Viitorul e al lui Dumnezeu

(Apărut în Dilema, nr. 180, iulie 2007, la tema "Între iluzie și utopie: România de mîine")

1. Vi se pare că 2007 este - din punct de vedere politic, economic, cultural - un moment-cheie pentru România? Au existat, după 1989, evenimente care ar fi putut modifica parcursul de pînă acum?
2. Cum credeţi că va arăta România peste 20 de ani? (Simona Sora)

1. 2007 este un moment-cheie pentru România din punct de vedere politic şi economic, în urma primirii sale în Uniunea Europeană. Nu văd însă de ce ar însemna ceva şi în domeniul cultural, unde evoluţiile sînt în ritm lent, tainice şi imperceptibile. Pentru mine e un lucru neîndoielnic faptul că după decembrie 1989 lucrurile ar fi putut evolua altfel. Monstruoasa minciună cu "teroriştii lui Ceauşescu" - montată de un segment al Securităţii care l-a propulsat în fruntea ţării pe Ion Iliescu, cu a lui "democraţie originală" - ne-a întîrziat cu cel puţin 10 ani evoluţia către normalitate şi către integrare în Europa Occidentală, după ce costase viaţa a o mie de oameni, jertfă de sînge pe care n-a suferit-o nici una dintre ţările care au scăpat de comunism în anii aceia. Aveam deja, în decembrie ‘89, o însemnată întîrziere în ceea ce priveşte decomunizarea, faţă de vecinii noştri unguri, cehi, polonezi etc. Regimul lui Iliescu a mărit această întîrziere.

2. Nu sînt Mafalda, ca să ghicesc cum va arăta România peste 20 de ani. În teza mea de docenţă la Sorbona (din care a ieşit o carte, apărută acum şi în româneşte sub titlul Civilizaţii şi tipare istorice), am afirmat că filozofia istoriei ar trebui să ştie să se limiteze la diagnostic şi să nu se aventureze în prognoză, fiindcă, după versul celebru al lui Victor Hugo, viitorul nu e al nimănui, viitorul e al lui Dumnezeu ("L’avenir n’est à personne, l’avenir est à Dieu"). Într-adevăr, istoria ne dovedeşte că imprevizibilul apare neîncetat în viaţa oamenilor. Totuşi, eu însumi mi-am călcat cuvîntul, căci, scriind între 1950 şi 1970, într-o perioadă de mare angoasă privitor la duelul pe care-l duceau cele două state uriaşe cu nume reprezentate de sigle (SUA/URSS), nu puteai să nu cauţi a prevesti cine va deveni hegemonic în lume - Rusia sau America? Şi ceea ce am prevăzut în anii 1960, aşadar acum 40 de ani, s-a realizat.
Peste 20 de ani, singurul lucru pe care-l putem prevedea pentru România, este un mare salt înainte în domeniul economic. Am văzut cu ochii mei Spania şi Grecia, fiecare înainte de aderarea la Comunitate şi la 20 de ani după: progresul economic era fantastic. Nu întrezăresc nici un motiv pentru care România n-ar urma o cale similară - bineînţeles, nu peste noapte, ci cu greutăţi şi zvîrcoliri.

În schimb, nu văd ce schimbări ar putea interveni în viaţa noastră culturală, de mult influenţată deja de tendinţe mondiale. Noile legături cu Europa Occidentală pe plan politic şi economic cred că nu vor avea nici un impact în domeniul culturii naţionale.

În sfîrşit, sînt destul de pesimist în ce priveşte evoluţia social-morală. Trauma suferită de naţiune într-o jumătate de veac de comunism e atît de mare şi adîncă, încît cred că vor trebui să treacă două generaţii - adică, peste 60 de ani - ca să se vadă apariţia unei societăţi mai sănătoase.