Televiziunea de tarabă

21 iulie 2010   Dileme on-line

(Apărut în Dilema veche, nr. 104, 20-26 ianuarie 2006, la tema „Tabloidul cabloid”)

Cînd mi s-a propus să scriu cîteva rînduri despre dispariţia genului publicistic, adică a  misiunilor de reportaje, investigaţii şi documentare, din programele TV sau, altfel spus, despre tabloidizarea televiziunilor din România, aveam foarte clar în minte finalul articolului. Propuneam cititorilor un exerciţiu simplu de vizionare cu telecomanda în mînă a unor programe extrem de interesante şi de o calitate profesională indiscutabilă, difuzate de televiziuni străine accesate prin serviciile noastre de cablu. Exerciţiul meu era de fapt o comparaţie. Nu vă plac programele TV româneşti, schimbaţi canalul! Scapă cine ştie mai multe limbi străine. Mulţi s-au plîns de manelizarea televiziunilor şi chiar a vieţii noastre. Nu mai trăim ca în telenovele, ci suferim ca în manele. Îndemnînd la ignorarea completă a canalelor TV româneşti şi vizionarea programelor de la BBC Prime şi BBC World, Arte, TVE, M6, RTL, Mezzo, TV5, Rai Uno, toate variantele Discovery şi Viasat, am realizat că prin comparaţie se produce suferinţa. O soluţie pentru a curma suferinţa ar fi fost să schimbaţi ţara. Dan Greenburg în cartea sa How To Make Yourself Miserable îi îndeamna pe americani să facă o serie de exerciţii care le pot transforma viaţa în iad. După ce se compara, măsurîndu-şi corpul, cu cea mai frumoasă femeie sau cel mai frumos bărbat din lume, sînt invitaţi să-şi compare realizările de o viaţă cu realizările de pînă la 12 ani ale lui Mozart. Iată de ce am găsit că demersul meu comparativ nu aducea decît deprimare şi nefericire. Şi atunci, din patriotism, am rămas în Românica şi am meditat asupra cauzelor nefericirii noastre, ale celor "neascultători" de manele şi "nepăsători" în faţa "torenţialei" prezenţe a domnişoarelor superdotate de la mama natură. S-au scris multe editoriale pline de indignare şi chiar de furie despre arestarea Revelionului TV de către manelişti. Apărătorii libertăţii de exprimare s-au abţinut. N-au mai fost atît de activi ca atunci cînd luau apărarea unui post TV care a avut tupeul să pună brand -ul de ţară înaintea guvernului, prin varianta manelistă a imnului ţării. (Nu voi conteni să-l citez pe Răzvan Exarhu care găsea înaintea noastră brand-ul de ţară, doar uitîndu-se într-o seară la televizor - "România-mînca-ţi-aş"). Analiştii au susţinut în continuare că manelizarea programelor TV reprezintă o consecinţă clară a faptului că programele informative sînt în mod premeditat menţinute la un nivel slab calitativ, că programele investigative, dacă există, atunci sînt "curat inofensive" şi asta pentru a ni se spăla creierul şi pentru a fi apărate interese politice şi financiare doar de telepatroni ştiute. Cei care susţin poziţia patronatelor din televiziune vin cu argumentul simplu al economiei de piaţă - ei vînd doar ce se cumpără. Aşa că, stimaţi telespectatori, veţi vedea doar divertisment grosier pentru că asta cere piaţa, iar patronii sînt şi ei capitalişti şi, ca atare, trebuie să facă bani, să cîştige. Aici cred că se află cheia problemei. Patronii de televiziuni consideră televiziunea o afacere ca oricare alta, o uzină de făcut bani. Nu au conştiinţa responsabilităţii pe care ar trebui să şi-o asume, aşa cum fac omologii lor din "lumea liberă", care au trecut de etapa lui "trebuie să facem bani cu orice preţ". Acum importantă este alegerea pe care un post TV o face pentru un program sau altul şi, în final, pentru o strategie media, iar alegerea presupune întotdeauna asumarea unei responsabilităţi publice. Este - dacă vreţi să acceptaţi extensia nepermisă - aceeaşi responsabilitate pe care o are omul de ştiinţă care inventează o nouă bombă de distrugere în masă. Cred că nu e prea mult să susţin că, la această oră, telepatronii de pe la noi sînt de fapt inamicii publici numărul 1 pentru că, nefiind conştienţi de responsabilitatea pe care o au trăind în vecinătatea Europei, la început de secol XXI, "dictează" publicului un mod de a se comporta şi de a gîndi subcultural, submediocru, primitiv şi total non-european. Probabil că o să vorbim toţi "maneleză" pentru a interpreta cu tupeu beethovenianul imn pe versurile "genialului": "Omu'n lume cît trăieşte, pentru bani se chinuieşte".

Fotografie preluată de la petocuri.ro

Mai multe