Unde nu-i cap, vai de bani!

18 martie 2014   Dileme on-line

Recent, dau peste un articol din Adevărul Moldova "Cum au transformat romii un cartier nou în ghetou", semnat de Sabina Ghiorghe. Aflu chiar de la început că "Un cartier de locuinţe sociale din Bîrlad, construit special pentru romi, arată distrus după patru ani de la inaugurare. Din cauza stării jalnice a clădirilor şi din cauza datoriilor acumulate, urmează să fie evacuaţi silit primii locatari."

Cartierul în cauză, aflat la periferia oraşului, construit din banii primăriei, a costat 1 milion de euro şi a fost dat în folosinţă în toamna anului 2010. Tot din articol aflu că acest cartier de locuinţe sociale a fost construit la presiunea opiniei publice din Bîrlad "consternate" de faptul că "romii aveau domiciliul în centrul oraşului, foarte aproape de teatru, într-un bloc distrus, decuplat de la utilităţi".

Nimic nou sub soare:
- în 2010, 76 de familii de romi din Cluj, care locuiau tot în centrul oraşului, au fost evacuate şi mutate într-un complex de locuinţe sociale construit la cîţiva metri de groapa de gunoi de la Pata Rît;
- în 2012, primarul Cătălin Cherecheş decide mutarea romilor care locuiau în zona Craica (aproximativ 2000 de suflete) în clădirea în care a funcţionat ani în şir laboratorul chimic al celebrei uzine Phoenix, închisă pentru că a fost considerată cel mai mare poluator din România, după Combinatul de la Copşa Mică;
- în 2013, un început de octombrie al naibii de friguros, primarul de la Eforie Sud intră cu buldozerele şi lasă fără locuinţă 35 de adulţi şi 33 de copiii, oferindu-le un minim acoperiş deasupra capului doar în urma presiunilor mediatice;
- etc. – pentru că sînt multe alte cazuri care ar putea intra în această lista, mai noi sau mai vechi, toate după acelaşi tipar: oameni săraci, cel mai frecvent de etnie romă, sînt evacuaţi de către reprezentanţii autorităţilor publice, cel mai adesea fără respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Aceste reacţii ale autorităţilor publice locale sînt apoi explicate ca fiind rezultatul cererilor venite din partea majorităţii cetăţenilor urbei respective.

Privind in ansamblu, am putea spune că, în cazul celor de la Bîrlad, nici măcar nu a fost atît de rău pentru că acestora li s-au oferit locuinţe decente, apartamente cu una sau două camere, dotate cu termopane, parchet şi utilităţile necesare. Iar după doar patru ani, beneficiarii acestui ajutor venit din partea primăriei au ajuns să distrugă ceea ce au primit şi să nu îşi mai plătească utilităţile. Acum edilii pot arăta cu degetul şi spune că ei au făcut, au dat, au construit, dar romii au devastat, au furat, nu au plătit.

Privind însă la rece, ecuaţia nu este atît de simplă. Este adevărat că primăria a investit bani în construirea complexului de locuinţe, dar s-a limitat la atît. A mutat acolo oamenii fără să se preocupe şi să îi sprijine şi să îi încurajeze să îşi găsească locuri de muncă. I-a comasat într-un cartier care acum a ajuns la peste 400 de suflete, dintre care doar 10% au locuri de muncă, restul trăind din ajutoare sociale. A reuşit să construiască un ghetou în care furturile, distrugerile şi scandalurile sînt la ordinea zilei.

Îngrădirea într-un ghetou a sărăciei e cea mai simplă şi eficientă mişcare pe care o poate face un politician care vrea puterea cu orice preţ. Costurile vin mai tîrziu şi le suportă comunitatea în ansamblu, dar cel mai trist este că le suportă chiar cei marginalizaţi, cei care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Costurile se traduc prin faptul că în aceste aglomerări fără de speranţă ale sărăciei nivelul infracţionalităţii creşte, copiii nu se mai duc la şcoală, adulţii nu îşi mai caută de lucru. Se trăieşte de pe o zi pe alta, iar figurile de succes ajung să fie traficanţii (de droguri, de fiinţe umane), borfaşii, smecherii. Filme americane în care vedem lupte de stradă dintre poliţişti şi găştile de traficanţi crescuţi în acele cartiere segregate rasial sînt inspirate chiar din realitate, ceea ce ar trebui să ne pună serios pe gînduri.

Acei 1 milion de euro, bani publici, au fost bani cheltuiţi la Bîrlad fără responsabilitate, culmea, pentru a răspunde prompt doleanţelor votantului fidel. Dacă s-ar fi investit puţin efort, cu siguranţă se puteau găsi soluţii. În primul rînd trebuiau consultaţi chiar oamenii supuşi acestui experiment social – mutatul dintr-un loc în altul. Dacă ei ar fi fost implicaţi, dacă investiţiile s-ar fi făcut în colaborare cu comunitatea, cu siguranţă că rezultatele ar fi fost diferite. Poate că ar fi fost nevoie de o sumă mai mare de bani ca să se realizeze o intervenţie integrată (nu doar locuinţe, dar şi locuri de muncă, stimularea participării copiilor la procesul de educaţie), dar în timp beneficiile ar fi fost mult mai mari pentru întreaga urbe a Bîrladului: locuinţe sociale bine întreţinute, cetăţeni care îşi plătesc impozitele, siguranţă şi linişte, copii care merg la şcoală. 

Acest articol este preluat de pe blogul Fundaţiei Soros România.

Mai multe