Zburaţi româneşte!
Apărut în Dilema, nr. 279, 5-11 iunie 1998
Neaşteptate sînt căile patriotismului; ca în orice relaţie amoroasă, legea o face, şi aici, imprevizibilul. Patriotismul, ca şi dragostea, răsare de unde nici nu gîndeşti, se aprinde dintr-un fleac, din te miri ce, din mai nimic (iar la români "şi nimica mişcă"!). Dar se şi stinge, tot aşa, fără să ştii prea bine de ce şi nici măcar cînd şi cum anume s-a întîmplat. Iar în cenuşă degeaba mai sufli, nu e decît un inutil exerciţiu de reanimare a unui cadavru volatilizat.
Şi se poate întîmpla oricînd şi oricui, chiar şi firilor dovedit mai realiste, dacă nu şi mai lucide. Ultimul, cel mai proaspăt adică, venit pe lista patriotismului fulgerător este, cine s-ar fi aşteptat?!, ministrul transporturilor, nimeni altul decît pragmaticul domn Băsescu. Îngrijorat de liberalizarea din domeniul transporturilor de toate felurile, prin aplicarea unei decizii europene, dl Traian Băsescu a făcut un patetic şi vibrant apel către compatrioţii săi, îndemnîndu-i să folosească prioritar, dacă nu şi exclusiv, serviciile companiei naţionale de transporturi aeriene, TAROM. Nu pentru că ar fi mai avantajos pentru români să zboare cu TAROM-ul, din punctul de vedere al preţurilor sau al calităţii serviciilor oferite, ci din patriotism pur.
Alte companii, străine, desigur, oferă preţuri mai mici, zboruri mai numeroase, condiţii de călătorie mai bune, poate şi anumite reduceri, ceea ce, în bună logică a comerţului, duce inevitabil la marginalizarea sau chiar la dispariţia concurenţilor incapabili să facă faţă competiţiei. Printre ei, pare-se, un decedat previzibil compania naţională. Acestei reguli de fier a economiei de piaţă, dl Traian Băsescu îi opune iubirea de patrie. "Zburaţi româneşte!" păunescianizează ministrul, înălţînd o baricadă patriotică în calea pătrunderii, oricum avansate, a companiilor aeriene străine în România. Dacă va vibra sau nu coarda patriotică, rămîne, desigur, de văzut.
Antecedentele nu sînt însă prea promiţătoare. Ani de-a rîndul românii fuseseră obişnuiţi să se bucure cînd puteau cumpăra ceva "refuzat la export". Un produs local, de la brînză la automobile "Dacia", făcut pentru străinătate şi neacceptat acolo, căpăta, automat, un certificat de calitate superioară. Ceea ce "străinii" refuzau, în România era rîvnit. A purta o haină "refuzată la export" putea chiar să echivaleze cu o ascensiune socială: nu oricine avea acces la magazinele cu mărfuri "refuzate la export". Era un semn de nobleţe. Era un motiv de mîndrie. Era o marcă a succesului personal: să poţi obţine ceea ce alţii, "străinii", refuzau.
Este totuşi adevărat că sînt multe ţări europene în care mărfurile poartă menţiunea că sînt produse naţionale. Inscripţia "produit français" poate fi deseori întîlnită în pieţele franceze, de pildă, dar nu din raţiuni patriotice ori naţionaliste. Standardele şi normele de calitate franceze sînt printre cele mai exigente din Europa, iar menţiunea că e vorba de un "produit français" are de fapt semnificaţia unei garanţii de calitate superioară. Cînd, în urmă cu vreo doi ani, au început preparativele pentru liberalizarea telecomunicaţiilor din Franţa, compania naţională France Télécom a făcut un vast sondaj printre abonaţii telefonici. Una dintre întrebări era dacă, după implantarea unor societăţi străine care urmau să ofere, previzibil, preţuri mai mici, clienţii vor prefera totuşi compania naţională... din patriotism. Rezultatele sondajului au rămas necunoscute, dar ele pot fi bănuite din strategia ulterioară adoptată de France Télécom. Societatea a redus considerabil tarifele, a oferit numeroase facilităţi, pe scurt, nu a mizat cîtuşi de puţin pe "patriotism". Şi-a fidelizat clienţii fără să invoce fidelitatea patriotică şi naţională. A dat ea însăşi dovezi de iubire abonaţilor, nu a pretins acestora să fie iubită fără condiţii. În definitiv, nu spusese Jean Cocteau că nu există iubire, ci numai dovezi de iubire?!
Zburaţi româneşte! da, dar de ce?! Vremea cînd românii credeau că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior dacă îşi cumpărau ceva "refuzat la export" a trecut. Ca şi vremea fidelităţilor aberante.
Mircea Iorgulescu, critic literar şi jurnalist, fost coordontor al redacţiei române a RFI şi director adjunct al serviciului românesc al postului de radio Europa Liberă, a murit la Paris pe 7 iunie. A avut o rubrică săptămînală la revista Dilema timp de 10 ani.