Violonistul Valeriy Sokolov și dirijorul Christian Badea, la Ateneu

22 noiembrie 2018   Dileme on-line

Pe 22 şi 23 noiembrie 2018, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a programat un nou eveniment în seria Concertele Centenarului la Ateneu. Dirijor este Chistian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a cîştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.

„Prezentăm două poeme simfonice similare compuse la aceeași vîrstă – 23 și 24 de ani – de către Alfred Alessandrescu și Richard Strauss, Acteon şi, respectiv, Don Juan. Poemul simfonic Acteon de Alfred Alessandrescu este un moment important în compoziția românească. Compus în 1915, l-a încîntat pe Enescu, acesta promovîndu-l în țară și în străinătate. Solistul din Concertul de Brahms este violonistul Valeriy Sokolov, un fascinant reprezentant al generației secolului XXI”, declară Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

În Anul Centenar al României, Filarmonica „George Enescu” celebrează 150 de ani de existență, iar Ateneul Român 130 de ani de la inaugurare. Seria de evenimente extraordinare Concertele Centenarului la Ateneu propune publicului bucureștean o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice și culturale centenare, cu artiști invitați români și străini de renume internațional. Dacă Wachmann este fondatorul Filarmonicii, iar George Georgescu este cel care a desăvîrșit-o ca instituție, George Enescu este părintele spiritual al Ateneului Român. Donația sa substanțială pentru orga din sala de concert, primele audiții ale unor capodopere precum Simfonia a IX-a de Beethoven şi Parsifal, dar mai ales premiul pentru compoziție înființat în 1913, au făcut ca muzica României să depășească vîrsta inocenței și să facă un salt de la genul rapsodic la modernitatea secolului XX. Printre primii cîștigători ai concursului de compoziție a fost Alfred Alessandrescu. Acteon e o lucrare intrată pe nedrept în uitare, care continuă tradiția postromantică, în perfectă consonanță cu creația lui Richard Strauss, prezent în acest program cu primul său poem simfonic, Don Juan.

Pentru rezervari accesaţi site-ul www.fge.org.ro.

Valeriy Sokolov

Născut în 1986 la Harkov, Valeriy Sokolov este unul dintre cei mai proeminenţi violonişti din Ucraina din ultimele două decenii. A părăsit ţara natală la vîrsta de 13 ani pentru a studia cu Natalia Boyarskaya la prestigioasa Yehudi Menuhin School din Anglia.

A fost invitat al unor festivaluri renumite, cu sînt cele de la Verbier, Lockenhaus şi Lucerna şi a concertat pe scene importante de pretutindeni; amintim aici Theatre du Chatelet, Wigmore Hall, Lincoln Center, Mariinsky Theatre, Prinzregenten Theatre in Munich, Musikverein Viena. A cîştigat Premiul I la Concursul internaţional George Enescu din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.

Christian Badea

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Sîntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam). 
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. De asemenea, a semnat un contract de colaborare pînă în 2020 cu Opera din Sydney.

Mai multe