Sursa Facebook

„Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine decizia guvernului de a lua măsuri pentru ca diaspora să voteze mai uşor. Într-o postare pe o reţea de socializare, Liviu Dragnea precizează că este vital ca românii plecaţi în străinătate să rămînă implicaţi în viaţa politică din ţară. (...)”

„Președintele Klaus Iohannis condamnă cu fermitate atacul armat care a avut loc la München. Președintele precizează, într-o postare pe Facebook, că din păcate, oameni nevinovați cad în continuare victime violenței extreme și complet nejustificate. (...)”

„Tăierile ilegale de pădure sînt o problemă de siguranţă naţională pentru rezolvarea căreia trebuie acţionat «pe mai multe fronturi», susţine premierul Dacian Cioloş. Într-o postare pe o reţea de socializare, el îi invită şi pe cetăţeni să se implice în procesul de protejare şi recuperare a fondului forestier. (...)”

„Traian Băsescu atacă şi în weekend pe Facebook. În postarea intitulată „Apud Tobă «Neplagiatorul»”, el numeşte decizia Comisiei de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare «Carol I» în cazul Petre Tobă drept o «penibilă mistificare». (...)”

„Fostul prim-ministru Victor Ponta a scris duminică un mesaj pe Facebook, la patru zile de la producerea cutremurului din Italia, susţinînd că s-a bucurat că nici un politician «din Peninsulă» «nu a sărit imediat să ceară schimbarea Guvernului». (...)”

Am ales la întîmplare cîteva știri destul de recente difuzate la TV sau la radio. Toate au în comun un lucru: au fost făcute avînd ca sursă Facebook-ul. Este un fapt deja notoriu că atunci cînd au de spus ceva, tot mai mulți politicieni apelează la rețelele de socializare. Un anunț, un comentariu, o reacție, toate sînt considerate potrivite pentru a fi împărtășite online. Și nu e vorba doar de politicienii români. La fel fac și cei europeni, și cei americani. Cu deosebirea că în România, Facebook-ul este „rețeaua de socializare” la care unii prezentatori se referă eufemistic, pe cînd în Europa și SUA rețeaua preferată este Twitter. Toată Comisia Europeană este pe Twitter, iar președintele american are o colecție întreagă de conturi de social media.

Cel puțin pentru politicienii autohtoni este foarte comod. Nu trebuie să mai dea ochii cu cine știe ce nesuferit de ziarist în conferința de presă. Nu mai stă să vadă dacă, unde și cum îi apare comunicatul trimis presei. Logistic, nu îi mai trebuie decît un administrator de cont - asta dacă nu se încumetă să posteze singur ce crede de cuviință. Visul de veacuri al politicienilor în sfîrșit le este împlinit de internet: au micul lor canal media. Se filmează ținînd o cuvîntare lîngă ficusul de la birou și postează apoi videoul pe YouTube. Adio platou TV împărțit cu alții! E singur și spune ce vrea, cît vrea! E în pasă bună, a descoperit un filon de inspirație? Hop pe scaun, la computer și pune de o postare șfichiuitoare pe care dușmanii lui nu o mai pot tăia sau șterge. A auzit o știre la radio, în mașină, și are la îndemînă replica potrivită? Hap telefonul și direct de pe el bagă un comentariu la moment, să nu-l uite. E bine cu internet, e bine cu Facebook ca politician în ziua de azi! Şi-apoi, se ştie că politicienii se pot exprima şi pot vorbi mai mult decît îi poate cuprinde presa - şi iată că astăzi online-ul le dă voie să se întindă cît doresc!

De partea cealaltă, redacțiile s-au adaptat și ele. E mai rentabil să ții un om la birou cu ochii pe conturile politicienilor decît să îl trimiți la o singură conferință de presă pe zi. Și cîteva conturi chiar sînt suculente, depinde și de profilul redacției. Unde pupa altădată redacția o poză cu doamna politician X în pantaloni scurți? Acum are nu una, ci cîteva astfel de poze, cu pantaloni de diferite culori, pe care politicianca însăși le-a postat pe contul ei de Facebook. Ziaristul e din ce în ce mai mult un monitor de conturi pe care nu îl mai deranjează că nu-i poate pune întrebări display-ului. Impulsul de a pune întrebări i s-a atrofiat oricum, mai demult și din mai multe motive. Acum a devenit maestru în a face colaje de embed-uri de postări.

Nu e greu de remarcat pe de altă parte și că presa însăși a contribuit și contribuie la exodul politicienilor români pe Facebook. Mai exact, contribuţiile vin de la polarităţile politice ale trusturilor de presă. Anumiți politicieni nu sînt în veci invitați la anumite televiziuni. La anumite televiziuni unii politicieni în veci nu se vor duce. Iar dacă ciurul acesta a lăsat să se strecoare vreo compatibilitate între un politician și vreo televiziune, urmează apoi testul mărimii. Că doar televiziunile nu vor aduce plevușca în platou, chiar dacă ea ar putea da cele mai competente răspunsuri. Fix în acest moment de cumpănă vine Facebook-ul și îl salvează pe politicianul frustrat, pe care nimeni din presă nu îl (mai) bagă în seamă.

Se pune însă întrebarea privind eficiența postărilor politicienilor. La cîți oameni ajung ele? Politicianul știe că totuși una e să apari la televizor și alta pe canalul tău de YouTube. Și oricît e de răspîndit Facebook-ul, tot numai o minoritate e pe el. Dar el știe că undeva acolo există întotdeauna o mică șansă ca zglobia lui postare să fie înghițită pe nemestecate și la televizor sau și pe canalul media cutare care are o penetrare la public mai mare. Și atunci se folosesc de aceste scurtături de presă și mizează pe înălţimea funcției deţinute sau pe talentul de postac pentru a avea șansa ieșirii la bulevardul mare de presă. Nu ține? Nu-i nimic, tot e ceva. L-au văzut oricum frații că e apt-combatant și că le zice bine. Și l-au văzut și dușmanii că nu e de glumă cu el.

Am auzit și argumentul că tinerii de azi nu sînt interesați de știri și nu se mai informează de la TV sau de la radio; cel mult, dacă totuși o fac, o fac online. Politicienii sînt datori să iasă și în întîmpinarea lor, pe internet. Este un argument valid. Dar mă întreb dacă tinerii au chef sau sînt pregătiți să dea ochi în ochi cu contul de Facebook al unui politician avid de imagine, setos de publicitate și bucuros că fentează filtrele presei clasice. Bine că la rîndul lor, și jurnaliștii și presa pot avea totuși și ei conturi de Facebook. Rămîne doar să își facă treaba și să îi arate pe politicieni și în online, pe lîngă presa clasică, în adevărata lor lumină.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.