Viaţa de după apă

● Apa Vie, după Fraţii Grimm, regia/coregrafia: Ştefan Lupu, scenariul: Daniel Chirilă, compoziţie muzicală: Mihai Dobre, light design/video mapping: Eranio Petruska, Teatrul Mic.

Cu mult înainte ca tu şi cu mine să ne fi născut, domnea într-o ţară un rege tare bun şi iubitor, ce avea trei fii. Şi regele acesta, nu ştiu cum a făcut de a căzut atît de bolnav, încît nimeni nu mai credea c-ar mai putea să se mai însănătoşească.

Mi-a fost dat să trăiesc un fragment dintr-un basm, ar fi spus un spectator care, în inocenţa sa definitorie, ar fi trăit o emoţie copilărească, proprie unor vremuri de mult apuse. Totuşi, eu nu am trăit un basm – un clasic basm al copilăriei. Eu am respirat un aer compus – realitatea cotidiană care a fost supusă unei disecţii perfecte şi realitatea copilăriei prezente. Am umblat stînd pe loc printr-un spaţiu eterogen construit din elemente mondriane, propulsate din semiîntunericul născut din rădăcina imaginaţiei noastre, a tuturor celor care se regăsesc în forme.

Conceptul propus de Ştefan Lupu dovedeşte talentul unui Don Juan al metaforei teatrale propulsată dintr-un mănunchi de mişcări scenice – dansabile, cît şi dintr-o forţă creatoare a vibraţiilor sufleteşti prin care acesta îşi manifestă dezrădăcinarea unui trecut şters şi împrospătarea unor fragmente din viaţa de zi cu zi – căci basmul acesta este actual, cît se poate de actual, păstrînd totuşi, elementele de bază ale genului.

Actorii se întrec unii pe alţii, dar în final se dovedesc a fi un singur actor – compus din mai multe piese de puzzle, fiecare trăindu-şi prezenţa printr-o actorie mai mult decît onestă, plină de emoţie şi adevăr. E drept, au şi ce transmite. Îşi permit să se „joace”, căci totul pare ca o joacă. Au căi diverse de transmitere emoţională - bine definite. Însuşi Ştefan Lupu le-a spus să trăiască, nu să joace. Apa nu se miroase, nu se gustă, apa se bea! E vie! Şi ei au băut-o, viu!

Povestea e clasică. Un rege, trei fii: cel mic, cel mijlociu şi cel mare. O prinţesă bună – frumoasă. Să n-o uităm pe prinţesa ne-bună. Un bătrîn-bufon-tradu-călău, nu putea lipsi. Bogăţia şi Gloria – prezente. Ca să nu mai vorbim despre Baba Cloanţa... modernă. Toate aceste charactere se trăiesc perfect, se compun şi se descompun, în punctele cheie ale poveştii, apoi se distanţează de retorică, călcînd apăsat pe conştientizarea realităţii.

Esenţa vieţii este apa. Ceea ce se întîmplă într-o viaţă trăită, printre picăturile de apă, în mai puţin de două ore, îţi crează, brusc, o stare de euforie ca mai apoi să te întindă pe gînduri şi să te provoace să-ţi răspunzi la unele întrebări: Oare această apă a vieţii există cu adevărat? Oare lumea aceasta este vie? Oare noi, oamenii, putem trăi veşnic dacă reuşim să ne oglindim în această apă vie? Oare noi, oamenii, arătăm la fel cum credeam, atunci cînd ne privim chipul în apa vie?

Cromatica produce vibraţii, iar estetica spectacolului (scenografia) abundă într-o viziune şi ea compusă din fragmente diferite, propuse spre a fi combinate, astfel încît rezultatul să fie unul complex de simplu – influenţe avangardiste, săgeţi moderne şi post-moderne, frînturi de clasic, flash-uri pornite din cubism. Pare un pariu – tot acest mix artistic. Un pariu care a fost cîştigat.         

Efectele sonore, compoziţia muzicală se îmbină perfect cu atmosfera unui regat scos din lumea copilăriei şi aruncat în lumea celor mari. Cu toate acestea, regatul trăieşte prin inocenţă, prin imaginaţia unui copil inteligent, liber şi plin de viaţă. De aceea această poveste este propusă şi celor mici, fiindcă lumea din care ea se naşte este o lume fără vîrstă, o lume a goliciunii care se umple pe secundă ce trece, ca un vînt care mîngîie buclele aurii ale copilului din noi. Se simte o răcoare şi o relaxare din care parcă nu mai vrei să ieşi. Şi apa vieţii devine jucăria cu care poţi schimba ceva în tine, în ceilalţi. E acea jucărie care are puteri magice. La fel ca apa. Şi ea are puteri magice. La fel ca această poveste trăită, şi nu jucată. E, cum să vă spun, ca atunci cînd deschizi o carte de poveşti, cuibărit fiind în patul moale, cu ochelarii căzuţi uşor pe vîrful nasului, trăind totul la intensitate maximă sub lumina palidă a veiozei de pe noptieră cînd, deodată, te trezeşti în mijlocul unui regat în care toate fiinţele şi nefiinţele se uită la tine, fix, aşteptînd să le spui doar atît: vreau să trăiesc alături de voi, apa vie e în mine!

Dragoş N. Sava este specialist în comunicarea teatrală.

Foto: Bogdan Catargiu, BC Atelier