Vhils: Brâncuși-palimpsest

Pe Vhils l-am întîlnit marți seara la lucru. Pe unul dintre zidurile Universității de Arte din București, artistul portughez îl „desena” cu pickammere bine alese pe nimeni altul decît Brâncuși. Un Brâncuși enorm. Vhils nu adaugă straturi de graffiti, ci lucrează prin eliminare atentă a celui mai recent strat al suprafeței pe care o ia drept suport pentru noul său portret. Vhils sapă în memoria colectivă, în faldurile istoriei: uneori alege să deseneze portretul unui necunoscut – ca un monument adus trecătorului, omului pur și simplu, eroului-anti-erou. Alteori, alege personalități cunoscute, cum e cazul lui Brâncuși acum. Ceea ce face Vhils sînt basoreliefuri interioare, introspective. Monumentele lui sînt, de fapt, contra-monumente. Nu sînt monumentele victoriei, ale gloriei, ale puterii, sînt monumentele-martore ale istoriei pur și simplu. Monumentele fugitivului, care te fac să fii conștient de istoria recentă, de modificările zilnice ale spațiului urban. Desenele lui pornesc de la o schiță pe hîrtie: dar zidul oferă surprizele lui, bulele lui de aer. Trebuie să știi să te ghidezi și după regulile zidului și să fii conștient că, într-o bună zi, acel zid poate că va fi ras, iar în locul lui va apărea altceva. Un monument al trecerii, pentru tine, trecătorule.

Faceți o plimbare pînă la acest nou zid marca Vhils. În spatele facultății de arte (sediul din Calea Griviței nr. 28), intrarea dinspre strada Mihail Moxa. Iar dacă sînteți la Timișoara sau Cluj, descoperiți-l acolo.

Iată o mică declarație a artistului, dintr-un interviu mult mai mare pe care îl vom publica în revista Dilema veche curînd.

De ce l-ai ales Brâncuşi?

Voiam să aleg o figură reprezentativă pentru artă, deoarece lucrarea mea se plasează pe unul dintre zidurile facultăţii de arte din Bucureşti. Dar e vorba de mai mult decît atît: e o arheologie, o incursiune în istoria stratificată a acestei clădiri. Eu practic mă consider un revelator al trecutului zidului cu care mă confrunt. În zidul respectiv eu dau formă unui portret. În acest caz, îi aduc un omagiu lui Brâncuşi. Figura pe care o fac nu e niciodată perfect clară, ci se pierde în ţesătura zidului. De asemenea, m-a interesat şi alt aspect: după cum se poate vedea, portretul artistului se pierde, dispare într-o formă binecunoscută a sa, un soi de pattern brâncuşian, pe care am ţinut să îl reprezint: modulul care compune Coloana Infinitului. Vreau să creez o relaţie între Brâncuşi, opera sa şi modul în care el devine etern prin ea, chiar dacă fizic fiinţa lui dispare. E o metaforă nu doar a operei artistice, ci şi a modului în care opera unui mare artist se pierde, se dizolvă în memoria colectivă. Ceea ce vreau să spun prin lucrarea mea e că acest portret era deja acolo, eu nu am făcut nimic altceva decît să sap după el, să sparg zidul pînă ce am ajuns din nou la el. E practic despre cum creaţia apare şi dispare în straturile istoriei.

Mai multe despre Vhils: http://vhils.com/

Mulțumesc Emiliei Păunescu (Asociația Culturală DU-NE) și entuziasmului ei pentru această întîlnire.

Credite foto: Andrei Gîndac (lucrarea finită) și Daria Ghiu (în timpul procesului de lucru)