Un simulacru al realităților interioare

● Marin Badea, Trianon hotel, Editura Vinea.

Marin Badea este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A publicat pînă în prezent cărțile de poezie: Melancolie de sticlă (2014), Trianon hotel (2017), Fricile (2019) și romanul Oameni și iepuri (2016). Poezia lui este cursivă, foarte rar întreruptă prin unele elemente ce joacă rolul unor mici vortexuri ce au rolul de a potența tensiunea lirică. Foarte important, substanța poeziei sale e rezultatul unor acumulări. Marin Badea nu excelează pe spații restrînse. Cititorul trebuie să parcurgă fragmente ample de text pentru descoperi frumusețea acestui tip de poezie. Realitatea este rezultatul mai multor filtre suprapuse. Trăirile transpar printr-o condensare de stări ce fac ca versurile mai puțin reușite să se autoelimine din atenția cititorilor. Și asta deoarece energia versurilor impune lecturii un ritm alert. În cazul acestei cărți contează fibra, amplitudinea rostirii lirice. În ultimul poem al cărții, bpoc¸ putem afla una dintre cheile de lectură ale volumului de față: „mîhnirea pe care o porți pe dedesubt / poate fi văzută cu ajutorul substanțelor de contrast”. Lumea interioară are nevoie de un mediu pentru a deveni vizibilă: „te vei trezi, dimineața, imediat după coșmarul din zori, / cînd visezi că te sufoci lent, tot mai lent / și nu e nimeni să-ți dea din aerul lui / încerci să respiri și respirația ta e o cobră regală pregătită să muște / nu sufletul e cel care poate fi văzut ci cît ești de claustrofob cînd ți se caută lehamitea sub stern, cu un aparat cu rezonanță /magnetică / ai văzut cum se reflectă lumina într-un suflet opac, / cum dragostea se confundă cu un virus rezistent la antibiotic”.

Poetul pare a fi un căutător de sensuri, dar nu din punct de vedere mental, intelectual. Vrea să deslușească înțelesurile sufletului, căruia i se potrivește metafora șarpelui constrictor. Sufletul este ținta predilectă a agresivității exterioare, a valurilor de reziduuri din care este alcătuită lumea. Poetul se află în contact cu un simulacru de realitate, iar discursul său nu e altceva decît un solilocviu. Însingurarea e una dintre temele cărții (dacă nu cumva ale poeziei în general).  Marin Badea știe cum să obțină profit maxim din unele date ce nu sînt poetice în sine: „cauţi sensuri în fumul care stă suspendat de tavan / în formele lui aproape neverosimile / îţi spui: uite un înger care a învăţat să tacă, să nu mai creadă în minuni / ce înger mîhnit! / uite o sticlă de lemon vodka, e un umăr de care te sprijini /  te ajută să-ţi găseşti echilibrul / ai sufletul pus în / copci, ai turnat deasupra lui un capac greu, de fontă, tragi cu sete din regele edward, tip cigarillos, pînă cînd începe / să te usture pe dedesubt, / pe sub haine, pe sub piele, simţi, o, ce bine, că începi să te s-u-f-o-c-i, / nu lipsa aerului te sperie, ci lipsa ei, mult mai ucigătoare” („flamenco”).

În volumul de față există tot felul de inserții, refrene din cîntece celebre, cele mai multe în limba engleză. Acestea au rolul de a detensiona atmosfera lirică supraîncărcată de efectele negative ale realului. Autorul creează o lume în care nimeni nu mai crede în minuni. Nici măcar îngerii. Din punct de vedere ideatic, acesta este și punctul forte al cărții lui Marin Badea. Reușește să dea contur unui univers ce nu-și mai regăsește sensurile profunde, nici măcar atunci cînd ele au un contur vizibil. Îngerii există, dar sînt confecționați din crepon. Ideea de simulacru reiese din multe dintre poemele cărții: „porunca a VI-a”, „îngeri de crepon”, „hanna”, „adhd” și, bineînțeles, din piesa de rezistență a volumului, „trianon hotel”. Acesta din urmă se află în stînsă legătură cu ultimul text din care am citat la început.

Dincolo de unele stîngăcii, dincolo de tendința de a crea imagini redundante, trianon hotel este o carte merită toată atenția cititorilor. Este cartea unei căutări despre care se știe de la bun început că este sortită eșecului. Dar căutarea în sine, tensiunile de tot felul ce se produc pe parcursul ei dau valoare și un plus de intensitate întregului.

Şerban Axinte este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: My murderer’s chant and other poems (2006-2016), traducere de Ioana Miron, Editura Vinea, 2017.