Ultimul vot anti-Dragnea
Cred că lui Klaus Iohannis îi va face plăcere să spună că a cîștigat „la pas” aceste alegeri. Nu mai e un secret pentru nimeni că va trece la fel de ușor de turul doi precum a trecut de turul unu. Pe cît de greu și-a cîștigat primul mandat, pe atît de ușor și l-a adjudecat pe al doilea. Nu e „o victorie muncită”, cum ar sublinia, ironici, adversarii lui. E o victorie pe un fond de slăbiciune a PSD-ului, care în 2019 a avut unul dintre cei mai proști ani electorali. Dar ușurința cu care Iohannis a cîștigat ar trebui să dea de gîndit. Ea arată la ce grad de dominație politică a ajuns președintele. Cum va folosi această dominație poate fi principala temă a celui de-al doilea său mandat.
Nu mai refac aici șirul eșecurilor politice ale PSD din 2019. Spun doar că ele nu au fost „ghinioane”; pesediștii și le-au făcut în bună măsură cu mîna lor, prin insistența neproductivă de a-i fi fideli liderului Liviu Dragnea, căzut la rîndu-i pradă unei panici iraționale față de fantomele justiției românești. Partea bună a poveștii, pentru PSD, este că acum botul avionului pare să fi urcat ușor. Viorica Dăncilă s-a calificat în turul doi, îndepărtînd imaginea de coșmar pentru PSD a unei finale în care stînga să nu mai aibă niciun cuvînt de spus. Practic, cel mai de jos moment electoral al PSD-ului a fost la europarlamentare, un scrutin sincron cu întemnițarea lui Liviu Dragnea. Acum, partidul pare să fi luat cîteva voturi în plus, posibil semn al îndepărtării de perioada Dragnea. De acum înainte, mai exact începînd cu localele de la anul, candidații PSD nu vor mai putea spune că încă mai decontează prejudiciile de imagine din timpul fostului lor șef.
La PNL există desigur acum tentația de a se culca pe laurii victoriei, uitînd că succesul lui Iohannis e în bună parte un produs al conjucturii. De fapt, liberalii ar trebui să înceapă să construiască epoca post-Iohannis. Adică o întreprindere de perspectivă, ceva la care în fond nu s-au priceput prea mult. Perioada candidaților de împrumut ai liberalilor nu este îndepărtată, e doar obnubilată de victoria de acum. Sînt sigur că nu vom duce lipsa „stranierilor” băgați pe listele pentru parlament ale PNL, așa cum s-a întîmplat la listele pentru Parlamentul European.
Pînă aici, e aceeași istorie a dinamicii confruntărilor electorale dintre stînga și dreapta din România ultimilor ani, după ce diversiunea unui Băsescu de dreapta s-a dezumflat. Dar mai e o codiță la acest tur de scrutin: candidatura lui Dan Barna, văzută drept un eșec. Aici ar fi de făcut o observație. Au mai existat partide cu existență efemeră. Nu demult, era UNPR, iar înaintea lui altele, cum ar fi ApR. Nu sînt sigur că USR a depășit acest stadiu, al efemerității politice, dar dacă nu l-a depășit, sigur nu a pierdut încă lupta. Problema sa este însă că propune un model nou, al partidului fără culoare prin definiție. Succesul USR depinde de consacrarea acestui model politic, un deznodămînt la care încă nu am ajuns. Personal, cred că modelul nu e viabil, dar mai cred că fiecare are și dreptul să încerce. Iar în al doilea rînd, nu e corect ca Dan Barna să deconteze singur rezultatul din turul doi. E și un rezultat - poate de etapă, încă neconcludent - al profilului politic al partidului său.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
Foto: wikimedia commons