Argumentele liberale contra mişcării antivaccin
de săptămîna trecută propunea o schiţă de politică publică privind mişcarea antivaccin. Textul conţinea cam ce ar trebui să se regăsească într-o expunere de motive la orice intervenţie publică: problema care se cere rezolvată, motivaţia, mijloacele de intervenţie.
s-a viralizat într-un mod neaşteptat şi a făcut valuri, ceea ce mă bucură. Era o discuţie necesară.
Foarte multe reacţii au fost, cum era de aşteptat, de la membrii mişcării, care au crezut că trebuie să repete aceleaşi argumente, că poate nu am înţeles, că poate îmi scapă ceva. Dacă nu vrei să pricepi, înseamnă că eşti defect. Sau eşti plătit de industria vaccinurilor – ceea ce, dacă ar fi să încerc un registru logic, nu are nici un sens: spre deosebire de alte medicamente, vaccinurile produc bani puţini pentru că sînt ieftine şi nu poartă proprietate intelectuală. Te întrebi de ce s-ar da de ceasul morţii industria pharma, nu mai bine ar vinde medicamentele care să ne vindece de bolile evitabile prin vaccin? Sau poate mişcarea antivaccin în sine este o conspiraţie a industriei pharma? Glumesc, nu fac decît să întorc argumentul.
A doua caracteristică a intervenţiilor antivacciniştilor e bombardarea cu pseudo-expertiză. Odată început procesul de spălare pe creier, omul caută numai acele informaţii care le confirmă pe cele deja acumulate – deci, din link în link, antivaccinistul acumulează progresiv un volum mare de informaţii care se confirmă unele pe altele. Ca să le faci faţă ar trebui să ai tot atîta răbdare încît să refaci procesul cognitiv în sens invers. E uşor de făcut asta, dar consumă timp. Şi te întrebi de ce să o faci. Nu trebuie să fii expert epidemiolog ca să iei o decizie raţională de a-ţi vaccina copilul. Acesta este modul de funcţionare a societăţii moderne. Nu trebuie să fii expert în motoare şi aerodinamică pentru a zbura cu avionul ca pasager. E un pact al societăţii moderne cu diverse categorii de oameni care se pricep la ceva de care avem nevoie: nu trebuie să fii structurist ca să îţi faci o casă, nu trebuie să fii chirurg ca să te laşi operat. Vaccinul este un tip de intervenţie medicală şi atît, nu văd de ce ar fi mai cu moţ.
E util, bineînţeles, să ai o discuţie cu medicul pediatru şi ar fi util ca medicii să ştie să explice principiul de funcţionare în sine, dar pretenţia antivacciniştilor că ar trebui să fii pregătit în detaliu să le răspunzi la toate link-urile din tolbă e absurdă. Dacă nu eşti pregătit, atunci te paşte un asalt de bunătate febrilă absolut sîcîitoare. Pentru că antivaccinistul se simte obligat să intervină, să îţi salveze copilul din ghearele tale şi ale medicului tău. Cam ca babele din parc care ştiu mereu mai bine decît tine că bebeluşul are nevoie de fes şi te fac să te simţi vinovat că îl ţii cu capul descoperit.
Au fost însă o multitudine de reacţii interesante care au criticat articolul meu din perspectivă liberală, iar acestea sînt important de lămurit tocmai pentru că şi articolul a fost gîndit tot din perspectivă liberală.
Cristi Cioriia spune pe pagina mea de Facebook: „Cei care sînt împotriva vaccinurilor sînt după părerea mea idioţi, dar pe de altă parte nu înţeleg cum argumentul dumneavoastră poate să fie unul liberal. Cei care nu îşi vaccinează copiii îşi exercită un drept, indiferent dacă sînt 10% sau 20% sau 30% din populaţie, drept care e garantat, la fel ca acela de a-şi promova propriile concepţii despre lume. Ei nu acţionează în nici un fel pentru a-i prejudicia pe ceilalţi, ci îşi caută fericirea în ce mod vor ei, or îngrădirea libertăţii se face atunci cînd acţionezi împotriva celorlalţi membri ai societăţii, nu atunci cînd nu acţionezi în favoarea celorlalţi membri ai societăţii. Pînă la urmă nimeni nu militează pentru răspîndirea unor boli ca ROR. (…) Gîndiţi-vă cum ar fi să aplicaţi o gîndire în categorii şi procente cînd vorbiţi despre persoane homosexuale: aţi scrie un articol în care să spuneţi că un nivel de 70% de persoane homosexuale într-o societate e rău pentru că scade natalitatea şi deci şi forţa de muncă, creşte presiunea pe bugetul de pensii, de sănătate etc.?“.
Domnul Cioriia ignoră aici argumentul de bază al articolului meu: existenţa unei externalităţi. Decizia unui individ X de a nu îşi vaccina copilul afectează alte persoane care nu au de-a face cu această decizie. Existenţa externalităţii este un motiv acceptabil pentru un liberal de a cere o intervenţie publică. Exemplul clasic de externalitate este poluarea: anumiţi oameni poluează, ceea ce constituie o externalitate negativă pentru noi, ceilalţi, deci statul trebuie să arbitreze. În cazul poluării, statul trebuie să protejeze aerul curat, care e un bun public de care ne bucurăm cu toţii. Există în cazul vaccinării un bun public care se cere protejat? Da, este imunitatea comunitară – un concept-cheie în cazul nostru. Dacă un număr de persoane se vaccinează, atunci comunitatea este protejată. Epidemiologii au calculat la 80% acest prag. Sub 80% creşte exponenţial riscul unei epidemii, deci ne aflăm în situaţia de
, nu
vom avea cel puţin epidemii locale. Dacă există această barieră comunitară, atunci toţi sîntem protejaţi, inclusiv cei nevaccinaţi. Practic, ei consumă un bun public fără să plătească pentru el, e fenomenul numit în engleză „free riding“, în română le-am spune blatişti. E uşor contraintuitiv, dar deciziile individuale se agregă în existenţa unui bun public foarte important, e vorba de viaţa unor copii. Tot deciziile individuale duc la periclitarea acestui bun public, caz în care intervenţia statului este perfect legitimă. Dreptul la nevaccinare nu poate fi echivalat cu dreptul la promovarea propriilor concepţii despre lume pentru că se încalcă principiul liberal de bază: libertatea lor afectează libertatea altora. Şi încă în mod grav. Cealaltă echivalare e la fel de forţată: homosexualitatea poate fi o alegere sau o înclinaţie genetică (nu e locul acestei dezbateri aici), dar comparaţia ar ţine doar dacă am pleca de la ideea că poliomielita ar fi un stil de viaţă alternativ celui majoritar, deci unii oameni aleg sau au o înclinaţie genetică să sufere de poliomielită.
Steluţa Voica mă ceartă tot pe Facebook: „Vezi, Cristian Ghinea, de ce au plecat pe vremuri toate minorităţile oprimate de pe bătrînul continent spre America şi au făcut Lumea Nouă? În care să aibă libertate de gîndire, de exprimare, de mişcare fără să mai fie prigoniţi? Din cauza unor oameni ca tine, care au crezut că ştiu ce-i mai bine să gîndească, să facă şi să zică ceilalţi şi, dacă nu se execută, trebuie executaţi!! Aşa s-a născut ţara cu cel mai mare respect de pe Pămînt pentru drepturile cetăţenilor şi omului, America“.
Ei, iată deci că vaccinarea e o chestie de conştiinţă, iar libertatea de a nu vaccina copilul e comparabilă cu libertatea pe care s-a fondat America. Din păcate pentru Steluţa Voica, America însăşi are o politică de a nu accepta copii nevaccinaţi în şcolile publice (şi în unele state americane în toate şcolile).
Pe site-ul revistei, domnul George Felix spune că e de acord cu obligativitatea vaccinului, dar îi e frică de pîrtia alunecoasă pe care intrăm cu această decizie: „Am fost învăţaţi că există, grosier vorbind, două feluri de organizare statală: a) liberalismul şi b) toate celelalte mituri (distopii?) masificatoare, nazismul şi comunismul fiind două din cele mai celebre. În cazul liberalismului, sînt liber să fac ce vreau, cu condiţia să nu împiedic libertatea celuilalt. În toate celelalte, cîte un nene îşi asumă vorbirea în numele unor principii care depăşesc persoana, fie acele principii «clasa muncitoare», «binele universal», «rasa» etc. Iar eu, biet individ, trebuie să fac ce zice nenea. (…) Sigur, aşa cum sesizează şi dl Ghinea, teoria liberală acceptă ingerinţa statului în anumite condiţii; dreptul meu de a trage cu arma e limitat de stat, căci acest drept al meu limitează dreptul celorlalţi de a nu fi împuşcaţi. Ai zice că în cazul vaccinului nu e altfel: dreptul de a nu fi vaccinat limitează dreptul celorlalţi de a nu se îmbolnăvi. E însă o diferenţă aparent mică, de nuanţă; mie îmi pare însă o diferenţă uriaşă, o diferenţă care ne aruncă dintr-o categorie în alta. În cazul «cu puşca» statul mă opreşte de a face un gest; cît timp stau nemişcat (la figurat desigur), statul nu are nici un drept să se ia de mine. În cazul vaccinului, statul mă obligă să fac un gest. A sta nemişcat – a nu mă vaccina – devine penal. (…) Eu consider legitimă vaccinarea obligatorie, ba chiar şi armata obligatorie. Şocul meu e că s-ar putea ca miturile masificatoare să fi avut pe undeva dreptate. Că s-ar putea ca liberalismul să plece de la o teorie despre om = individ care să fie falsă în esenţa ei. Că în anumite situaţii om = colectiv“.
Domnul Felix are deci două obiecţii principiale: statul ar obliga oamenii să facă ceva, deci nu ar fi o interdicţie, ci o obligaţie de a acţiona, ceea ce nu ar fi caracteristic unui stat liberal. Cred că exagerează natura acestei „diferenţe uriaşe“. Un stat liberal obligă oamenii în mod uzual să facă ceva pentru a evita ca semenii să fie afectaţi (externalităţi) şi pentru a proteja bunuri publice. Dacă e să revin la paralela cu poluarea: statul ne obligă să avem anumite filtre antipoluante la maşini. Pentru a nu ne arunca în aer vecinii, statul ne obligă să ne omologăm centrala de apartament şi să facem controlul de siguranţă periodic. Pentru a se asigura că nu ne omorîm în trafic, statul ne obligă să respectăm o mulţime de reguli de circulaţie. Ba chiar ne obligă să luăm carnet de circulaţie ca să folosim drumurile publice, deşi plătim cu toţii pentru drumuri, nu doar cei cu carnet. Pentru a nu murdări oraşul, statul ne obligă să adunăm rahatul propriilor cîini. Am ales numai exemple care nu nasc controverse, cazuri de obligaţii de a acţiona, nu de interdicţii. Şi aş putea continua cu exemplele, dar cred că se înţelege ideea. Vorbim de obligaţii de a acţiona care nu trezesc revoltă, chiar dacă mizele sînt mai mici decît prevenirea unei epidemii. Şi chiar am ajuns să acceptăm ca fireşti obligaţii impuse de stat atunci cînd cei afectaţi sîntem doar noi, deci nu există externalităţi directe pentru alţii, gîndiţi-vă la centura de siguranţă. Deci politica de vaccinare obligatorie nu ar presupune nici măcar o diferenţă şi în nici un caz o „diferenţă uriaşă“.
A doua obiecţie a domnului Felix este mai degrabă o temere: o asemenea măsură ar arăta că omul nu e capabil să trăiască într-un sistem liberal şi colectivismul e inerent naturii sale. Dacă înţeleg bine ideea, ar fi deci vorba de faptul că un sistem liberal nu poate lupta cu epidemiile. Prezumţia ar fi deci că un stat liberal e un anarho-pămpălău prin definiţie. Cred că e vorba de o neînţelegere fundamentală a naturii statului liberal. Statul, pentru un liberal, este redus, dar puternic. Statul liberal se abţine de la a interveni prea mult în viaţa individului, dar cînd o face are totala legitimitate de a se impune. Forţa legii într-un stat liberal este eficientă, mai eficientă decît legea forţei din dictaturi – şi faptul că epidemiile de care vorbim au fost eradicate prima dată în democraţiile dezvoltate e un argument istoric care vine mănuşă în discuţie. Am mai întîlnit această neînţelegere faţă de liberalism, care în esenţă confundă liberalismul cu anarhia şi dictatura colectivistă cu ordinea. Dimpotrivă, liberalismul înseamnă un stat mic, dar puternic (evident că un stat cu funcţii reduse are şi obiective mai clare şi e mai puternic în atingerea lor, nu e nici o contradicţie). Invers, colectivismul înseamnă un stat obez, care impune numai aparenţa de ordine, dar e incapabil să promoveze binele public, pentru că trebuie să se păzească permanent de revolta cetăţenilor şi pentru că se risipeşte în a micro-manageria viaţa oamenilor.
E drept însă că noi, liberalii, avem obligaţia de a fi sceptici şi de a cîntări adînc pînă să acceptăm noi intervenţii ale statului. De aceea, nu îmi face plăcere să vin cu această pledoarie şi accentuez încă o dată că avem toate condiţiile liberale pentru a accepta o intervenţie: externalitatea negativă e clară, iar bariera comunitară e un bun public vital ce trebuie apărat. Dacă am avea un vaccin pentru prostie, atunci nu ar fi nevoie de această discuţie. Din păcate, nu s-a inventat.