Tuxedomoon live!

27 octombrie 2012   Dileme on-line

Pe 5 noiembrie, la Silver Church, Tuxedomoon vor înregistra primul lor concert live din România!

Prima dată cînd am ascultat Tuxedomoon, mă aflam – îmi amintesc cu exactitate – într-o cameră de la etajul 5 din căminul studenţesc U6 din Regie. Era sfîrşit de toamnă şi un prieten bun de-al meu - Salutare, Bogdan! - a venit cu o casetă audio pe care înregistrase cine ştie de unde albumul The Ghost Sonata. N-am prea ştiut ce ascultam şi nici dacă ne plăcea cu adevărat, dar cu siguranţă ascultam acel electro-dark cabaret pe jumătate fascinaţi, de jumătate încurcaţi, poate chiar deranjaţi de sunetele repetitive sau hazardate, dar mereu de o stranie, inexplicabilă, frumuseţe. Rareori o trupă a produs o impresie mai puternică şi cu asemenea reverberaţii în memoria mea muzicală precum Tuxedomoon, care a rămas una dintre trupele mele favorite din zona electro-eclecticilor, a avangardiştilor cu suflet, a nonconformiştilor pentru care punk-ul şi jazz-ul sînt feţele aceleiaşi monede sonore.

Însă abia peste ani, cînd am auzit „In A Manner of Speaking” şi m-am îndrăgostit iremediabil de cîntec (dispreţuind cover-ul celor de la Nouvelle Vague, dar nu şi pe cel al lui Martin L. Gore care respectă austeritatea bîntuitoare, disperată a originalului) şi de versurile sale („In a manner of speaking semantics won`t do / In this life that we live we only make do / And the way that we feel might have to be sacrificed”), am căutat toate albumele trupei şi le-am ascultat integral over & over, regretînd că nu ştiusem de un cîntec precum „No Tears (A Montage of Accelerated Memory)” la vremea potrivită, dar descoperind „In Heaven” sau "The Waltz", care, ca şi „In A Manner of Speaking”, mi s-au lipit definitiv de suflet.

Acum Tuxedomoon vin să cînte la Bucureşti într-un concert (la fel de neaşteptat precum Deine Lakaien de acum cîţiva ani) care va fi înregistrat în vederea realizării unui nou film şi album live. Cei care vor să susţină proiectul şi să beneficieze de exclusivităţile oferite o pot face prin intermediul pledgemusic.com.

Iată şi un top 10 personal Tuxedomoon:

1. "In A Manner of Speaking"

2. "In Heaven"

3. "No Tears"

4. "A Home Away"

5. "(Special Treatment For The) Family Man"

6. "59 to 1"

7. "The Waltz"

8. "Desire"

9. "Victims of the Dance"

10. "Incubus (Blue Suit)"

Mai multe