Viitorul copiilor voştri s-a adoptat. Într-un plan-cadru

Gata, s-a adoptat. Avem un nou plan-cadru pentru gimnaziu, după dezbateri mai mult sau mai puţin furtunoase. Urmează realizarea de noi programe şcolare şi noi manuale. Dacă totul merge bine, peste vreo cinci-zece ani o să începem să vedem rezultatele.

Aşa se “mişcă” sistemele educaţionale, încet, în ritmuri lente. Planul-cadru adoptat în 2016 e pentru copiii care au acum 3-4 ani şi care vor intra pe piaţa muncii după 2030. Un astfel de document decide, aşadar, asupra viitorului societăţii româneşti de mîine. Construieşte, de fapt, societatea de mîine şi are efecte pe zeci de ani de-acum înainte. Sună grav şi patetic, nu-i aşa? Păi aşa şi este.

Un astfel de document are nevoie, înainte de toate, de viziune, de gîndire pe termen lung, de cîntărire atentă a tuturor efectelor posibile. Ar trebui să ia în considerare prognozele privind evoluţia economică, tehnologică, socială pe 20-30 de ani înainte. Mai ales într-o ţară ca a noastră, care are de recuperat un decalaj notabil faţă de ţările dezvoltate. Nu mi se pare că felul în care s-a dezbătut planul-cadru a avut un aer vizionar. Au existat mai degrabă nemulţumiri punctuale, legate de numărul de ore alocat cutărei materii şi aproape deloc discuţii despre “profilul” absolventului ori despre calitatea procesului educaţional. Aici dl ministru Adrian Curaj a avut dreptate cînd a spus că “ne uităm la ore, felii înguste, dar n-au fost puternice discuţiile legate de ce ne aşteptăm, cum va arăta absolventul nostru şi la ce va servi”. Mă tem însă că dezbaterile au arătat aşa – concentrate pe numărul de ore şi nu pe calitatea procesului educaţional – pentru că documentul în sine e aşa.

Planul-cadru aduce mai multe ore şi mai multe materii, într-un sistem şi-aşa încărcat, bazat pe memorare şi reproducere de informaţii. De ce, bunăoară, “drepturile copilului” trebuie introduse ca materie obligatorie la clasa a V-a, cînd ele pot fi explicate mai atractiv şi mai interesant în cadrul unor activităţi extra-curriculare? Şi ce efect pe termen lung va avea predarea “gîndirii critice” la clasa a V-a? Nu era mai potrivită predarea ei la liceu? Om vedea. Ce mi se pare bun în acest plan-cadru este intenţia de a acorda ceva mai multă libertate şi autonomie şcolilor şi profesorilor. 25% din numărul de ore va fi la dispoziţia profesorilor, iar cîteva opţionale (cam puţine, totuşi) rămîn la alegerea şcolii. E bine că încercăm să ieşim din groaznicul centralism în care am zăcut pînă acum şi că nu mai este totul decis “de sus”, de la minister. Numai că libertatea asta are nevoie şi de resurse suplimentare.

Dacă le cerem profesorilor şi şcolilor să inoveze, să inventeze opţionale (adaptate la necesităţile locale), să fie creativi, să folosească tehnologiile digitale în mod aplicat, atunci trebuie să le şi oferim: cursuri de formare profesională, o dotare mai bună a şcolilor şi – mă scuzaţi că ating punctul sensibil – salarii decente, ca să se poată gîndi liniştiţi la viaţa lor profesională, fără grija zilei de mîine. Aici, dl ministru Adrian Curaj nu mai are dreptate: întrebat cum vor fi folosite tehnologiile IT, dat fiind că multe şcoli nu au computere conectate la internet, a zis că “informatica se poate învăţa şi pe telefon”. Asta e din seria “dacă n-au pîine, să mănînce cozonac”. Le dă şcoala elevilor cîte-un smartphone 4G? Aşa că, deocamdată, să vedem ce-o mai urma.

Avem un plan-cadru cu ore mai multe şi care nu prea arată vizionar. Să vedem cum vor arăta programele şi manualele. Poate că părinţii anilor 2020-2030 vor avea motive să nu mai fie atît de sceptici şi cîrcotaşi cum sîntem noi. Pentru asta, cei care au copii de 3-4 ani sau vor să aibă copii în anii următori trebuie să urmărească, de pe acum, tot ce mai face ministerul. Căci despre copiii lor este vorba în planul-cadru.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

Fotografie de Marius Georgescu