Un fin intelectual

Tot ce face e ironic: în rarele ocazii cînd dansează la o petrecere, o face ironic; dacă rîde la glumele tale, o face ironic. Pentru că, în mare parte din timp, e un fin intelectual care nu rîde decît ironic, un creator de artă înaltă, pe care puțini sînt capabili să o înțeleagă. Elitist și superior, ți se adresează cu „dragă” sau cu un apelativ pretențios în franceză, în timp ce-și dă elegant ochii peste cap – asta dacă ai norocul să-ți vorbească. Și cînd îți va vorbi, o va face doar să te umilească. Să fie clar: nu îi place să respire același aer cu plebeii pentru că are standarde înalte, e mai inteligent și mai frumos ca tine. E chiar superior din punct de vedere biologic. Legenda spune că finul intelectual nu are nevoi fiziologice. 

Îl cunoaștem cu toții. E colegul sau vecinul nostru, corporatistul sau artistul care, atunci cînd intră în aceeași cameră cu tine, e cel mai drept dintre toți, nasul pe sus și cu o sprînceană ridicată ușor. Privirea lui te judecă rapid în timp ce încerci să te dai din calea lui. Nu te salută, așteaptă să o faci tu. Și nu pentru că e un nesimțit fără pic de respect, ci pentru că ești nedemn.

Finul intelectual, care ți-e coleg, pornește automat de la premisa că tot ce faci e greșit. Îți răspunde tîrziu la e-mailuri și, cînd îți răspunde, o face doar să te umilească în copie cu restul colegilor sau a superiorilor. Ce-i drept, nu-ți răspunde la e-mailuri pentru că e prea ocupat făcînd ce tu nu ai putea face niciodată. Apoi, mai e artistul vizionar a cărui artă nu o înțelegi. Și nu pentru că e de neînțeles, ci pentru că ești tu prost. La fel, și aici: tot ce faci e greșit, arta ta e mizerabilă, pentru mase. Ce mai, ce faci tu acolo, nimicnicia aia, nu există în comparație cu arta lui. Nu trebuie să-l uiți nici pe cel care nu face mai nimic cu viața lui, dar care se simte îndeajuns de bun să critice tot ce faci. 

Și cînd vine vorba de gusturi muzicale sau vestimentare, finul intelectual îți este superior. Pentru că pare că urăște tot, nu-ți dai seama ce fel de muzică ar putea asculta. Doar nu îți imaginezi că și-ar putea mișca șoldurile înfășurate în mătase pe ritmurile infecte ale vreunei melodii comerciale. Dacă e să-și miște șoldurile, o va face doar să te dai din calea lui. Și ai ghicit: urăște manelele și îți va spune asta din senin. Ai putea crede, în sfîrșit, că finul intelectual nu e om. Și așa e. Înainte să fie om, e artist, arhitect, fotograf, scriitor sau toate laolaltă. E Senior Superior Great Amazing Business Manager. Nu ai auzit de el pînă să-ți devină coleg sau pînă să ai nenorocul să-i ieși în cale, dar nu contează. Ești tu prost oricum.

Laurenţiu Ion este specialist în comunicare şi scriitor.