Un mes(si) de soledad / O lună de singurătate
Multe zile după aceea, în faţa loviturilor de pedeapsă din finala cu Brazilia, El Comandante Diego Armando Maradona avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată în care fundaşul său Gabriel Heinze a marcat primul gol la mondialul african. Reuşita i-a umplut sufletul de bucurie şi i-a picurat selecţionerului biancocelestilor (pe şira spinării) primii fiori de gheaţă.
Şi dacă la început mai toată lumea glumea pe seama şanselor argentinienilor la titlu şi, în special, a calităţilor de antrenor ale lui El Pibe d’Oro, zecile de milioane de admiratori ai lui Diego au abandonat, pentru o lună întreagă, îndatoririle gospodăreşti şi silogismele omeneşti, dînd frîu liber afectelor şi mergînd încă o dată pe „Mîna lui Dumnezeu”.
În toate zilele lui iunie, ba chiar şi în primele din iulie, pîlcuri de zdrenţăroşi năvăleau pe stadioane pentru a-şi exprima, în vuietul vuvuzelelor, entuziasmul şi umorile. Tot pe atunci, un ţigan deşirat cu chică soioasă şi mâini de vrăbioi, care răspundea la numele de Kusturica, făcuse în numele celei de-a şaptea arte un documentar kitschos, o demonstraţie grandioasă despre viaţa lui Diego.
Kusturica venea la meciuri purtîndu-l în braţe pe Perhan, curcanul norocos. Toată lumea fu cuprinsă de uimire văzând cum Jabulanele o coteau în poartă la ţipetele confuze ale înaripatei aduse tocmai din Peninsula Balcanică. „Lucrurile au viaţă în ele, proclamă sîrbul cu un accent gutural; totul este să le trezeşti sufletul”. Diego Armando Maradona, a cărui imaginaţie îndrăzneaţă întrecea întotdeauna însuşi geniul Naturii, ba chiar şi miracolele şi magia, socotise că s-ar putea servi de fascinantul guşat pentru extragerea trofeului de aur masiv din ghearele italienilor, deja eliminaţi.
Kusturica, un om onest de felul său, îl prevenise: „Nu-i bun pentru aşa ceva!”. Însă, Diego Armando Maradona nu credea, în faza grupelor, în onestitatea ţiganilor şi îşi însuşi curcanul norocos. Nici Lionel Messi, giuvaierul echipei, nu izbuti să-şi convingă maestrul de deşertăciunea unor astfel de superstiţii. „Foarte curînd vom fi campioni mondiali, mai ai puţintică răbdare...”, îi răspunse selecţionerul.
După calificarea în optimi, Maradona se plictisi de curcan, îl puse la fiert şi-i servi o ciorbă apaşului Carlito Tevez, care numaidecât izbutise un gol senzaţional împotriva mexicanilor.
Cîteva zile mai tîrziu, prietenul de la malul Dunării s-a întors cu două mîţe (o pisică albă, o pisică neagră) atîrnate duios pe umeri ca nişte şaluri şerpuitoare. În schimbul sumei modice de un euro, oamenii puteau trage mîţele de coadă pentru a afla, în funcţie de partidă, ce echipă merge mai departe şi ce echipă se întoarce acasă. Ţiganul făcu o demonstraţie uluitoare, care-l lăsă cu gura deschisă pe Diego Armando Maradona şi-l convinse să-şi treacă în patrimoniu şi cele două pisici.
Cum nici nemţii, însă, nu lăsaseră sfertul de finală cu Argentina la voia întîmplării şi apelaseră, la rîndul lor, la caracatiţa Paul (putea indica cu o precizie nemaiauzită cine şi cînd cîştigă), necuvîntătoarele şi puterea lor de prezicere se anihilaseră reciproc.
La începutul lui iulie, Diego Armando Maradona, îmbrăcat într-un costum mai mare cu două numere, deprinse obiceiul să vorbească de unul singur şi să se agite ca un leu în cuşcă la marginea terenului în timp ce Messi, Higuain, Tevez şi Kun Aguero se căzniră să treacă de Germania şi Spania pentru a juca finala de vis cu rivala de-o viaţă, Brazilia.
Ca un făcut, cu doar cîteva minute înaintea penaltiurilor decisive, Diego Armando Maradona, un pic demonizat, repeta pentru sine versurile imnului „carioca”, cu voce scăzută, împotriva evidenţei dictate de raţiune. Jucătorii biancocelesti aveau să-şi amintească toată viaţa cu cîtă solemnitate augustă acesta le tăie calea, tremurînd de înfrigurare, pentru a le dezvălui descoperirea sa:
- ZIVOT JE CUDO („Viaţa e un miracol”).
Lionel Messi îşi pierdu atunci cumpătul şi, de faţă cu coechipierii lui, care ardeau de nerăbdare să treacă la executarea loviturilor de pedeapsă, îi spuse:
- Diego, daca ai chef să înnebuneşti, înnebuneşte singur... Da’ nu încerca să ne bagi şi nouă în cap ideile tale ţigăneşti.
********
Claudiu Bolozan este jurnalist sportiv. de ceva vreme, are și blog. Îl găsiți la vivir para contarla