este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.