Turul Dunării pe biciclete

24 iunie 2013   Dileme on-line

Turismul reprezintă unul dintre domeniile care ar trebui să devină un punct forte în economia românească. Iar dincolo de programele şi iniţiativele guvernamentale mai mult sau mai puţin reuşite, există oameni pasionaţi care îşi dedică timpul şi energia unor proiecte proprii, menite să promoveze atît natura, cît şi cultura.

Un astfel de proiect este „Turul Dunării pe biciclete”, organizat de către Asociaţia ROI împreună cu echipa Cycling Romania. Pe 24 iunie s-a dat startul turului simultan din Călăraşi şi Oraviţa, iar, pînă pe 9 iulie, 32 de tineri voluntari români şi bulgari vor parcurge aproximativ 800 km, investigînd trasee de cicloturism din şapte judeţe din zona Dunării.

„Ne-am propus să oferim informaţii atît străinilor, cît şi românilor, despre traseele care se pot parcurge cu bicicleta pe malul românesc al Dunării. Ne dorim să aşezăm România pe harta europeană a cicloturismului, dat fiind că această activitate aduce în Europa venituri anuale de 44 de miliarde de euro”, a declarat Mircea Crisbăşanu, coordonatorul proiectului şi iniţiatorul Cycling Romania. „Anul viitor vom continua promovarea zonei cu Dobrogea şi Delta”, a mai adăugat el.

În prima săptămînă a turului, tinerii vor strînge informaţii despre traseele pentru biciclete şi gradul lor de dificultate, dar şi poveşti ale oamenilor întîlniţi şi ale locurilor vizitate. În cea de-a doua săptămînă, voluntarii se vor afla la Portul Cultural Cetate, pentru a prezenta informaţiile respective, care vor fi organizate pe un portal naţional bilingv, în română şi în engleză, dedicat promovării României ca destinaţie pentru cicloturism.

Pentru a afla care sînt rezultatele turului, Dilema veche va fi prezentă, în perioada 5-7 iulie, la Portul Cultural Cetate, unde vor fi organizate o serie de evenimente care vor îmbina „cicloturismul, mîncarea tradiţională şi degustările de vin bun românesc”. Dacă doriţi să vă alăturaţi nouă în acest weekend, găsiţi mai multe informaţii pe http://turuldunarii.cyclingromania.ro/#!/port_cetate/

(Patricia Mihail)

© Foto: Cycling Romania

Mai multe