Superlativele tinereții

28 mai 2016   Dileme on-line

Obișnuim să-i privim cu o oarecare neîncredere pe cei tineri (sau poate să fie doar impresia mea subiectivă legată de percepția din societatea românească?). Că nu au suficientă experiență, că nu au bagajul cultural al părinților lor, că pur și simplu, trebuie să se maturizeze...

În muzică, lucrurile au stat însă și în alte timpuri, altfel. Pentru că nu doar astăzi s-a vorbit de copii minune sau tineri adulți care reușiseră să realizeze ceea ce alții reușesc să facă într-o viață. Cazul lui Mozart este notoriu.

Tinerii muzicieni de astăzi (unii dintre ei) nu încetează să uimească și astăzi. M-am gîndit la acest lucru în timp ce ascultam concertul susținut de violoncelistul Andrei Ioniță la Sala Radio sau noul CD al unei pianiste georgiene, Khatia Buniatishvili. Ca și noul album al violonistei Esther Yoo.

Un român cu care ar trebui să ne mîndrim toți – Andrei Ioniță

20 mai, Sala Radio, plină ochi de un public divers venit să-l asculte pe singurul român care a reușit performanța de a cuceri premiul I și Medalia de Aur la una dintre cele mai importante competiții pentru muzicieni, la nivel mondial: Concursul „Ceaikovski” de la Moscova. A obține premiul I la un asemenea concurs este o performanță absolut notabilă, demonstrînd un nivel de profesionalism rezervat doar unor foarte puțini aleși.

În 2015, un român a reușit această performanță, un violoncelist care atunci avea doar 21 ani; student al Universității de Arte din Berlin și absolvent, al, atenție, Colegiului „Sf. Sava” din București (deci, nici o legătură cu muzica). Însă totul este posibil atunci cînd talentul nativ este unul deosebit, așa cum este și cazul lui Andrei Ioniță. Un uriaș talent, dublat însă și de o cultură și inteligență pătrunzătoare – aceasta este prima impresie lăsată de Andrei Ioniță și la concertul de la Sala Radio din 20 mai.

A interpretat un concert-hit pentru lumea violonceliștilor: Concertul Op. 104 în Si minor de Antonin Dvorak, o lucrare dificilă atît tehnic, cît și artistic, un reper pentru componistica finalului de secol XIX. Violoncelul nu este în mîinile lui Andrei Ioniță un simplu instrument, ci un alter ego al personalității sale vibrante: îi cunoaște, deci, toate secretele și respiră la unison. Virtuozitate și lirism, simplitate în complexitatea construcției, adaptabilitate la toate cerințele de ordin estetic și stilistic ale partiturii – totul e posibil pentru acest tînăr de 22 ani care are în față o carieră de cel mai înalt nivel. Pentru că Andrei Ioniță nu este un simplu violoncelist, fie el și foarte bun, el este întruchiparea Violoncelistului ideal. Și totuși, nu are decît 22 ani….

În 9 și 10 iunie, Andrei Ioniță va apărea și la Ateneu, pentru a interpreta Concertul de Edward Elgar; iar anul viitor, este invitatul Festivalului Internațional „George Enescu”: pe 10 septembrie 2017 va interpreta Concertul nr. 2 de Dmitri Șostakovici (unul dintre compozitorii săi preferați) alături de Orchestra Filarmonicii din Munchen, dirijor Valery Gergiev.

Seducătoarea și neobișnuita Khatia Buniatishvili

Este unul dintre puținele discuri pe care le-am ascultat anul acesta, despre care pot spune că mi-au făcut pielea de găină (e și acesta un criteriu al impactului emoțional pe care-l poate produce audiția unei muzici deosebite): Kaleidoscope cu pianista georgiană Khatia Buniatishvili, astăzi în vîrstă de 29 ani. Un caleidoscop de lucrări pentru pian care cunosc și o versiune orchestrală celebră (deci, cu atît mai greu de interpretat) și care au legături și cu alte arte: pictura și coregrafia în acest caz. Pe disc regăsim, deci, Suita „Tablouri dintr-o expoziție” de Modest Musorgski, Valsul de Maurice Ravel și Trei mișcări din baletul Petrușka de Igor Stravinski. Însă la ce tip de caleidoscop s-a gîndit însăși Khatia Buniatishvili puteți vedea cu proprii ochi în desenul animat de mai jos.

Da, Khatia Buniatishvili este un artist cu o viziune deosebită, un spirit tăios, un caracter noir într-o lume care se pare că are nevoie de această intransigență. De pe acest album, nu Stravinsky sau Ravel mi s-a părut că transmit cel mai bine această viziune, ci „Tablourile dintr-o expoziție” de Musorgski, privite dintr-o perspectivă plină de umbre, fără nimic triumfător, un soi de thriller al pianisticii și cu toate acestea, paradoxal, extrem de emoționante. Mai rar ai ocazia să ascultați o paletă atît de largă de nuanțe ca la Khatia Buniatishvili – de la un imperceptibil pianissimo, la impunătoare fortissimo; însă nu doar atît poate explica magia efectivă prin care Khatia Buniatishvili reușește să-și subjuge publicul. Să detaliem puțin: a început să cînte la pian la vîrsta de 3 ani, a susținut primul concert cu orchestra la 6 ani, iar de la 10 ani susține turnee regulate cu orchestra; la 9 ani citea Cehov și Dostoievski. Da, un talent neobișnuit, o minte sclipitoare și, în plus, o femeie frumoasă, cu un aer parizian, deși ea e născută într-un oraș de pe coasta estică a Mării Negre. Și un album pe care-l puteți asculta la Radio România Muzical luni, 30 mai, de la ora 19.00 sau oricînd din 31 mai pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

...Și o violonistă de 22 ani

În 2009, Khatia Buniatishvili era numită BBC New Generation Artist, titulatură deținută din 2014 și de violonista americano-sud coreeană Esther Yoo, născută, ca și Andrei Ioniță, în 1994. Ea este o veterană a marilor competiții internaționale: în 2010, pe cînd avea 16 ani, cucerea premiul al III-lea la Concursul Sibelius, devenind astfel cel mai tînăr laureat din istoria acestei importante competiții, organizate odată la 5 ani. În 2012, Esther Yoo obținea și premiul al IV-lea la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles, altă foarte importantă competiție internațională.

Iar în 2016, Esther Yoo și-a lansat primul disc, înregistrat pentru una dintre cele mai importante case la nivel mondial. Sibelius și Glazunov sînt compozitorii aleși de Esther Yoo, care este însoțită de Orchestra Philharmonia din Londra, condusă de Vladimir Ashkenazy.

Esther Yoo propune două fațete deosebite ale personalității sale pe acest CD: exuberantă și extrovertită în Concertul de Aleksandr Glazunov, mai cerebrală în mult mai des interpretatul concert în re minor de Jean Sibelius. Mi s-au părut interesantă și completarea adusă acestor două opusuri concertante: două lucrări mai puțin cunoscute – Suita op.117 de Sibelius și Grand Adagio din muzica de scenă Raymonda de Glazunov.

Punînd-o în comparație cu Khatia Buniatishvili sau Andrei Ioniță, Esther Yoo nu mi s-a părut la fel de spectaculoasă în viziune; însă cu siguranță este o violonistă foarte talentată și cu o maturitate care depășește limita normalului celor 22 ani pe care-i va împlini pe 11 iunie. O americană de origine sud-coreeană, Esther Yoo a studiat în Europa, la Munchen și Bruxelles, cu profesori vestiți; face parte din această generație tînără a muzicienilor de origine asiatică prezenți la toate marile competiții internaționale, pe care le și cîștigă, de cele mai multe ori. Totuși, față de numărul mare de competitori și laureați ai acestor competiții, cei care și ajung să confirme o carieră internațională sînt puțini, o situație care însă oricînd se poate schimba. Și Esther Yoo poate fi unul dintre muzicienii de origine asiatică în stare să producă această schimbare...

Discul violonistei Esther Yoo poate fi ascultat oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Mai multe