Un dor fără saţiu

De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu, din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă piardă.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te vino în spaţii,
nici timpuri de aur, nici anii-lumină,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu m-alintă
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins...
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.

(1943)

(din CD-cartea Noapte din Andersen, Editura Casa Radio, 2011)