Un concert live de pe canapea

3 iunie 2020   Dileme on-line

Deși teatrele și sălile de concert nu sînt, încă, deschise, artei nu i se poate pune cătușe și, chiar dacă siajul stării de urgență mai trenează, artiștii fiind încă obligați la distanțare fizică de public, virtual ne sînt în continuare aproape.

Un eveniment de neratat, la început de week-end, este concertul susținut online, vineri seara, de la ora 20, de doi dintre cei mai apreciați tineri muzicieni ai momentului: pianistul Luca Rusu, student al Conservatorului Regal din Glasgow, și violonistul Nicolae Dobrovicescu, membru fondator al proiectului KamerArt.

Astfel, pe platforma vodafone.ro/impreunamaiputernici/muzica îi puteți vedea și asculta pe cei doi susținînd live un recital în care vor străbate, prin muzică, drumul de la Bach la Brahms, în jumătate de oră.

Potrivit organizatorilor, „accesul la eveniment nu este condiționat de cumpărarea unui bilet, biletul fiind un gest voluntar de apreciere și susținere pe care îl poți face pentru cei care urcă pe scena de acasă pentru tine.”

Mai multe detalii, pe pagina evenimentului:

https://www.vodafone.ro/impreunamaiputernici/muzica

Mai multe