Trump, un „Gorbaciov al americanilor”

17 iunie 2019   Dileme on-line

Există o specie de istorici specializați pe Rusia care nu trăiesc doar în submarine academice, ci mai scot din cînd periscopul la suprafață să vadă ce se mai petrece și în lumea de azi. Unul dintre precursori în acest sens a fost Richard Pipes, polonez de origine, care i-a consiliat pe președinții americani în timpul Războiului Rece. Un alt specialist conectat la avatarurile contemporane ale Rusiei este Alain Besançon, care printre altele a scris recent și despre background-ul intelectual al regimului Putin. Anne Applebaum, jurnalistă de profesie, comentează constant pe teme de actualitate în Washington Post, iar Timothy Snyder este preocupat de „lecțiile secolului XX”. Dar pe listă poate fi pus și Stephen Kotkin, aparent scufundat total în biografia de zece mii de pagini a lui Stalin la care lucrează de cîțiva ani.

Stephen Kotkin a scris recent un eseu în revista Foreign Affairs în care ia în discuție raportul procurorului special Robert Mueller privindu-l pe președintele Donald Trump. Se simte în text abordarea istoricului; fapte tratate pătimaș în talk show-urile politice sînt aduse cu calm la temperatura camerei. Kotkin analizează raportul (sau mai exact cît a făcut public din el) și dă la rîndul său un verdict. Dar e un verdict complex, contextualizat la maximum, așa încît la final nici republicanii, nici democrații nu au cum să îl considere favorabil. Da, Trump și oamenii săi nu au ajuns să colaboreze cu rușii, dar au știut și au fost bucuroși de simpatia manifestată de Kremlin. La rîndul lor, rușii au vrut să ajungă la Trump, dar nu au reușit nu pentru că acesta i-a refuzat, ci pentru că s-au lovit de dezorganizarea din tabăra de campanie a lui Trump, marcată de improvizațiile și de schimbările de atitudine, uneori bruște și radicale, ale președintelui în devenire. Iar în ce privește cealaltă parte a investigației, cea privind obstrucționarea justiției (chiar așa, Mueller a investigat simultan și mersul propriei investigații privindu-l pe președinte!), raportul lui Mueller descrie, scrie Kotkin, „un politician venal” (Trump), dar în același timp și un „sistem politic corupt” în care acesta a putut să apară, sistem care e în aceeași măsură responsabilitatea republicanilor și a democraților. Dar formația și cercetările sale i-au facilitat lui Kotkin o abordare inedită. Momentul de criză a sistemului politic american i-a amintit istoricului de la Princeton de situația din ultimii ani ai regimului comunist din estul Europei. 

Kotkin scrie că încă de la începutul războiului rece au existat două abordări americane față de URSS. Una, recomandată de diplomatul George Kennan în a sa „Telegramă lungă”, opta pentru containment, izolarea Moscovei în așteptarea imploziei regimului. Cealaltă, opțiunea mai multor politicieni și a CIA-ului, a însemnat o atitudine ofensivă în vederea răsturnării prin forță a regimului sovietic. A doua variantă a eșuat, indiferent de formele pe care a luat-o la un moment sau altul. Asta pînă în 1985, cînd a apărut Gorbaciov. Acesta a relaxat cenzura, a introdus unele reforme economice și a promovat ideea alegerilor libere. În locul URSS, el a creat, neintenționat, o federație de state care puteau opta pentru secesiune. Abia „secretarul general al Partidului Comunist a făcut ceea ce CIA-ul a visat, dar nu a realizat niciodată: distrugerea acestui sistem”.

În același timp, continuă Kotkin, „și KGB-ul a avut un vis”. El dorea să deterioreze legăturile dintre statele occidentale, să slăbească și chiar să destrame NATO, să planteze suspiciuni între SUA și aliații acestora din Asia. Ținte ale campaniilor KGB au fost de asemenea sistemul juridic american, cel politic și cel de presă. Încercările de discreditare ale Moscovei au continuat și după destrămarea URSS, dar toate au eșuat, precum cele de odinioară ale CIA-ului. „Apoi a apărut Trump”, a scris Kotkin. „Trump recită pasaje direct din manualul KGB: presa este dușmanul poporului, sistemul judiciar american este corupt, NATO e o organizație vetustă, partenerii comerciali ai SUA sînt niște profitori”. Ca și atunci, în cazul URSS, povestea arată un singur lucru: sistemul e denunțat și e vulnerabil din interior. Mai mult, în țările foste sovietice circulă teoria că Gorbaciov a fost omul americanilor, care a avut misiunea de distruge URSS. După cum astăzi, în SUA unii politicieni spun că Trump e „omul rușilor”. 

Bineînțeles, sînt și diferențe pe care Kotkin le scoate imediat în evidență. URSS era un stat comunist, SUA reprezintă o societate deschisă, un stat de drept și o ordine constituțională. De aici și toleranța unor republicani față de Trump: ei au încredere în instituțiile democratice americane. Dar ceea ce a vrut să sublinieze Kotkin este că obsesia pentru presupusa rusofilie a lui Trump poate să abată atenția de la ceea ce este mai important, și anume ce trăsături sau defecte de sistem fac posibil succesul lui Trump. După cum ar trebui analizate, după Kotkin, și circumstanțele interne, sociologice și de social media, care au creat condițiile pentru o vulnerabilitate atît de pronunțată a sistemului politic american la interferența rusă. Dar aceste analize nu mai sînt cuprinse în raportul Mueller, pare să regrete Kotkin, care susține că abia ele ar putea fi subiectul unor abordări ulterioare consistente care să întregească menirea reală a  raportului.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Mai multe