#toamna cărților Humanitas: Mircea Cărtărescu, „Nu striga niciodată ajutor”
O sută de poeme, o sută de fețe ale singurătății
Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris nici un vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.
Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar cîteva rînduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sîmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricît de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale.
Așa încît Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.
*
Începînd de astăzi, primele exemplare din noua carte a lui Mircea Cărtărescu, Nu striga niciodată ajutor, sînt disponibile la precomandă cu autograful autorului pe site-ul Libhumanitas.ro, cu livrare din 15 septembrie.
Cartea va fi prezentată publicului marți, 22 septembrie, de la ora 19.30, într-un dialog-eveniment cu Mircea Cărtărescu și Mirela Nagîț, difuzat #Live #Online pe pagina de Facebook Humanitas și ulterior pe canalul Youtube Humanitas.
Credit foto Mircea Cărtărescu: Radu Sandovici