Vă place baletul?
Eram puştan cînd, după ce am abandonat clubul de karting, mi-am dat seama că n-am suficient curaj pentru karate, aşa că m-am înscris la clasa de dans a Şcolii Populare. Mergeam de două ori pe săptămînă şi îmi plăcea, dar nu prea-mi găseam locul din cauza vîrstei: pentru breakdance eram prea mic, iar pentru balet eram prea mare. Povestea e lungă şi am mai spus-o, aşa că o scurtez: era nevoie de un băiat care să facă pereche cu o balerină pentru un spectacol-concurs intitulat „Mărgăritare” sau cam aşa ceva. Balerina era o fată foarte frumoasă, creaţă şi sîsîită, îmbrăcată în pănglicuţe şi suită pe poante. O urmăream cum făcea piruete în faţa peretelui cu oglinzi şi cum executa la bară plié-uri, battement-uri, pas-be-bourré-uri, fouetté-uri şi alte asemenea mişcări cu nume de prăjituri cu frişcă pe care i le cerea profesoara de balet. Mi s-a explicat că nu e nimic complicat în coregrafia de spectacol: un pas-de-deux, adică un arabesque, o promenadă, susţinere la întoarceri, ridicare şi prindere din săritură, plus cîteva piruete cu fata încolăcită în jurul taliei mele. Am acceptat.
Restul este istorie (sentimentală) personală condimentată cu un mic palmares de dans contemporan (căci ceea ce făceam eu cu greu se putea numi balet; nici măcar nu cred că ne-am fi calificat pentru „Românii au talent”). Oricum, după vreo două luni de repetiţii aproape zilnice, am ajuns la momentul în care trebuia să şi dansăm pe scenă. Mai întîi, într-un spectacol oferit de Inspectoratul Judeţean de Cultură, cu ocazia organizării în oraş a Olimpiadei de fizică, faza naţională; apoi şi în cadrul concursului „Mărgăritare”, unde am obţinut Premiul Special al Juriului, în condiţiile în care cealaltă pereche înscrisă în concurs a luat Premiul I. Oricum, asta mi-a dat o oarecare încredere în sine, iar la petrecerile dansante din liceu aplicam toate mişcările învăţate la clasa de balet pe orice muzică avea ritm, indiferent că era tehno-house, metal industrial ori latino.
Anii au trecut, iar cariera mea de balerin amator s-a încheiat (poate înainte de vreme), dar din cînd în cînd mă mai trezesc urmărind pe YouTube pasaje din spectacole mai vechi de balet (cui nu-i plac Nureyev, Barîşnikov, Makarova sau Pliseţkaia?) ori de dans contemporan (Pina Bausch sau cine ştie ce companii belgiene).
Se-nţelege, cred, de ce scriu acum deopotrivă cu nostalgie şi încîntare despre faptul că Grand Cinema & More (cinematograful meu de mall preferat, care continuă să mă surprindă cu proiecţiile sale speciale de concerte rock, operă sau teatru pentru copii) include în programul său toate spectacolele din stagiunea 2016-2017 a Teatrului Bolshoi din Moscova. Astfel, la final de an, pe ecranele cinematografului din Mall Băneasa vor putea fi urmărite, în transmisiuni live și înregistrate, spectacole de balet clasice, precum Fluxul luminos de Dmitri Şostakovici (6 noiembrie), Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski (18 decembrie), Frumoasa adormită de P.I. Ceaikovski (22 ianuarie), Lacul lebedelor de P.I. Ceaikovski (5 februarie), dar şi O seară contemporană (19 martie) sau Un erou al timpurilor noastre de Ilya Demutsky (9 aprilie).