Acesta este singurul articol despre Codul Fiscal fără cifre
– dar cu o soluţie pentru Parlament –
Cînd Guvernul a adoptat şi a trimis la Parlament Codul Fiscal părea că a venit Moş Crăciun. Uau, şi Cod nou, şi scădere de taxe!? Consiliul Fiscal a stricat petrecerea, însă cine să mai asculte de el? Parlamentul votează voios cu aproape unanimitate. Din opoziţie, PNL îşi trece unele amendamente şi poate clama voios că acest Cod e şi al lui. Consiliul Fiscal mai dă un comunicat acru. Tăierile de taxe sînt prea mari, România nu va respecta promisiunile bugetare luate în cadrul Pactului Fiscal al UE. Intervine BNR. Mugur Isărescu însuşi dă de pămînt, olimpian, cu Codul. Economiştii BNR scriu editoriale pe bandă rulantă, inclusiv cei pe care Ponta a crezut că i-a plantat acolo. Vocile de la Bruxelles renunţă la diplomaţie: România iese din cadrele de macrostabilitate convenite. În fine, preşedintele Iohannis trage boxa din priză şi opreşte muzica: refuză să promulge Codul.
Aceasta este povestea scurtă a Codului Fiscal pînă acum. Dezbaterea a fost inundată de cifre, deci dacă sînteţi interesaţi, le găsiţi în articolele din
Hotnews şi excelentul
. Cînd scriu asta, pare că Parlamentul se va reuni ca să discute ce să facă cu Codul.
Care e faza? Cine are dreptate? Victor Ponta spune că tot mediul de afaceri susţine Codul şi că toată lumea l-a susţinut, dar s-au răzgîndit brusc pentru că au primit ordin de la UE, care nu vrea să ne lase să ne dezvoltăm. Să le luăm pe rînd.
E adevărat că, de doi ani, Guvernul se consultă cu mediul de afaceri. Însă nu pe nivelul taxelor. Ci pe rescrierea Codului în sine (cel vechi a fost modificat de peste o sută de ori, deci trebuie făcut coerent şi adus la zi). Cele două teme sînt voit amestecate. Se putea foarte bine rescrie Codul păstrînd acelaşi nivel al taxelor. Sau se putea face o propunere de lege separată privind nivelul taxelor. Am dat telefoane la cîţiva oameni implicaţi în consultări şi toţi au fost clari spre vehemenţi: nu au fost consultaţi privind nivelul taxelor. De altfel, este ceea ce s-a şi afirmat public: „În discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor pe tema Codului Fiscal ni s-a comunicat că subiectul cotelor de impozit nu va intra în discuţii, propunerile actuale de reducere a cotelor venind efectiv de la Guvern“. Asta declară, pentru Hotnews, Dan Bădin de la Deloitte (20 iulie). Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi Consiliul Investitorilor Străini spun în comunicatele lor că susţin Codul Fiscal, fiindcă aduce clarificări şi coerenţă în regimul fiscal. Dar că nivelul taxelor propus nu şi-l asumă. Ba chiar că trebuie să avem grijă la macrostabilitate.
„Deci cu cine s-a consultat Guvernul în ce priveşte scăderea taxelor? Unul dintre consultanţii fiscali care au lucrat la noul Cod îmi spune că a aflat de nivelul taxelor cu două ore înainte de şedinţa de Guvern care a aprobat textul. Din informaţiile mele, Preşedinţia României a aflat tot cu puţin înainte de adoptarea în Guvern. Iar Comisia Europeană a aflat de pe Facebook-ul premierului Victor Ponta (zice
). Urît stil de a guverna: decizia de a scădea brusc toate taxele majore a fost luată în cercul intim al premierului Ponta cu doar puţin înainte de adoptarea în Guvern a textului. Nici vorbă de o largă consultare pe nivelul taxării, adică pe motivul respingerii de către Iohannis. De fapt, Ponta a pus în pericol ce a lucrat doi ani cu mediul de afaceri, adică restul Codului.
Am citit cele cîteva zeci de editoriale, contraeditoriale şi contra-contraeditoriale pline de cifre care au zburdat în spaţiul public după retrimiterea legii de către Iohannis. În esenţă, Guvernul şi cîţiva economişti spun că România e pe creştere şi că reducerea de taxe va avea un impact mic asupra veniturilor bugetare, că dacă reducem taxele mai mulţi oameni vor plăti impozite şi, per total, ieşim pe plus. De cealaltă parte, Consiliul Fiscal, economiştii BNR, susţinuţi de analizele anterioare ale Comisiei Europene, şi Preşedinţia României susţin că aşteptările Guvernului sînt nerealiste şi că România riscă să derapeze periculos în dezechilibre bugetare. Asta după ce România a promis, în cadrul Pactului Fiscal al UE, să menţină deficitele sub control. Ce înseamnă sub control? Aici e o discuţie întreagă.
Noua filozofie bugetară europeană compară PIB-ul real (cît producem) cu PIB-ul potenţial. Ce e acela PIB potenţial? Serios că nu aş putea explica fără să vin cu cifre, e o chestie care se măsoară după o formulă. Să zicem că PIB-ul potenţial e PIB-ul pe care merităm să îl avem. Dacă PIB-ul real e mai mic decît cel potenţial, atunci economia are rezerve de creştere sănătoasă. Dacă PIB-ul real e mai mare decît cel potenţial, atunci economia creşte pe bulă şi statul ar trebui să tempereze creşterea. De pildă, pe vremea lui Tăriceanu, România avea PIB potenţial sub cel real, deci am crescut pe bule (bancară, imobiliară) în loc să creştem prin mărirea productivităţii. Guvernul ar fi trebuit atunci să reducă deficitul, pentru că economia era supraturată, dar în loc de asta l-a mărit şi deci criza care ne-a lovit a fost mai rea decît ar fi putut să fie. Dacă exista Pactul Fiscal pe vremea lui Tăriceanu şi România ar fi aderat la el, UE i-ar fi dat peste degete.
Consiliul Fiscal, BNR, Comisia şi Preşedinţia susţin că e bine să menţinem creşterea economică din ultimii doi ani, dar că nu e cazul să o supraalimentăm cu tăieri masive de taxe, care se vor vedea doar în creşterea consumului, nu în productivitate. De cealaltă parte, sînt două genuri de argumentaţie. Unii economişti spun că povestea asta cu PIB-ul real şi cel potenţial e o scorneală statistică irelevantă în viaţa reală, iar România se află doar la începutul perioadei de creştere, deci putem risca un pariu. Guvernul însă nu prea merge pe argumentul acesta, ci execută un fel de dans şamanic în jurul cifrelor brute: vă zicem noi că vom colecta cît să nu intrăm în derapaj şi că sîntem în stare să ţinem echilibrul bugetar la X% în anii ce vin. X însă diferă de la o declaraţie la alta.
Guvernul ne propune deci un pariu cum că va fi bine. Eu susţin pariurile care se fac pe scăderea taxelor. Aş tinde natural să ţin cu Guvernul. Într-o economie sufocată de etatism ca aceea a României, scăderea de taxe e bună (deşi reformele structurale şi debirocratizarea ar fi chiar mai bune). Dacă scădem acum masiv şi brusc taxele pentru a ne afunda în datorii şi să le creştem peste trei ani, mai bine nu.
Deci Guvernul trebuie să fie convingător atunci cînd zice că scăderea asta e sustenabilă. Cum? 1) Să se consulte mult şi bine, să măsoare de multe ori înainte să taie o dată. 2) Să arate că e capabil să ţină cheltuielile sub control, dacă tot taie veniturile. 3) Să arate că folosim acest risc calculat pentru o cauză bună, să investim pentru a ne dezvolta. 4) Să ţină informaţi creditorii şi partenerii din UE, să încerce din răsputeri să îi convingă, să negocieze şi să lase de la el chiar dacă nu pică de acord, pentru că e esenţial, cînd te arunci cu paraşuta, să te ai bine cu doctorii care vin în ajutor în caz că…
Problema e că Guvernul Ponta nu a făcut nimic din toate astea. Ba chiar a făcut invers. Să le luăm pe rînd. 1) Guvernul nu s-a consultat cu nimeni asupra nivelului de tăieri de taxe. 2) Guvernul a început deja o sarabandă a cheltuielilor bugetare. A readus la viaţă pensiile speciale nelegate de contribuţie, deci vom scoate noi bani de la buget pentru a acoperi gaura de la pensii. Guvernul anunţă că lucrează la o lege care va mări salariile bugetarilor cu 70%. În acelaşi timp, s-a bătut palma să crească cheltuielile pentru apărare de la 0,8% la 2%. Avem deci numai ştiri cu creşteri de cheltuieli. 3) Dacă mergem pe risc, măcar să investim, corect? Ei bine, Guvernul Ponta a tăiat investiţiile în fiecare dintre anii în care a fost la guvernare faţă de anul anterior. În timp ce face scandal că nu ne lasă europenii să ne împrumutăm ca să investim, acest Guvern a tăiat de la investiţii în fiecare buget pe care l-a făcut pînă acum, deşi avea spaţiu bugetar la îndemînă. Aiuritor. 4) Nu e frumos ca oamenii de la Comisia Europeană să afle de pe Facebook că tu reduci taxele. Nu se face. Măcar pentru că ai o lege în vigoare care spune că trebuie să respecţi nişte limite de deficit asumate la UE (mă întreb dacă Curtea Constituţională va avea de lucru cu Codul Fiscal, pentru că încalcă legi anterioare). Măcar pentru că FMI şi Comisia au salvat România prin împrumut de urgenţă acum cîţiva ani, iar dacă Ponta şi România pierd pariul asumat prin Codul Fiscal, vom avea iar nevoie de un asemenea ajutor.
Victor Ponta declară nervos că sînt unii prin Europa care vor ca România să fie colonie. Totuşi, dacă vrei să fii eroul curajos care taie taxele românilor (foarte bine), nu mai bine o faci cu cap? Punctele 1-4 de mai sus ar fi fost uşor de respectat dacă exista o strategie pentru reducerea taxelor.
Şi nici apropiaţii nu îl ajută deloc. Ministrul Finanţelor bîjbîie într-un interviu din
zice că vom fi OK şi nu vom depăşi pragul procedurii de deficit excesiv (mesaj de încredere), dar trei fraze mai încolo se stropşeşte: să ne scutească ăştia cu procedura de deficit, că şi alţii de prin Europa sînt acolo (mesaj că nu ai habar, de fapt, dacă îl depăşeşti sau nu, deci te isterizezi preventiv).
Cristian Socol, consilier al lui Ponta pe economie, zice că pragurile astea sînt nedrepte pentru România şi că Guvernul le renegociază cu Comisia Europeană. Şi ce a rezultat din renegociere? Consilierul economic al şefului Guvernului care renegociază ne anunţă doar că Guvernul „a demarat procedura de renegociere“. Dacă tot a demarat-o, nu mai bine aştepta Guvernul să şi încheie renegocierea înainte de a propune scăderi de taxe cît tot bugetul armatei, sănătăţii şi educaţiei la un loc? Cum o fi să renegociezi limita de deficit cînd tot tu arunci deficitul în aer?
Şi ca să fie totul perfect, Socol zice în acelaşi editorial
22 iulie): „Ca ultima variantă, se poate discuta reducerea buffer-ului din Trezorerie de la acoperirea a peste 5 luni a necesarului de finanţare, la 4 luni“. La care se enervează Daniel Dăianu (trimis la Banca Naţională de acest Guvern) şi scrie şi el un editorial (HotNews, 28 ulie) în care mai că nu îl ia de urechi pe Socol şi îi zice că buffer-ul e acolo pentru situaţii de urgenţă şi că trebuie ţinut doar pentru, ei bine… urgenţe.
Şi totuşi, o soluţie există. Parlamentul revine din vacanţă ca să ia o decizie. Putem să reducem riscul pariului, dar să îl menţinem. Cu unele tăieri de taxe toată lumea e de acord. Codul desfiinţează taxa pe stîlp – foarte bine, oricum nu a produs banii scontaţi, dar a făcut varză planurile de investiţii ale companiilor. Scăderea impozitului pe dividende ar putea să rămînă – oricum impactul bugetar e mic şi aici e cel mai probabil ca pariul Guvernului să funcţioneze: companiile ar putea să nu mai facă artificii contabile pentru a reduce profitul, deci ar putea creşte baza de impozitare. Însă cel mai mare impact preconizat e la scăderea TVA şi accizelor. Soluţia ar fi ca, în locul unei scăderi bruşte de la anul, Parlamentul să eşaloneze scăderile în timp: cîte două procente o dată la doi ani (sau altă formulă) şi condiţionat de menţinerea României în afara procedurii de deficit excesiv. Adică scădem cu puţin, vedem că nu derapăm, mai scădem puţin. Creşterea impozitelor la PFA-uri şi la meseriile liberale e o măsură care merge împotriva economiei viitorului (uberizarea) şi ar trebui abandonată (oricum, Guvernul ar putea să aibă surpriza ca cei plătiţi pe PFA să intre pe plăţi la negru în loc să aibă carte de muncă). Evident, restul Codului Fiscal, cel salutat de mediul de afaceri, trebuie menţinut.
Dacă întreg Parlamentul promite că scăderea taxelor va continua şi peste doi şi patru ani, într-o formulă votată acum, înseamnă că şi Opoziţia se angajează la aceste scăderi, deci oamenii îşi pot face planurile de afaceri avînd aceste promisiune de scăderi. Legarea de menţinerea sub pragul de deficit excesiv face pariul lui Ponta mai realist.