UE şi jocurile infantile
Copiii, de la o anumită vîrstă, nici prea mici, dar nici prea mari, adoră să se joace împreună: îşi aduc jucăriile preferate, le pun între ei, în comun, şi încep un joc naiv, dar superb, de-a mama şi copilul, de-a construcţiile, de-a şoferul de autobuz; şi urlă toţi ca unul atunci cînd un părinte sau un adult le opreşte joaca.
Sigur, mai sînt şi unii copii care sparg tîrgul şi care se ridică din senin, supăraţi, îşi iau jucăriile şi pleacă. Ceilalţi, de cele mai multe ori, rămîn tablou, nu protestează, pleacă eventual capul şi bombăne, dar uită şi trec mai departe. Cam aşa poate fi catalogat gestul Franţei de a cere modificarea convenţiei Schengen. Şi cam aşa ar fi trebuit să reacţioneze ceilalţi 26 de "copii".
Asistăm în schimb la o reacţie de adult frustrat, cu o vagă dependenţă de bunul plac al Franţei. Bruxelles nu numai că nu se supără, ci este de acord, se pregăteşte să discute propunerea născută în urma unei scrisori franco-italiene, chiar să modifice eventual acest faimos acord Schengen. S-ar zice că efectiv toată Europa joacă după cum cîntă Franţa, Franţa şi Italia în speţă, pentru că la bază se află de fapt frustrarea Italiei, lăsată singură în faţa valului de imigranţi africani. Uniunea Europeană cade brusc de pe soclu şi din seriozitatea şi regulile ei stricte, din încrederea pe care se baza construcţia europeană nu mai rămîne cam nimic.
Dacă fiecare se poate supăra şi pleca cînd are chef, luîndu-şi jucăriile, de ce oare nu ar fi făcut-o şi Grecia cînd a fost lăsată o perioadă singură cu dificultăţile ei? De ce nu a făcut-o Germania, cînd nici un alt membru al UE nu a mişcat vreun deget ca să o ajute să facă faţă celor 600 000 de imigranţi din fosta Iugoslavie? De ce nu Turcia, ademenită cu promisiuni să depună adeziunea la UE şi lăsată acum să mustească asemeni unui stat care te jenează prin însăşi existenţa lui? De ce nu ar fi făcut-o România atunci cînd Franţa a expulzat romii pentru că aşa a avut chef?
Motive de supărare sunt întodeauna atunci cînd într-o familie sunt cel puţin doi fraţi, lucrurile se complică, cert, atunci cînd familia este recompusă. Dar nimeni nu a silit vreun stat să intre în UE, nimeni nu a silit pe nimeni să intre în spaţiul Schengen şi, dacă nu mă înşel, anecdota face ca primul acord Schengen să fi apărut din cauza nemulţumirilor grănicerilor francezi şi italieni, în ianuarie 1984. Să te retragi acum şi să spui "îmi iau jucăriile şi plec, iar voi, restul, nu mai puteţi continua jocul căci fără mine nu se poate" este un gest laş şi nedemn de valorile de bază ale Uniunii Europene. Dar ce să mai spunem cînd de fapt, odată cu căderea acestui turn al democraţiei reprezentat de libera circulaţie în cadrul frontierelor Schengen se spulberă practic tot ceea ce ne făcea să visăm la Europa? Cetăţenia europeană nu numai că nu mai e un vis, a devenit de-a dreptul o utopie.
28 aprilie 2011
Iulia Badea Guéritée este o jurnalistă franceză născută în 1972 în România. Este responsabilă a versiunii româneşti a site-ul presseurop.eu şi se ocupă de rubricile România şi Moldova pentru revista Courrier International, unde este şi animatoarea blogului său personal. Avînd o licenţă în literatură franceză a secolului XX şi una în Drept, ea lucrează la Paris din anul 2000, colaborînd de-a lungul timpului cu mai multe titluri din presa francofonă şi românofonă. Membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, este deţinătoarea premiului Louise Weiss, 2006, al celui mai bun jurnalist european.