Un omagiu adus artelor

● Artists Talk, regia: Gianina Cărbunariu. Scenografia: Dorothee Curio. Muzica: Bobo Burlăcianu. Video: Mihai Păcurar. ArCuB.

Mi-am dat seama din prima că „perdeaua cu sclipici” care stă în faţa „Europei” reprezintă chintesenţa socială a prezentului definitivat cu ceva vreme în urmă de către artişti, un prezent retroactiv, lipsit de etică şi deviat de la normalitate.

Apoi, crescînd un „somewhere” în faţa Europei, mi-am dat seama că acest continent nu are graniţe sau cel puţin că nu ar trebui să aibă, indiferent de context, viziune, valoare. Totuşi, a urmat contrazicerea. O contrazicere perfectă. Documentată. Stabilă. Ba chiar o contrazicere care are şi simţul umorului.

Pretutindeni, artişti din întreaga lume sînt „supuşi” unor dialoguri-interviuri televizate sau unor întrebări incomode pentru mult prea „stimabila” mass-media. Şi deseori intervin contraziceri, plîngeri, schimbări de păreri sau incantaţii false. De aici, pierderea eticii din arta procreată de unii în folosul altora sau distrugerea unei etici la început prezente în inimaginabila desfăşurare de forţe incapabile să producă un adevăr palpabil şi o confirmare a valorii pentru o operă de artă.

Noi, artiştii, dacă am putea să creăm lumea aşa cum am visa, aceasta ar arăta altfel. Cu totul şi cu totul altfel.

Însă aici intervine problematica artelor care suferă din pricina unor „caracatiţe” – scafandrii, de fapt –, aşternute maiestuos pe un zid – gard – de către doi artişti într-ale street art-ului. Putem vorbi şi despre un film documentar, în care o clădire arde „în flăcări” şi unde ... arta primează, nu vieţile oamenilor. S-au mutat în Italia, cred că o duc bine. Au rămas săraci, dar trăiesc, asta contează, nu?! Ori am putea vorbi despre Irene, evreica, ajunsă la Paris şi... în fine.

Cele şase scene din Artists Talk se împletesc în jurul unei chei subtile, apărute în subconştientul spectatorului, cheie care deschide uşa către absenţa eticii. Sau poate către lumea în care paradoxurile dansează step. Apoi, totul deviază – politica şi socialul devin punctele principale de legătură cu arta. Undeva în Europa, practic – oriunde, artiştii vorbesc, fără cuvinte. Responsabilitatea artistului (sau putem adăuga un „i” la începutul cuvîntului „responsabilitate”) se regăseşte în discursul său despre ceea ce el a creat, fără a ţine cont de „sufletul din opera sa”, creînd astfel cu fizicul şi cu mintea ceva pentru care sufletul şi „interiorul omenesc” nu contează. Şi totuşi, el a primit like, love, share. Bine, s-a întîmplat să primească şi cîte un „sad” sau cîte un „angry” din cînd în cînd, însă asta pentru că există, probabil, un ying şi un yang al societăţii.

Dreapta nu poate fi dreaptă, dacă nu există şi o stîngă care să fie stîngă.

De aici, derivaţiile. De aici o scenografie inteligentă, o muzică adecvată, un video bine punctat şi cinci actori adevăraţi, sinceri, umani. Despre text şi regie, n-aş putea spune decît: love, like & share.

Şi încă ceva: Artists Talk este un omagiu adus artelor.

Pe cuvînt!

Dragoş N. Savu este specialist în comunicare teatrală.